Economistul Radu Georgescu: „Scăderea deficitului bugetar pe 2025 a venit dintr-o ajustare contabilă. Speram că acest guvern este diferit, dar nu este”
Economistul Radu Georgescu: „Scăderea deficitului bugetar pe 2025 a venit dintr-o ajustare contabilă. Speram că acest guvern este diferit, dar nu este”
Economistul Radu Georgescu susține că scăderea deficitului bugetar din 2025, prezentată drept un succes de Guvern, este rezultatul unei ajustări contabile și nu al unei îmbunătățiri reale.
Radu Georgescu arată că, deși veniturile din taxe au crescut în 2025, cheltuielile statului au crescut semnificativ mai mult, iar „reducerea” deficitului a fost obținută prin includerea unor sume din fonduri europene PNRR aferente anilor anteriori, raportate contabil ca încasări ale anului curent.

Textul integral scris de economistul Radu Georgescu este următorul:
Tu realizezi cât de ușor poți să fii manipulat?
În ultimele săptămâni am văzut mai multe știri că deficitul bugetar pe 2025 a scăzut și că este o mare realizare. Ura!!! Probabil maxim 100 de oameni au deschis raportul cu execuția bugetară publicată de Guvern. Probabil maxim 10 oameni știu să citească această execuție bugetară din punct de vedere contabil.
Ieri m-am uitat și eu pentru prima dată pe această execuție bugetară. Mi-am dat seama imediat că scăderea deficitului bugetar pe 2025 a venit dintr-o ajustare contabilă. Îți explic mai jos.
Încasările statului din taxe (impozit pe salarii, CAS, CASS, TVA, taxe locale etc.) se numesc venituri curente. Aceste venituri curente au crescut cu 54 de miliarde de lei în 2025, comparativ cu 2024. Știi foarte bine că aceste creșteri de încasări vin din creșterile de taxe din 2025. Cheltuielile statului cu salarii, pensii, dobânzi, servicii se numesc cheltuieli curente. Aceste cheltuieli curente au crescut cu 79 de miliarde de lei în 2025, comparativ cu 2024.
Dar stai un pic. Dacă scazi 79 cu 54, îți dau 25 de miliarde de lei!Deci statul român a cheltuit cu 25 de miliarde mai mult decât a încasat din creșterile de taxe! Dar stai un pic.
Dacă Guvernul ar fi spus că nu a economisit nimic din creșterile de taxe, din contră, a cheltuit mai mult, probabil toată lumea i-ar fi sărit în cap. Probabil ar fi fost forțat să-și dea demisia.
Aici intervine ajustarea contabilă. Pe lângă veniturile curente din taxe, Guvernul mai încasează și bani de la UE. Guvernul a pus în execuția bugetară din 2025 că a încasat fonduri nerambursabile din PNRR în sumă de 22 de miliarde de lei.
Dar stai un pic. Cum 22 de miliarde de lei? Conform Comisiei Europene, România a încasat fonduri nerambursabile în 2025 în sumă de 622.487.000 de euro (dacă nu mă crezi, am pus în comentarii linkul Comisiei Europene, unde vezi exact banii primiți de România; trebuie să selectezi România).
Adică România a încasat în 2025 fonduri nerambursabile PNRR de aproximativ 3 miliarde de lei. De unde vine diferența spusă de Guvern, în sumă de 19 miliarde de lei???
Îți explic și asta.
România a primit în anii anteriori (2023, 2024) avansuri pentru lucrările din PNRR.
În execuția bugetară din 2025, Guvernul a înregistrat aceste avansuri ca încasări aferente anului 2025. Am atașat în comentarii execuția bugetară și am colorat cifrele despre care vorbesc. Mai simplu nu știu să explic. Eu sunt foarte dezamăgit. Speram că acest Guvern este diferit. Nu este.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | ACCIDENT grav pe DN 6: Trei persoane și-au pierdut viața după un impact violent între mai multe autovehicule
ACCIDENT grav pe DN 6: Trei persoane și-au pierdut viața după un impact violent între mai multe autoturisme Trei persoane și-au pierdut viața, iar o a patra a fost rănită grav, în urma unui accident rutier produs duminică după-amiază pe DN 6, în afara localității Domașnea, județul Caraș-Severin. În coliziune au fost implicate un ansamblu […]
Vicepremierul Oana Gheorghiu: Când ai pierderi la o companie, nu-i suficient să te uiţi pe cifre. Trebuie să vezi care sunt cauzele. Niciun ministru şi niciun guvern nu poate să se implice în activitatea operaţională
Vicepremierul Oana Gheorghiu: Când ai pierderi la o companie, nu-i suficient să te uiţi pe cifre. Trebuie să vezi care sunt cauzele. Niciun ministru şi niciun guvern nu poate să se implice în activitatea operaţională Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat că, în cazul unei companii care înregistrează pierderi, analiza nu ar trebui să se limiteze […]
Gripa își pierde din severitate: Covid-19 rămâne mult mai periculos. Analiza făcută de un medic
Gripa își pierde din severitate: Covid-19 rămâne mult mai periculos. Analiza făcută de un medic Medicul Octavian Jurma atrage atenția că noul val de gripă este în continuare în creștere, după ce săptămâna trecută au fost raportate 9.039 de cazuri noi. Cu toate acestea, dinamica îmbolnăvirilor a încetinit, semn că vârful epidemiei a fost atins […]