Economia globală cam stă pe butuci! Ne putem aștepta la o criză similară cu cea din anii ’20. Ce spune avertismentul FMI
Economia globală cam stă pe butuci! Ne putem aștepta la o criză similară cu cea din anii ’20. Ce spune avertismentul FMI
Fondul Monetar Internațional, prin vocea directorului, Kristalina Georgieva, a avertizat că economia globală se află pe o tendință similară cu cea din urmă cu un secol, care a culminat în Marea criză economică din 1929 din cauza instabilității și inegalităților piețelor financiare.
Într-un discurs la Institutul Peterson din Washington, Georgieva a afirmat că noi cercetări ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) ce compară evoluţiile actuale ale economiei globale cu evoluţiile din anii 1920 au relevat faptul că tendinţele sunt similare.
Deşi inegalităţile economice dintre ţări s-au redus în ultimii 20 de ani, acestea s-au accentuat în interiorul ţărilor, a spus ea, oferind ca exemplu Marea Britanie, unde cei mai bogaţi 10% din membrii societăţii deţin o avuţie echivalentă cu cea controlată de 50% din populaţie ce se află la baza piramidei.
Situaţia este similară la nivelul membrilor Organizaţiei pentru Cooperare Economică (OECD), unde discrepanţele între venituri şi avuţie au atins sau sunt în preajma unui nivel record, a declarat şefa FMI.
„În anumite privinţe, aceste tendinţe îngrijorătoare sunt reminiscente debutului de secol 20, când forţele gemene ale tehnologiei şi integrării economice au dus la prima epocă de aur, furtunoşii ani ’20 (eng. Roaring Twenties – n.red.), iar, în cele din urmă, la dezastru financiar”, a spus Georgieva, făcând referire la Marea criză economică din 1929, al cărei semnalizator şi catalizator a fost prăbuşirea pieţelor financiare americane şi britanice.
„Dacă acţionăm şi mai ales dacă acţionăm împreună putem să evităm repetarea greşelilor din anii 1920 în anii 2020”, a spus Kristalina Georgieva. Ea a avertizat că noi probleme cum ar fi schimbările climatice şi protecţionismul comercial înseamnă că următorii 10 ani vor fi cel mai probabil caracterizaţi de tensiuni sociale şi volatilitate în pieţele financiare.
“Dacă ar fi să identific o temă pentru începutul noului deceniu, aceata ar fi multiplicarea incertitudinilor”, a mai spus şefa FMI, potritiv The Guardian, avertizând de asemenea împotriva exceselor care au dus la criza financiară globală din 2008.
În urmă cu un secol, datorită supraproducției, a izbucnit marea criză economică sau marea dpresiune, cum a mai fost numit acest fenomen. Începutul marii crize economice în Statele Unite este de obicei asociată cu prăbușirea bursei de acțiuni din ziua de Marți (așa-numita Marțea Neagră) 29 octombrie 1929.
Criza economică a avut efecte devastatoare, atât în țările puternic industrializate, cât și în cele mai puțin dezvoltate, ale căror economii depindeau în cea mai mare măsură de exporturile de materii prime. Nivelul comerțului mondial a scăzut rapid, la fel cum au scăzut de altfel și veniturile personale, veniturile bugetare și profitul din afaceri. Orașele din întreaga lume au suferit puternic de pe urma crizei, în special cele care depindeau de industria grea.
Marea depresiune economică în diferite țări ale globului s-a încheiat în momente diferite. În majoritatea țărilor au fost concepute programe de refacere și cele mai multe au trecut prin diferite transformări politice, care le-au împins spre extremele dreaptă sau stângă. Societățile bazate pe democrația liberală au ieșit puternic slăbite din criză și dictatori, precum Adolf Hitler au ajuns la conducerea unora dintre cele mai puternice state și au pregătit condițiile politico-militare pentru declanșarea în 1939 a celui de-al Doilea Război Mondial.
Sursa: Mediafax
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Anunț de mediu – 28 septembrie 2026: Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ, în vederea amenajării unei zone mixte de agrement și servicii în localitatea Petrești
Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ, în vederea amenajarii unei zone mixte de agrement și servicii în localitatea Petrești – extravilan, CF 81945, nr. cad. 3336 , jud. Alba. S.C. LINCOLN PLUS S.R.L., prin Cibu Gheorghe, cu sediul în municipiul Sebeș, strada Schweighofer nr. 6, județul Alba, titular al proiectului de plan „Introducere în […]
Comunicat de presă – 27 septembrie 2026: Lansarea proiectului: „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană durabilă – construire arteră cu rol de culoar verde de mobilitate pe latura de sud-vest a municipiului Alba Iulia”
Alba Iulia, 27 septembrie 2026 COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului: FLUIDIZAREA TRAFICULUI RUTIER PRIN MĂSURI DE MOBILITATE URBANĂ DURABILĂ – CONSTRUIRE ARTERĂ CU ROL DE CULOAR VERDE DE MOBILITATE PE LATURA DE SUD-VEST A MUNICIPIULUI ALBA IULIA, SMIS 349615 Municipiul Alba Iulia anunță demararea activităților proiectului „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană […]
Anunț de mediu – 27 septembrie 2026: Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș
27 septembrie 2026 – Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, județul Alba. KRONOSPAN TRADING SRL cu sediul în localitatea Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, Camera nr.1/12, Et.1, județul Alba, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizaţiei Integrate de Mediu nr. […]