Actualitate

Eroi după moarte: După un accident MORTAL pe DN1, o adolescentă din Spania, în moarte cerebrală, a salvat doi tineri români cu organele sale

Ioana Oprean

Publicat

în

Eroi după moarte: După un accident MORTAL pe DN1, o adolescentă din Spania, în moarte cerebrală, a salvat doi tineri români cu organele sale

Doi tineri din România au fost salvați de o adolescentă din Spania, care s-a prăpădit într-un accident rutier, împreună cu jumătate din familie.

Frații fetei au fost de acord să îi fie prelevate organele, iar acestea au ajuns la pacienți de la noi, din Germania, și Elveția. Anul acesta este și primul în care numărul de donatori a ajuns la nivelul de dinainte de pandemie.

Pentru Cătălina, o mare parte din cei 21 de ani ai săi au fost un chin. S-a născut cu o malformație la coloană, care a făcut-o să ajungă des în spital. Din pricina acestei condiții a dezvoltat și insuficiență renală, iar de opt ani era dependentă de dializă. Acum a primit un rinichi nou.

Elena Negru, mamă: „Ca orice mamă, stai agățat acolo de speranță, că știți cum se spune, că speranța moare ultima. Sperăm să îi schimbe viața, să aibă mai multă libertate, să își trăiască viața de tânăr la 21 de ani. Are și ea pasiuni, îi place să picteze, să danseze.”

Și Mario speră că va putea fi un adolescent ca toţi ceilalţi. Are 17 ani, și de doi suferea de insuficiență renală cronică. În fiecare săptămână, trei zile, câte șase ore, era la spital, pentru dializă.

Rodica, mamă: „Era complicat, pentru că trebuia și regim, bineînțeles. Și apă foarte puțină, pentru că el nu mai urina. Mulțumim celor care au făcut lucrul acesta, să doneze organele.”

Tânăra care le-a salvat viața celor doi avea 16 ani și era din Las Palmas de Grand Canaria. Venise împreună cu părinții la sora mai mare, aflată în România cu o bursă Erasmus. Pe 4 decembrie, pe Drumul Național 1, mașina în care se aflau toți patru a fost lovită de un șofer care a intrat într-o depășire interzisă. Mezina a fost singura care a supraviețuit, dar pentru puțin timp. După ce a intrat în moarte cerebrală, frații ei au hotărât să îi doneze organele. Rinichii au ajuns la Institutul pentru Transplant din Cluj. Ficatul, țesutul osos, corneea și ligamentele vor ajuta tot pacienți din România, în timp ce inima a mers în Germania, iar plămânii în Elveția. La noi nu au fost găsiți pacienți compatibili.

Dr. Guenadiy Vatachki, Agenția Națională pentru Transplant: „Au venit două echipe din străinătate, una din Hamburg, pentru cord, și din Zurich, pentru plămâni. Ei sunt în contratimp, vin cu avioanele lor dedicate pentru acest lucru din străinătate, pentru a ajunge la timp.”

Dr. Silviu Moga, Institutul de Urologie și Transplant Cluj-Napoca: „Sunt mulți. Din păcate, nu sunt destui donatori câți am putea să transplantăm. A crescut numărul pacienților tineri care se află pe lista de așteptare, iar acest transplant le oferă o nouă șansă la viață.”

Anul acesta, numărul de donatori de organe aproape s-a dublat comparativ cu anul trecut.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Alertă alimentară în România: Profi retrage de la vânzare un lot de stafide cu pesticide peste limita legală

Ioana Oprean

Publicat

în

Alertă alimentară în România: Profi retrage de la vânzare un lot de stafide cu pesticide peste limita legală ANSVSA a dispus retragerea de la vânzare și rechemarea de la consumatori a unui lot de stafide vândut în rețeaua Profi, după ce analizele au arătat o depășire a limitei legale admise pentru reziduuri de pesticide. ANSVSA […]

Citește mai mult

Actualitate

30 iulie – 3 august 2026 | Canicula revine în forță în România: Temperaturile urcă până la 39 de grade și vor fi nopți tropicale

Ioana Oprean

Publicat

în

30 iulie – 3 august 2026 | Canicula revine în forță în România: Temperaturile urcă până la 39 de grade și vor fi nopți tropicale Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare meteorologică valabilă în perioada 30 iulie, ora 10:00 – 3 august, ora 10:00, privind un val de căldură în extindere, […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Autostrada A1: Tunelurile de la Margina-Holdea intră în linie dreaptă! Lucrări în ritm accelerat pe șantier

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada A1: Tunelurile de la Margina-Holdea intră în linie dreaptă! Lucrări în ritm accelerat pe șantier Avans consistent pe șantierul lotului lipsă al Autostrăzii A1 dintre Margina și Holdea. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%, au anunțat, în dimineața zilei […]

Citește mai mult