Elevii și studenții din familii cu posibilități reduse pot beneficia de 200 de euro pentru achiziționarea de calculatoare. Voucherele vor putea fi primite doar la toamnă
Un proiect de Hotărâre de Guvern aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, care a avut loc ieri, 27 martie, prevede că elevii și studenții, pot obține bonuri valorice, în valoare de 200 de euro, pentru achiziția de calculatoare, dacă depun o cerere la școli, termenul limită fiind data de 17 aprilie 2020.
Calendarul pentru cumpărarea de calculatoare prevede că achiziționarea acestora se face în perioada 27 iulie – 12 octombrie 2020 – deci nu este clar cum îi sprijină pe “copiii care în această perioadă desfășoară lecțiile în sistem online”, cum a declarat șeful cancelariei prim-ministrului.
Prin Programul Euro 200, elevii și studenții cu posibilități financiare modeste, vor primi un ajutor financiar din partea statului, în condițiile în care aceștia provin din familii în care venitul brut lunar pe membru de familie este de maximum 250 de lei.
Programul Euro 200 prevede stimularea achiziționării de calculatoare, prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, pentru crearea de competențe în utilizarea tehnicii de calcul”. În normele de aplicare pe care Guvernul le-a pus pe ordinea de zi a ședinței de joi, 26 martie, calendarul pentru obținerea celor 200 de euro sub formă de bonuri valorice prevede depunerea cererilor la școli până pe data de 17 aprilie 2020. Iar până pe 6 aprilie 2020 ar trebui să aibă loc „Stabilirea și numirea Comisiei centrale, a comisiilor județene, a comisiilor din unitățile și instituțiile de învățământ”, asta în condițiile în care școlile sunt închise și deplasarea persoanelor este limitată.
În plus, în condițiile în care tot mai multe voci susțin că în această perioadă mai ales elevii din zonele defavorizate și cu o condiție socială precară, cei cărora se adresează programul Euro 200, nu au acces la internet sau nu au calculatoare/laptopuri/tablete ori telefoane smart cu care să fie în contact cu profesorii și colegii lor pentru învățarea online, este inexplicabil de ce Guvernul și ministerul Educației nu se folosește de un astfel de program, aprobat, implementat, care are deja stabilite procedurile și care funcționează de peste 15 ani, pentru dotarea cu device-uri sau mijloace tehnice a acestora.
Pot aplica elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani. Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro şi este destinat doar achiziţiei de calculatoare.
În urmă cu o lună, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicităa actualizarea criteriilor de acordare a ajutorului financiar al programului național „Euro 200”, care presupune un sprijin pentru ca elevii şi studenţii cu o situaţie materială dificilă să îşi poată cumpăra un calculator.
Studenţii doreau un cuantum al voucherului mai mare, de 445 de euro, precum și o creștere a plafonului de venit maxim brut/membru de familie până la 50% din salariul minim brut la nivel național, lucruri care în opinia lor “ar duce la o lărgire a grupului țintă de beneficiari ai acestui program”.
Surse: Edupedu
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ilie Bolojan, criticat de scriitorul Mircea Platon, pentru regulile fiscale: ,,Nu pot să mi-l închipui pe vreun scriitor român din trecut emițând e-facturi”
Ilie Bolojan, criticat de scriitorul Mircea Platon, pentru regulile fiscale: ,,Nu pot să mi-l închipui pe vreun scriitor român din trecut emițând e-facturi” Scriitorul Mircea Platon lansează critici dure la adresa noilor măsuri fiscale care ar urma să intre în vigoare de la 1 iunie 2026 și cere viitorului Guvern eliminarea obligației privind emiterea facturilor […]
Cum pot verifica șoferii online punctele de penalizare și istoricul rutier. Cum afli dacă riști suspendarea permisului
Cum pot verifica șoferii online punctele de penalizare și istoricul rutier. Cum afli dacă riști suspendarea permisului Șoferii din România au acum posibilitatea de a verifica rapid, online, ce puncte de penalizare au acumulat și ce sancțiuni rutiere figurează în evidențele oficiale, toate acestea direct prin platforma digitală a Ministerului Afacerilor Interne. Prin intermediul HUB […]
Trenurile Soarelui 2026: Biletele pentru cursele dedicate verii, scoase deja la vânzare de CFR Călători. Cât durează drumul până la litoral și ce rute sunt disponibile
Trenurile Soarelui 2026: Biletele pentru cursele dedicate verii, scoase deja la vânzare de CFR Călători. Cât durează drumul până la litoral și ce rute sunt disponibile Lansarea programului estival „Trenurile Soarelui 2026” este aproape, iar CFR Călători a scos deja la vânzare biletele pentru cursele dedicate verii, potrivit clubferoviar.ro. În paralel, operatorii privați își pregătesc […]