Rămâi conectat

Sport

Eşec la Simeria, efectiv „subţire”, campionatul bate la uşă!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

FC Unirea Alba Iulia se confruntă cu mari probleme cu numai două săptămâni înaintea startului dificilului campionat ce urmează. Divizionara secundă suferă în jocurile de verificare, criza financiare este acută, lotul aflat sub comanda lui Gabriel Rotaru se prezintă modest din punct de vedere valoric. Vineri seara, în meciul „amical” extern cu gruparea din Liga a III-a CFR Simeria, uniriştii au pierdut 1-2 (1-2), reuşite semnate de Pepenar (9, autogol, a deviat balonul după o lovitură liberă executată de M. Cristea), respectiv D. Dăscălescu (14), Făgărăşanu (17). Formula utilizată de vizitatori a fost compusă din Pascal – Schuller, M. Pistol, Potopea, Al. Giurgiu – Cl. Oara, Ciofu, M. Cristea, Ov. Munteanu – S. Mureşan, Litean, mai intrând Lasc, M. Oprea (există neînţelegeri contractuale în cazul său), Contor, Al. Man, I. Grozav, Al. Stan, Drăgan şi Cârmaci (ultimii doi în probe, n-au fost reţinuţi). Proxima repetiţie estivală este programată sâmbătă, 13 august, la Alba Iulia, cu Arieşul Turda.
l”Roti” supărat pe atitudine
„Sunt supărat din pricina atitudinii unor jucători, unii au pretenţia să joace în «B» dar se plimbă pe teren. La modul cum ne-am prezentat la Simeria ar trebui o echipă întreagă. Mă îngrijorează prestaţiile din jocurile de verificare, dar la urma urmei n-ar fi trebuit să susţinem prea multe astfel de meciuri, ţinnd cont de programul echipei, însă le-am acceptat întrucât fuseseră stabilite deja”, a declarat antrenorul Gabriel Rotaru. Unirea a încheiat cu o înfrângere stagiul centralizat de pregătire şi a adunat numai o victorie, în cele 5 dispute ale verii, majoritatea cu adversari de categorie inferioară.
lLot modest… Y. Camara şi M. Petcuţ doriţi
Dincolo de anumite circumstanţe atenuante, încheierea cantonamentului cu încărcătură fizică sau numeroasele absenţe (Bâlu, Bumbac, Pleniceanu, D. Militaru, Sg. Costea, Pecarov sau Bucurică), rămâne concluzia: în acest moment FC Unirea se găseşte departe de pretenţiile unei formaţii din eşalonul secund, în condiţiile în care lupta pentru evitarea retrogradării se anunţă cruntă. În consecinţă, oficialii ardeleni caută pe ultima sută de metri să aducă jucători, principalele nume vizate fiind francezul Y. Camara (pentru o revenire), M. Petcuţ (FCM Tg Mureş) precum şi posibilul îmnprumut a doi jucători de la Astra Ploieşti, prin intermediul directorului sportiv Mihai Dăscălescu.
lM. Cristea – o certitudine, Ov. Muntean şi Litean au plecat
Dacă la Ov. Munteanu (neînţelegeri financiare) şi Litean (a preferat să joace la Ungheni) s-a renunţat, în schimb prestaţiile mijlocaşului Marius Cristea (Europa Alba Iulia) au impresionat pe toată lumea, iar fotbalistul albaiulian de 22 de ani reprezintă un transfer aproape bifat, o achiziţie aşteptată cu interes, în speranţa întăririi liniei de mijloc, un compartiment deficitar. Altfel, astăzi se va purcede la negocieri concrete pe tema fuziunii sau a colaborării între reprezentanţii Europa Alba Iulia şi CS Zlatna, echipă ce dispune de loc în eşalonul terţ, dar nu are echipă.
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Campioana Volei Alba Blaj, victorie de serviciu cu Medicina Târgu Mureș

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana Volei Alba Blaj a realizat o victorie de serviciu cu Medicina Târgu Mureș, scor 3-0 (25-12, 25-18, 26-24), într-un meci contând pentru etapa a șaptea a Diviziei A și disputat în avans Volei Alba Blaj a învins în deplasare pe Medicina Tg. Mureș, scor 3-0, realizând al doilea succes extern consecutiv, după cel de […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: CSM Unirea Alba Iulia, calificare în „16″-imile de finală ale Cupei României Under 17! „Alb-negrii”, victorie externă cu Corvinul Hunedoara

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, calificare în „16″-imile de finală ale Cupei României Under 17! „Alb-negrii”, victorie externă cu Corvinul Hunedoara, scor 3-2 (1-1) CSM Unirea Alba Iulia a reușit să acceadă în „16″-imile de finală ale Cupei României Under 17, după ce s-a impus la Simeria, scor 3-2 (1-1), în partida cu Corvinul Hunedoara, formație […]

Citește mai mult

Sport

LPS Sebeș a eliminat CSM Unirea Alba Iulia, după lovituri de departajare, în Cupa României Under 19!

Dan HENEGAR

Publicat

în

LPS Sebeș a eliminat CSM Unirea Alba Iulia, după loviturile de departajare, în Cupa României Under 19, după un derby „de Alba” palpitant, disputat pe Stadionul „Pielarul” din Sebeș! LPS Sebeș s-a calificat în „16″-imile de finală ale Cupei României, Under 19, eliminând CSM Unirea Alba Iulia la loviturile de departajare, scor 7-6 (2-2 la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea