Actualitate

Escroci din Alba și Cluj, care prădau locuințele naivilor sub pretextul verificării instalaţiei de gaz, reținuți de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Deși doi dintre suspecții reținuți sunt din Alba, furturile documentate până în prezent de polițiștii clujeni au fost comise doar pe raza municipiilor Cluj-Napoca, Oradea şi Sibiu.

 

Poliţiştii clujeni au reuşit destructurarea unui grup infracţional specializat în comiterea de furturi din locuinţe. Au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, patru bărbaţi bănuiţi de furturi comise pe raza municipiilor Cluj-Napoca, Oradea şi Sibiu.

 

Potrivit IPJ Cluj, “poliţiştii clujeni au identificat şi reţinut, pentru 24 de ore, patru bărbaţi din judeţele Cluj şi Alba, bănuiţi de comiterea mai multor furturi din locuinţe.

 

Aceştia sunt bănuiţi că ar fi pătruns, sub pretextul verificării instalaţiei de gaz, în locuinţele a opt persoane din Cluj-Napoca, Oradea şi Sibiu, de unde ar fi sustras bani şi bunuri.

 

La data de 16 octombrie a.c., doi dintre cei implicaţi au fost depistaţi pe raza municipiului Cluj-Napoca şi reţinuţi pentru 24 de ore. Autovehiculul cu care se deplasau aceştia a fost oprit în trafic de către poliţişti, iar în urma controlului efectuat, au fost găsite bijuterii din aur care ar fi fost sustrase, în aceeaşi zi, dintr-o locuinţă de pe raza municipiului Oradea.

 

În continuarea cercetărilor, la data de 2 noiembrie a.c., poliţiştii au identificat şi reţinut, pentru 24 de ore, alţi doi bărbaţi cu care ar fi acţionat cei depistaţi anterior.

 

În sarcina celor 4 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 44 de ani, au fost reţinute 8 furturi din locuinţe comise pe raza municipiilor Cluj-Napoca, Oradea şi Sibiu, fapte prin care ar fi creat un prejudiciu total de circa 150.000 de lei.

 

În urma prezentării celor patru în faţa magistraţilor, pentru trei dintre aceştia a fost dispusă măsura arestării preventive, iar faţă de unul s-a dispus măsura arestului la domiciliu.

 

Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

 

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, precum şi pentru recuperarea prejudiciului.”

 

Poliţia recomandă cetăţenilor sa fie vigilenţi şi să nu primească în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce au verificat actul de identitate şi legitimaţia de serviciu.

 

 

Totodată, în astfel de cazuri, cetăţenii sunt rugaţi să nu înmâneze bani sau alte obiecte de valoare unor persoane în privinţa cărora au suspiciuni în ceea ce priveşte identitatea şi calitatea acestora. (BT)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

26 ianuarie 2026 | Trafic rutier în condiții de ceață în Alba și alte județe: „Folosiți sistemele de dezaburire și luminile de ceață!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trafic rutier în condiții de ceață în Alba și alte județe: „Folosiți sistemele de dezaburire și luminile de ceață!” Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a transmis, luni, 26 ianuarie 2026, la ora 6.50, că traficul rutier se desfășoară alternativ pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Căciulata, în apropierea localității Seaca, județul Vâlcea, […]

Citește mai mult

Actualitate

Ajutoare sociale 2026: Cuantumul indemnizațiilor lunare de care pot beneficia românii și condițiile de acordare. LISTA

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutoare sociale 2026: Cuantumul indemnizațiilor lunare de care pot beneficia românii și condițiile de acordare. LISTA Statul oferă și în 2026 sprijin financiar și servicii dedicate persoanelor și familiilor afectate de dificultăți economice, copiilor, persoanelor cu dizabilități sau celor aflați în situații de risc, cu scopul de a asigura un nivel minim de trai și […]

Citește mai mult

Actualitate

Servicii medicale gratuite 2026: Lista actualizată a serviciilor fără plată care pot fi accesate de pacienți, potrivit CNAS

Ioana Oprean

Publicat

în

Servicii medicale gratuite 2026: Lista actualizată a serviciilor fără plată care pot fi accesate de pacienți, potrivit CNAS Cetățenii din România care au calitatea de asigurați vor facilita și în 2026 de pachetul complet de servicii medicale de bază. A fost publicată lista serviciilor medicale gratuite care pot fi accesate anul acesta de către pacienți, […]

Citește mai mult