Evaziune fiscală la o societate din Alba Iulia ce comercializează material lemnos. Amendă mare și marfă confiscată
Administratorul unei societăţi comerciale din Alba Iulia care are ca obiect de activitate comercializarea de material lemnos, este cercetat pentru evaziune fiscală. Cu ocazia unui control, poliţiştii au aplicat o amendă în valoare de 14.500 lei şi au confiscat valoric cantitatea de 126,48 mc cherestea
Potrivit IPJ Alba, “poliţiştii Serviciilor de Ordine Publică şi Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună specialişti din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi ai Inspectoratului Silvic şi de Vânătoare Alba, au continuat activităţile pe prevenire şi combatere a faptelor ilegale în legătură cu tăierea, transportul, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos, în cadrul Planului de acţiune „Scutul Pădurii”.
Astfel, cu ocazia unui control efectuat în cursul zilei de ieri, 9 septembrie, la o societate comercială din Alba Iulia care are ca şi obiect de activitate comercializarea de material lemnos, s-a constatat că administratorul societăţii, P.M.V., de 52 de ani, din Alba Iulia, nu a utilizat sistemul informaţional SUMAL şi a primit material lemnos (cherestea rășinoase), cu un volum de 126,84 metri cubi, cu aviz de însoțire din care nu rezultă provenienţa legală.
Poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale, în conformitate cu prevederile Legii nr.171/2010 si H.G. 996/2008, cu amendă în valoare totală de 14.500 lei precum și măsura complementară de confiscare valorică a cantităţii de 126,48 mc cherestea, în valoare de 55.133 lei.
Cu ocazia controlului s-a stabilit că societatea comercială a prejudiciat bugetul general consolidat al statului cu suma de 8.948 lei, prin reţinerea şi revărsarea cu intenţie a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.
Faţă de administratorul societăţii, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art.6 din Legea 241/2005, precum şi în vederea recuperării prejudiciului.
Tot în cursul zilei de ieri, 9 septembrie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Horea l-au identificat pe G.I., de 58 de ani, din comuna Poieni, judeţul Cluj, care în cursul zilei de 07.09.2013 a tăiat şi sustras din pădurea aparţinând Primăriei Comunei Horea, 9 arbori esență rășinoasă, din specia molid, nemarcaţi și fără aprobarea organelor silvice.
Materialul lemnos, în valoare de 924 lei a fost transportat la domiciliul făptuitorului şi vândut.
Față de G.I. cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,tăiere ilegal şi furt de arbori. „
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Rareș Alexandru Moldovan, de la Liceul Teoretic Teiuș, performanță obținută la Olimpiada Națională de Geografie, faza județeană: S-a clasat pe locul II
Rareș Alexandru Moldovan, de la Liceul Teoretic Teiuș, performanță obținută la Olimpiada Națională de Geografie, faza județeană: S-a clasat pe locul II Elevul Rareș Alexandru Moldovan, din clasa a VIII-a a Liceului Teoretic Teiuș, a obținut Premiul al II-lea la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Geografie. Elevul a fost coordonat în pregătirea pentru competiție […]
6-7 martie 2026 | Înmormântarea Fărșangului, la Rimetea: PROGRAMUL obiceiului-eveniment din localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori
Înmormântarea Fărșangului 2026, la Rimetea: PROGRAMUL obiceiului-eveniment din localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori „Înmormântarea Fărşangului”, de la Rimetea, județul Alba, este o tradiţie populară maghiară, veche de mai bine de 300 de ani, în care un alai colorat, asemănător celui de nuntă, condus de muzicanţi, preot, cantor, mire şi mireasă, şi […]
FOTO | Au început lucrările de canalizare într-un sat dintre dealuri din Alba: „Este un moment pe care l-am așteptat”
Au început lucrările de canalizare într-un sat dintre dealuri din Alba: „Este un moment pe care l-am așteptat” Au început lucrările de canalizare în satul Dumitra, din comuna Sântimbru, a anunțat, joi, 5 martie 2026, primarul Ioan Iancu Popa. Proiectul este realizat cu finanțarea prin Programul „Anghel Saligny” și lucrările se vor întinde pe parcursul […]