Actualitate

Executarea silită pentru creditele imobiliare și creditele de consum ar putea fi suspendată pe timpul contestațiilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit proiectului de modificare și completare a Codului Civil, pus în dezbatere publică la Senat, executările silite în cazul persoanelor care au creanțe în urma unui credit imobiliar sau de nevoi personale ar putea fi suspendate până la data la care creanța rămâne definitivă, printr-o decizie a instanței, în cazurile în care există contestații sau procese privind clauze abuzive.

În expunerea de motive a proiectului se arată că în legislația actuală se dă posibilitatea de a iniția o acțiune în instanță unei persoane care a contractat un credit, pentru a contesta clauze abuzive, numai că până la reconsiderarea efectivă a sumelor datorate, executarea silită începută își produce efectele, astfel că persoana riscă să rămână fără bunul imobil până la decizia definitivă. Mai mult, tot în instanță se poate obține suspendarea executării silite, dar costurile nu mai pot fi suportate de debitorul care se află oricum într-o situație financiară dificilă.

“În practica judiciară este bine cunoscut faptul că acești creditori pretind prin executarea silită debitul contractat de debitor cu dobânzi, penalități și majorări, fără să țină cont de sumele plătite până atunci de către debitor. Acest lucru este posibil pentru că legislația actuală nu impune praguri valorice semnificative corelate cu valoarea reală a bunurilor imobile pentru care procedura de executare silită începe în prezent, de la suma de 10.000 lei”, se argumentează în expunerea de motive a proiectului legislativ.

După dezbaterile publice din Senat, indiferent de rezultatul votului, proiectul trebuie adoptat în Camera Deputaților, pentru ca legea să ajungă să fie modificată.

Sursa: legestart.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]

Citește mai mult

Actualitate

Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]

Citește mai mult

Actualitate

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]

Citește mai mult