Echipa “îngerilor” Sodei Ocna Mureş a primit un nou membru | Fostul căpitan al ocnamureşenilor, Vasile Vancea, a plecat în ceruri, mesaj emoţionant din Paris

Echipa din Ceruri a îngerilor Sodei Ocna Mureş are, din păcate, un nou component, astăzi fiind condus pe ultimul drum Vasile Vancea, purtătorul de banderolei de căpitan a formaţiei ocnamureşene timp de un deceniu, între anii 1959-1969.

„Copilu”, cum îl ştiau cei din oraş, se alătură altor foste glorii ale „sportului rege” din Ocna Mureş, nume precum Ilie Stanciu, Chimu Raţiu, Vasile Boţiu şi Gicu Domşa, ce s-au stins din viaţă după ce au devenit embleme ale grupării „alb-albastre”.

Un mesaj emoţionant a postat în mediul virtual Ovidiu Trifan, stabilit în Franţa, la Paris, un text sugestiv despre istoria fotbalului din oraşul devenit leagănul atâtor generaţii de jucători.

În continuare vă prezentăm pasaje din textul publicat la despărţirea de Vasile Vancea, un alt simbol al Sodei. “Fotbalul din Ocna Mureş a trăit o zi de Bobotează tristă în acest an. Vasile Vancea, «Copilul» echipei Soda din anii ’50 –’70, a trecut în lumea drepţilor cu puţin timp înainte de aniversarea vârstei de 83 de ani. (…) Generaţii succesive de sportivi din Ocna Mureş se duc din ce în ce mai des la stele lăsându-ne tuturor, celor ce i-am apropiat dar şi celor care vin din urmă, sentimentul că au făcut parte dintr-un stol pe care nu l-am cunoscut cu adevărat, acela al cocorilor de jertfă. El şi toţi cei din contingentul lui au făcut parte dintr-o generaţie sacrificată politic, ce a fost nevoită de destin să trăiască în zeama construirii socialismului, dar care era compusă din oameni ce au ştiut să găsească în ei un loc de minimă libertate pentru a păstra vie flacăra unei pasiuni şi a dărui celorlalţi misterul unui talent artistic. Fotbalul a fost spaţiul lor de libertate şi modul lor de a se revolta, de a se pasiona şi de a transmite o formă imperfectă de expresie artistică.

Vasile Vancea a fost unul dintre fotbaliştii majori ai Sodei şi ai oraşului Ocna Mureş din perioada postbelică. A fost căpitanul echipei Soda vreme de mai bine de 10 ani, între 1959 şi 1969, într-o perioadă în care Soda a jucat mai mereu într-o divizie «C» de foarte înalt nivel pe plan regional şi naţional şi în care echipa oraşului a fost foarte aproape de a reveni în divizia «B» cu ocazia unui baraj de promovare jucat la Sinaia. El a asigurat continuitatea între două generaţii frumoase de fotbalişti sodişti şi anume prima mare generaţie de la sfârşitul anilor ’40, ce jucase 3 ani în divizia «B» şi din care făceau parte Voinescu, Popa Colonel şi era antrenată de Iosif Lengheriu, pe de o parte, şi generaţia de juniori locali ce venea în anii ’70, cea a lui Sandu Moldovan, Popuţa, Domşa, Paul, Boţiu etc., pe de altă parte. «Copilu» a început fotbalul la Soda Ocna Mureş la vârsta de 13 ani şi făcea parte din generaţia celor născuţi în anii 1935-1940, generaţie din care mai făceau parte, printre alţii, Spaniol «Papardau», Ilie Stanciu, Cizmaş, Dănilă, Ivanovici, Oniga Ioan etc. Erau vremuri de pionierat în care juniorii Sodei se antrenau cu echipa mare iar, odată ajunşi la echipa mare, erau antrenaţi de către Lengheriu, Rudi Moldovan sau Titi Stancu şi, nu în ultimul rând, mergeau la muncă în uzină ca şi ceilalţi muncitori de rând. În timpul serviciului militar de 3 ani din acele vremuri, Vasile Vancea a jucat pentru Flacăra Ploieşti dar el jucase deja, în 1954, faimosul meci amical dintre Soda Ocna Mureş şi echipa naţională a României din acele vremuri, ce venea pe stadionul din Ocna Mureş cu Voinescu, Toma, Ozon, Onişor, fraţii Zavoda, Petchovschi etc. Dar, aşa cum a fost căpitan de echipă mai bine de 10 ani, aşa cum făcea legătura sportivă între generaţii atunci când era tânăr, tot aşa, după terminarea carierei, a continuat să aibă o viaţă simplă şi frumoasă şi, mai ales, a reuşit să transmită pasiunea fotbalului generaţiilor ce îl urmau şi, în special, nepotului său, Ţiboc Enea, actualul portar al echipei Soda.

Generaţiile de sportivi ocnamureşeni din anii ’30-’40 ies încet, încet, pe neştitute, din casele celor ce i-au iubit pentru a se urca în albumele cu poze de familie. (…) Vasile Vancea se duce acum nu înspre neant ci doar la întâlnire. Cu Gicu Domşa, cu Chimu Raţiu, cu Ilie Stanciu, cu Vasile Boţiu şi cu toată generaţia lui de cocori din alte timpuri. Şi el, ca şi toţi cei din generaţia lui, au avut nişte vieţi simple şi frumoase, au «dus» atât cât au putut să ducă, au iubit şi au suferit, au dăruit şi acum, la plecare, se duc aproape jenaţi de lume şi pentru a nu deranja pe nimeni. Rămân amintirile, pasiunea şi momentele de bucurie pe care le-au făcut cadou celor din jur dar şi misterul cimitirelor de acasă atunci când, de Luminaţie, fiecare dintre noi speră în secret câte un pic la o reîntâlnire vremelnică, fugară, dincolo de pâlpâitul unei lumânari, pe la marginea unei lacrimi ori în poala vreunui gând…”.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI