Elevii de la Şcoala nr. 3 din Cugir nu au luat încă vacanţa!
Deşi ne aflăm în plină vacanţă de vară, la localul vechi al Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 3 din Cugir procesul educaţional continuă. Aproximativ 100 de copii din clasele primare şi gimnaziale au acces zilnic la diferite activităţi interesante, în cadrul atelierelor de vară. Este vorba despre un proiect iniţiat de Asociaţia Nonguvernamentală „Ovidiu Rom” care a putut fi pus în practică prin implicarea voluntară a cadrelor didactice: Dorina Brînduşe, Dorin Brînduşe, Paraschiv Lucreţia, Lupu Fleşeriu Lavinia, Iovănescu Sofia, Tecşa Anda, Crişan Elena, Hada Elisabeta, Presecan Sabina, Stanciu Ileana, Cîmpean Cristina.
„Tema activităţilor derulate în cadrul celor două săptămâni de ateliere de vară este „Pământul”. „Activităţile atelierelor de vară diferă de cele din timpul anului şcolar, atât ca şi conţinut, cât şi ca formă”, ne-au declarat profesorii Dorina şi Dorin Brînduşe, cei care au avut iniţiativa ralierii la proiectul Asociaţiei „Ovidiu Rom”. Folosind ca metodă de bază jocul didactic beneficiarii alelierelor de vară- elevii, au fost antrenaţi să descopere tainele „Planetei albastre” astfel că se poate spune că timp de 10 zile şcolarii ” s-au jucat-învăţând” şi „au învăţat-jucându-se”. Totodată cadrele didactice implicate în proiect şi-au fixat ca scop formarea şi promovarea conduitei ecologice, astfel că în zilele următoare elevii vor participa la acţiuni de ecologizare în diferite zone ale oraşului şi împrejurimi. Profesorii Dorina şi Dorin Brânduşe ne-au mărturisit că derularea proiectului a reprezentat o provocare atât pentru copii, cât şi pentru cadrele didactice implicate. Deşi o noutate pentru Şcoala cu cls. I-VIII Nr. 3 din Cugir, atelierele de vară s-au bucurat de un real succes în rândul copiilor. Proiectul se va finaliza vineri, 15 iulie, cu un mini-carnaval al planetelor, ocazie cu care cei aproximativ 100 de elevi îşi vor lua rămas bun, în prezenţa părinţilor şi a altor invitaţi.(N.I.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Weekend de foc pe GER pentru pompierii din Alba: 115 misiuni desfășurate de ISU Alba în acest weekend
Weekend de foc pe GER pentru pompierii din Alba: 115 misiuni desfășurate de ISU Alba în acest weekend Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba au intervenit pentru gestionarea a 115 misiuni în acest final de săptămână. Siguranța cetățenilor și protecția persoanelor vulnerabile au reprezentat prioritățile salvatorilor în ultimele […]
Cetățean român cu domiciliul în străinătate, oprit de polițiști pe o stradă din Alba Iulia: Șoferul avea o alcoolemie de 0,83 mg/l și s-a ales cu dosar penal
Cetățean român cu domiciliul în străinătate, oprit de polițiști pe o stradă din Alba Iulia: Șoferul avea o alcoolemie de 0,83 mg/l și s-a ales cu dosar penal Un cetățean român cu domiciliul în străinătate a fost oprit de polițiști pe o stradă din Alba Iulia. Șoferul avea o alcoolemie de 0,83 mg/l și s-a […]
Mercurul din termometre va coborî până la -16 grade Celsius în Alba Iulia în următoarele 4 nopți. Gerul și temperaturile deosebit de scăzute persistă în județ
Mercurul din termometre va coborî până la -16 grade Celsius în Alba Iulia în următoarele 4 nopți. Gerul și temperaturile deosebit de scăzute persistă în județ Mercurul din termometre va coborî până la -16 grade Celsius în Alba Iulia în următoarele 4 nopți. Asta indică previziunile meteo din acest moment. Gerul va afecta, însă, întreg […]