Actualitate

Elevii testați pentru droguri în școală: Cazurile în care se va recurge la testele antidrog – PROIECT

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Elevii testați pentru droguri în școală: Cazurile în care se va recurge la testele antidrog – PROIECT

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a menționat că se ia în considerare posibilitatea efectuării de teste antidrog asupra elevilor în școli de către personal medical, în cazul în care aceștia prezintă comportamente vizibile specifice consumului de droguri.

Acest lucru ar fi realizat numai cu consimțământul părinților.

Ministrul de Interne a făcut aceste declarații luni seară, când a prezentat concluziile Corpului de Control în cazul accidentului din 2 Mai, în care un tânăr de 19 ani, aflat sub influența drogurilor, a cauzat moartea a doi tineri într-un accident de mașină.

El a abordat măsurile de prevenire a consumului de droguri în școli, care urmează să fie integrate în „Planul Național de Acțiune pentru Siguranța Școlară, 2023-2024”, plan care există deja. Ministrul a menționat că a programat o întâlnire cu reprezentanții mai multor ministere, inclusiv Educație, Sănătate și Muncă.

„Planul se va concentra în special pe combaterea consumului de droguri, a violenței și a bullying-ului în școli. Ca noutate, avem intenția să formăm grupuri de acțiune la nivelul fiecărei instituții de învățământ, alcătuite din reprezentanți ai Ministerului de Interne, ai școlii respective, precum și reprezentanți ai asociațiilor de părinți și elevi”, a explicat el.

În acest context, ministrul de Interne a discutat despre evaluarea posibilității ca „elevii să fie supuși testelor antidrog de către personal medical calificat din cadrul instituției de învățământ, în situația în care manifestă comportamente vizibil asociate consumului de droguri, cu acordul părinților”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult