Evaluare Națională 2017: Aproape 2.500 de elevi din Alba, înscriși la examen
Un număr de 2455 de elevi de clasa a VIII-a s-au înscris, săptămâna trecută, la Evaluarea Națională 2017, ce va avea loc în perioada 19-22 iunie, potrivit calendarului Publicat de Ministerul Educației.
19 iunie 2017: Limba şi literatura română – probă scrisă
21 iunie 2017: Matematica – probă scrisă
22 iunie 2017: Limba şi literatura maternă – probă scrisă
26 iunie 2017: Afişarea rezultatelor (până la ora 16)
26 iunie 2017: Depunerea contestaţiilor (orele 16 – 20)
27-29 iunie 2017: Rezolvarea contestaţiilor
30 iunie 2017: Afişarea rezultatelor finale după contestaţii
Reguli pentru desfăşurarea examenului
În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult 0,50 puncte, notele obținute se trec, pe fiecare lucrare în parte, cu cerneală roșie, de către profesorii evaluatori, după ce este verificată concordanța cu borderourile individuale, și se semnează de aceștia. Nota finală se trece pe lucrare, în prezența profesorilor evaluatori, de către președintele comisiei.
Calendar EVALUARE NAŢIONALĂ 2017. Președintele comisiei calculează nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire și semnează.
În cazul în care diferența între notele acordate de cei doi evaluatori este mai mare de 0,50 puncte, lucrarea va fi recorectată de alți doi profesori evaluatori numiți de președintele comisiei.
Nota rezultată în urma reevaluării este nota care se trece pe lucrare și reprezintă nota finală. Sub notă semnează cei patru evaluatori și președintele comisiei. Numărul pachetului și numărul de ordine al lucrărilor care necesită a treia evaluare sunt consemnate într-un proces-verbal, semnat de cei amintiți anterior.
Calendar EVALUARE NAŢIONALĂ 2017. După încheierea evaluării și deschiderea lucrărilor, președintele comisiei de contestații analizează notele acordate după reevaluare, în comparație cu cele acordate inițial. În situația în care se constată diferențe de notare mai mari de 1 punct, în plus sau în minus, între notele de la EVALUARE inițială și cele de la contestații, președintele comisiei de contestații numește o a treia comisie formată din alți doi profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestații. ReEVALUARE se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu strictețe baremul de evaluare și toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota finală a comisiei de contestații.
Calendar EVALUARE NAŢIONALĂ 2017. Nota definitivă, acordată în conformitate cu procedura menționată, nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă. Candidații care depun contestații completează și semnează o cerere tipizată în care se menționează faptul că nota inițială se poate modifica, după caz, prin creștere sau descreștere, prin nota acordată la contestații.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF
Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF ANAF verifică inclusiv anunțurile publicate online pentru a identifica vânzările nedeclarate de autoturisme second-hand. În urma controalelor, inspectorii au descoperit în Argeș o persoană care ar fi vândut 75 de mașini, în valoare […]
VIDEO | Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului
Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului Ninsorile abundente din ultimele ore au dus la depunerea unui strat consistent de zăpadă pe Transfăgărășan. Autoritățile intervin pentru deszăpezirea drumului și recomandă șoferilor să nu circule fără mașini echipate pentru condiții de iarnă. Citește și: Video […]
27-28 octombrie 2026 | Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor
Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor România este sub incidența unui episod de vreme instabilă, cu ploi de până la 30 l/mp în sudul și estul țării, precipitații mixte și depuneri de zăpadă la altitudini de peste 1.700 de metri. […]

