Echipa filmului „De ce eu?”, în frunte cu regizorul Tudor Giurgiu, vine la Alba Iulia
Filmul inspirat de povestea tragică a procurorului Cristian Panait, De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, va avea două proiecții speciale la Alba Iulia, la Casa de Cultură a Sindicatelor duminică, 29 martie, de la 17.00 și 19.30. Regizorul Tudor Giurgiu, actrița Andreea Vasile și o parte din echipă vor lua parte la evenimentul de seară și vor răspunde întrebărilor publicului.
Biletele costă 10 lei și pot fi achiziționate în avans de la casieria Casei de Cultură a Sindicatelor.
De ce eu? a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin și rulează în cinematografele din România din 27 februarie. Filmul a fost văzut până în prezent de peste 43.000 de spectatori în România. Recent, a câștigat Premiul Uniunii Criticilor de Film din Bulgaria pentru cel mai bun film din Balkan Competition, la cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Sofia.
În paralel cu filmul a fost lansată și campania „Singur împotriva tuturor”, inițiată de echipa De ce eu?, Expert Forum (EFOR) și HotNews.ro. Este un demers de încurajare a luptei împotriva presiunilor de orice tip, exercitate de către șefi de instituții, politicieni sau magistrați împotriva celor mulți care lucrează în sistem, fie el public sau privat. Pe Hotnews.ro, dar și pe [email protected], sunt așteptate povești ale unor oameni care au avut curajul să înfrunte instituții, să demaște ilegalități și abuzuri, să schimbe legi. Totodată, zeci de studenți ai facultăților de Drept din București, Iași, Cluj, Constanța s-au alăturat campaniei #EuSuntPanait.
Thriller-ul politic este inspirat de cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, la doar 29 de ani, în contextul anchetei asupra unui alt procuror și a presiunilor exercitate asupra sa.
Cristian este un tânăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupție în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. El investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt și îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercînd să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă și se expune unor revelații dureroase și neașteptate.
Personajul inspirat de Panait este jucat de Emilian Oprea, actor la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, aflat la debut în rol principal într-un lungmetraj de cinema. Distribuția este întregită Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Liviu Pintileasa, Mihai Smarandache, Alin Florea, Lucreția Mandric, Sore Mihalache, Ionuț Caras, Virgil Ogășanu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPDATE FOTO | ACCIDENT în Sebeș: Autoturism răsturnat în zona sensului giratoriu de la Kronospan
ACCIDENT în Sebeș: Autoturism răsturnat în zona sensului giratoriu de la Kronospan O mașină s-a răsturnat joi seara în Sebeș. „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Sebeș (in zona giratoriu Kronospan). Este vorba despre un autoturism răsturnat, fără persoane încarcerate. Forțe […]
FOTO | Elevi din Buzău, în vizită la Colegiul Militar din Alba Iulia: Experiență educativă specială
Elevi din Buzău, în vizită la Colegiul Militar din Alba Iulia Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a primit săptămâna aceasta vizita elevilor Școlii Gimnaziale Viperești, județul Buzău. Aceștia au avut parte de o experiență educativă, o imagine autentică și o opinie sinceră despre colegiul militar. „Însoțiți de directorul școlii, profesor Magdalena Oancea și […]
FOTO | Șapte studenți la Drept ai Universității din Alba Iulia vor participa la Viena la un concurs simulat de arbitraj comercial internațional: Care sunt membrii echipei Vis Moot 2026
Șapte studenți la Drept ai Universității din Alba Iulia vor participa la Viena la un concurs simulat de arbitraj comercial internațional Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) va fi reprezentată la „Willem C. Vis International Commercial Arbitration Moot 2026”, un concurs simulat de arbitraj comercial internațional, care se va desfășura la Viena, între […]