Actualitate

Eugen Teodorovici: ”Dacă scăderea TVA nu se reflectă în reducerea preţurilor la raft vor fi sesizate ANAF, Consiliul Concurenţei şi Protecţia Consumatorului”

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernul are obligaţia şi preocuparea ca scăderea TVA la alimente să nu fie diluată de măsuri anticoncurenţiale de creştere a preţurilor, iar eventuale situaţii de acest gen trebuie sesizate la MFP, ANAF, Consiliul Concurenţei şi Agenţia pentru Protecţia Consumatorului, a spus ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Ne dorim ca această măsură benefică pentru piaţă să se reflecte şi la consumator. Avem structuri ale statului, de exemplu Consiliul Concurenţei, Agenţia pentru Protecţia Consumatorului sau Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care pot veghea ca această măsură să se reflecte şi în reducerea efectivă a preţurilor de la raft”, a subliniat Eugen Teodorovici, potrivit Agerpres.

Taxa pe Valoare Adăugată se va reduce la 9% la toate alimentele, începând cu data de 1 iunie 2015. De asemenea, TVA la apă va fi scăzută la 20% de la 1 ianuarie 2016. În ceea ce priveşte noile prevederi legate de profesiile liberale, acestea vor intra în vigoare după ce vor fi aprobate de Parlament”, a mai spus Eugen Teodorovici.

Unii comercianţi au profitat de anunţul reducerii TVA la alimente începând cu 1 iunie ca să aplice tacit majorări de preţuri cu mult timp înainte. În acest fel, vor putea aplica reduceri la momentul respectiv, fără ca preţurile reale să scadă.

Vom analiza fiecare portiță legislativă, împreună cu instituțiile abilitate, Consiliul Concurenței și ANPC, astfel încât să nu existe o creștere a prețurilor alimentelor înainte de reducerea TVA la 9%”, a declarat, marți, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, citat de Agerpres.

În ultimele zile există această percepție că unele magazine vor să mărească prețurile înainte de reducerea TVA. Noi suntem foarte atenți, dar în egală măsură și cei de la Consiliul Concurenței și de la ANPC. În măsura în care legea ne va permite, vom interveni cu siguranță. Eu am avut discuții la MADR cu retailerii și ne-au asigurat că nu vor crește prețurile până la 1 iunie. O să propunem, în zilele următoare, soluții de genul preț vechi — preț nou„, a explicat Constantin.

Nu știu dacă este fezabil pentru fiecare hipermarket, dar vom analiza fiecare portiță legislativă astfel încât să ne asigurăm că va beneficia de reducerea TVA consumatorul final, adică 20 milioane de români. Consider că toate semnalele din piață sunt foarte bune de aici plecăm în discuțiile noastre cu toate instituțiile. Asociația Marilor Retaileri de Magazine ne-a asigurat că nu vor crește prețurile în această perioadă, dar de la asigurări și până la ceea ce se întâmplă în practică trebuie să analizăm cu toate instituțiile statului„, a menționat șeful MADR.

Acesta a precizat că reducerea TVA la lapte și produse lactate de la 1 iunie se va vedea printr-o scădere a prețului la raft, dar va însemna și o relansare a consumului.

Dacă inițial nu se vorbea de reducerea TVA la lapte și produse lactate, am insistat foarte tare și eu și primul ministru, mai ales pe fondul reducerii cotelor de lapte, să avem o măsură care să vină în sprijinul procesatorilor, producătorilor și tuturor celor care sunt pe filiera laptelui. Rezultatul final va fi acela, și sunt convins de acest lucru, că prețul va scădea. De asemenea, reducerea TVA înseamnă și o relansare a consumului, înseamnă mai mult lapte de procesat în această unitate și mai mult lapte de vândut către unitățile de procesare de fermieri„, a mai spus ministrul.

Surse: realitatea.net; agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum îşi recuperează șoferii talonul reţinut de Poliţie pentru defecțiuni tehnice ale maşinii sau pentru ITP expirat: Explicația RAR

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cum îşi recuperează șoferii talonul reţinut de Poliţie pentru defecțiuni tehnice ale maşinii sau pentru ITP expirat: Explicația RAR Reprezentanții Registrului Auto Român au explicat ce trebuie să facă șoferii în situația în care Poliția Rutieră le reține certificatul de înmatriculare în urma unui control în trafic. Indiferent dacă certificatul de înmatriculare a fost reţinut […]

Citește mai mult

Actualitate

Semnalul de alarmă tras de un cunoscut economist: ,,În iulie au ieșit cei mai mulți bani din istoria României într-o lună, mai exact, 3,14 miliarde euro. Banii deștepți fug din România”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Semnalul de alarmă tras de un cunoscut economist: ,,În iulie au ieșit cei mai mulți bani din istoria României într-o lună, mai exact, 3,14 miliarde euro. Banii deștepți fug din România” Economistul Radu Georgescu avertizează, printr-o postare publicată pe o rețea de socializare, că România s-ar putea confrunta în perioada următoare cu turbulențe economice și […]

Citește mai mult

Actualitate

La Polul Nord se formează un vortex polar: Când ar putea iarna să-și intre „în drepturi”. Meteorologii avertizează asupra fenomenului Super El Niño

Bogdan Ilea

Publicat

în

La Polul Nord se formează un vortex polar: Când ar putea iarna să-și intre „în drepturi”. Meteorologii avertizează asupra fenomenului Super El Niño A început deja formarea noului vortex polar, deasupra Polului Nord. Este vorba, mai exact, despre un motor atmosferic imens care controlează circulația aerului rece pe întreaga emisferă nordică. Iarna dă semne că […]

Citește mai mult