Ştirea zilei

Elena Meteșan, femeia acuzată de delapidarea a peste 1 milion de euro de la agenția CEC Bank din Zlatna, condamnată la 3 ani de închisoare cu executare

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta angajată a agenției CEC Bank Zlatna, Elena Meteșan, acuzată de delapidare cu consecințe deosebit de grave a fost condmanată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia a fost pronunțată luni, 20 noiembrie, la Tribunalul Alba.

Instanța a mai aprobat acțiunea civilă a băncii și a decis să o oblige pe inculpată să plătească sumele de 4.227.940 de lei şi 236.981 de euro, sume achitate deja de către CEC către un număr de peste 160 de clienți. Prejudiciul inițial reținut de Parchet la momentul trimiterii în judecată a fost de 6.321.888 de lei şi 273.744 de euro. Prin urmare, instanța a decis să nu recunoscă, la solicitarea reprezentanților băncii, sumele de 2.093.000 de lei şi 37.762 de euro.

Dacă hotărârea va rămâne definitivă, un număr de 129 de clienți ai CEC Zlatna nu vor mai putea să își recupereze banii. Singura soluţie le-ar mai rămâne să deschidă procese civile împotriva băncii, în situaţia în care nu vor putea recupera nimic de la inculpata judecată în dosar. Instanța a respins solicitarea procurorului care a dorit ca acești bani să fie confiscați de la Elena Meteșan. Aceasta este judecată în arest la domiciliu, măsură menținută prin hotărârea Tribunalului. Femeia a efectuat deja mai bine de 1 an de zile de arest preventiv sau la domiciliu, astfel că nu ar mai avea mult timp de stat în penitenciar.

Soluția poate fi contestată la Curtea de Apel. Potrivit rechizitoriului, inculpata, în calitate de funcţionar public-angajat în cadrul CEC Bank – Agenţia Zlatna în funcţia de ofiţer de cont, în perioada noiembrie 2005-august 2016, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, şi-a însuşit mai multe sume de bani, constând atât în depuneri efectuate de clienţii băncii, cât şi în sume de bani remise de aceştia în vederea depunerii, fiind afectaţi un număr de 297 clienţi. Într-un dosar separat este cercetată penal pentru infracţiuni similare Viorica Popa, sora inculpatei Elena Meteşan.

Minuta deciziei de la Tribunalul Alba:

În baza art. 396 alin. 10 Cod procedură penală la art. 295 alin. 1 din Cod penal rap. art. 309 din Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 din Cod penal, condamnă pe inculpata METEŞAN ELENA, …, la o pedeapsă de: – 3 ani închisoare cu aplic. art. 66 lit. a şi b Cod penal şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Cod penal. În temeiul art. 399 alin. 1 din Cod procedură penală menţine măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpată. În temeiul art. 72 alin. 1 din Cod penal deduce din pedeapsa închisorii aplicată inculpatei durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, începând cu data de 09.09.2016 – la zi. În baza art. 397 alin.1 Cod procedură penală rap. la art. 25 alin.1, art.19 alin.5 Cod procedură penală şi art.21 Cod procedură penală admite acţiunea civilă formulată de partea civilă CEC BANK S.A. – Bucureşti, Calea Victoriei, nr. 13, sector 3 şi obligă inculpata la plata sumelor de 4.227.940,06 lei şi 235.981,21 euro actualizate cu dobânda legală până la data plăţii, în favoarea părţii civile, reprezentând prejudiciul cauzat. Respinge cererea reprezentantului parchetului de confiscare a sumei ce reprezintă diferenţa dintre suma cu care partea civilă menţionată s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale şi cea solicitată în cursul judecăţii. În temeiul art. 397 alin. 5 rap. la art. 486 alin. 2 din Cod procedură penală menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa procurorului din data de 12.09.2016. Conform prevederilor art. 274 din Cod procedură penală obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 4.000 lei aferente fazei de urmărire penală şi de 400 lei aferente fazei de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.11.2017.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Solidaritate și bunătate într-o comună din Alba: Mai mulți localnici au pus mână de la mână și au renovat o cămăruță pentru bunica Victoria, o vârstnică rămasă în plină iarnă fără casă, în urma unui incendiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Solidaritate și bunătate într-o comună din Alba: Mai mulți localnici au pus mână de la mână și au renovat o cămăruță pentru bunica Victoria, o vârstnică rămasă în plină iarnă fără casă, în urma unui incendiu Mai multe persoane din comuna Poșaga s-au mobilizat și au reușit să renoveze o cămăruță pentru bunica Victoria, vârstnica […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Om de afaceri din Alba condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene: Decizia poate fi atacată cu apel

Ioana Oprean

Publicat

în

Om de afaceri din Alba condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene: Decizia poate fi atacată cu apel Omul de afaceri Liviu Ispas Damaschin, proprietarul unei ferme de vaci din Alba, a fost condamnat, luni, 2 februarie 2026, la Tribunalul Alba, la 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce ar fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE FOTO | TRAGEDIE fără margini: O fetiță de 6 ani și fratele său de 9 ani și-au pierdut viața după ce au căzut într-un pârău

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE fără margini: O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-un pârău. Căutare contracronometru a fratelui său, de 9 ani, care o însoțea Luni, 2 februarie 2026, în jurul orei 16:25, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră ar […]

Citește mai mult