E.ON Gaz: Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat marţi în localităţile Blaj, Tiur şi Petrisat
E.ON Gaz Distribuţie este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, pentru cuplarea unei conducte noi la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, marţi, 3 decembrie a.c., începând cu ora 8.00, în to municipiul Blaj, precum şi în localităţile Tiur şi Petrisat.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 15.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
”E.ON Gaz Distribuţie regretă disconfortul creat şi îi asigură pe consumatori că depune toate eforturile pentru ca aceste lucrări să fie finalizate cât mai repede posibil”, ransmit reprezentanții companiei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Salariul mediu net în județul Alba, 4.882 lei în decembrie 2025. Locul 18 la nivel național, sub media din România
Salariul mediu net în județul Alba, 4.882 lei în decembrie 2025. Locul 18 la nivel național, sub media din România Numărul salariaților din județul Alba a ajuns la 101.506 persoane la finalul lunii decembrie 2025, în ușoară scădere față de luna precedentă. În aceeași perioadă, câștigul salarial mediu net a fost de 4.882 de lei, […]
AMENZI de peste 150.000 de lei în Alba în urma controalelor sanitar-veterinare în sectorul produselor de origine non-animală din februarie 2026: Ce nereguli au fost constatate
AMENZI de peste 150.000 de lei în Alba în urma controalelor sanitar-veterinare în sectorul produselor de origine non-animală din februarie 2026 În luna februarie 2026, inspectorii din cadrul DSVSA Alba au efectuat 136 de controale la unități din sectorul produselor de origine non-animală. Verificările au vizat operatori din industria agroalimentară care activează în domenii precum […]
INCENDIU în comuna Valea Lungă: O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări în satul Tăuni
INCENDIU în comuna Valea Lungă: O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări în satul Tăuni O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări în satul Tăuni, din comuna Valea Lungă. „Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu în localitatea Tăuni, comuna Valea Lungă. Este vorba despre un incendiu izbucnit la o anexă […]