Sport

După incidentele de la Șugag, din derby-ul cu CS Ocna Mureș, Transalpina a scăpat numai cu o amendă de 400 de lei!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Comisia de Disciplină a AJF Alba a analizat incidentele petrecute la finalul partidei dintre Transalpina Șugag și CS Ocna Mureș, când centralul Mihai Domșa (Aiud) a fost lovit la final de doi spectatori localnici nemulțumiți de eliminarea lui Mura (72), într-un moment când scorul era 4-3.

Decizia a fost una blândă, clubul organizator scăpând fără suspedarea terenului, chiar dacă brigada de arbitri a apelat la „112”, temându-se, sancțiunea fiind o amendă de 400 de lei, asta pe lângă suspendarea a trei jucători Rahovean și Mura – câte o etapă (pentru cartonașele roșii primite), Gh. Rîșniță – două runde (carnetul acestuia fiind reținut după joc).

Citește și: FOTO: apel la „112” din partea arbitrilor, după scandalul de la partida Transalpina Șugag – CS Ocna Mureș 4-5 (1-2), „centralul” Mihai Domșa – lovit de spectatori!

 

*S-a răzgândit în privința retragerii…

Ieri, Ioan Budin a amenințat că va retrage echipa din competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal Alba, ca semn de protest pentru arbitrajul lui Mihai Domșa, în Sâmbăta Mare, la partida din Liga a IV-a, de pe teren propriu, cu CS Ocna Mureș, scor 4-5! Însă semnalele converg în acest moment spre o răzgândire a oficialului Transalpinei, chiar dacă ieri juniorii A1 nu s-au prezentat la meciul de pe teren propriu cu Viitorul Spicul Daia Română.Amfitrionii au terminat întâlnirea cu doi oameni mai puțin, fiind eliminați Mura (72) – o decizie pripită a centralului și Rahovean (83), când scorul era 4-3, oaspeții au marcat ultimele două goluri din lovituri de pedeapsă, iar la final, arbitrul divizionar din Aiud a fost agresat de spectatorii furioși.

Citește și: Revoltat de arbitrajul din derby-ul cu CS Ocna Mureș, Ioan Budin anunță retragerea Transalpinei Șugag din Liga a IV-a! Protest la AJF Alba, filmare și memoriu la FRF!

Prima măsură luată de Budin a fost neprezentarea echipei de juniori A1 la întâlnirea de pe teren propriu cu Viitorul Spicul Daia Română de marți după-amiază. În runda intermediară din Liga a 4-a (joi, 12 aprilie), Transalpina stă, dar Budin anunță că nu se va prezenta la etapa a 21-a, de duminică, 15 aprilie, tot acasă, cu Viitorul Spicul Daia Română.

Sancțiuni dictate de Comisia de Disciplină:

  1. Clubul CSC Fortuna Lunca Mureșului (liga a IV-a) – penalitate sportivă: 60 lei, conf. art. 78.a din RD;
  2. Topîrcian George Iulian, jucător la AFC Micești (liga a V-a, Seria 1) – 1 (una) etapă suspendare și penalitate sportivă: 25 lei, conf. art. 63.2.1.g din RD;
  3. Rahovean Ionuț Alexandru, jucător la AFC Transalpina 2014 Șugag (liga a IV-a) – 1 (una) etapă suspendare și penalitate sportivă: 30 lei, conf. art. 63.2.1.g din RD;
  4. Mura Alexandru Daniel, jucător la AFC Transalpina 2014 Șugag (liga a IV-a) – 1 (una) etapă suspendare și penalitate sportivă: 30 lei, conf. art. 63.2.1.g din RD;
  5. Râșniță Gheorghe Lucian, jucător la AFC Transalpina 2014 Șugag (liga a IV-a) – 2 (două) etape suspendare și penalitate sportivă: 100 lei, conf. art. 65.a din RD;
  6. Clubul AFC Transalpina 2014 Șugag (liga a IV-a) – penalitate sportivă: 400 lei, conf. art. 82.1.e din RD;
  7. Folea Marius, oficial la AS Tineretul Șona (liga a V-a, Seria 2) – 1 (una) lună suspendare și penalitate sportivă: 200 lei, conf. art. 53.1.b din RD;
  8. Clubul AS Târnavele Tiur (liga a V-a, Seria 2) – penalitate sportivă: 50 lei, conf. art. 78.a din RD;
  9. Se respinge contestația clubului CS CIL Blaj (jun. A1 – Play Out 2), din etapa a II-a, dintre CS CIL Blaj – CSC Fortuna Lunca Mureșului, ca neregulamentară (netaxată), conf. art. 26.2 din ROAF;
  10. Coșercariu Alexandru Mihai, jucător la AS Viitorul Sîntimbru (jun. A1 – Play Off) – 1 (una) etapă suspendare și penalitate sportivă: 20 lei, conf. art. 63.2.1.g din RD;
  11. Clubul AFC Transalpina 2014 Șugag (jun. A1 – Play Out 1) – pierde jocul cu 3-0 (trei-zero), în favoarea ACS Viitorul Spicul 2014 Daia Română din etapa a II-a și penalitate sportivă: 250 lei, clubului AFC Transalpina 2014 Șugag, conf. art. 79.1 din RD;
  12. Hulea Adrian Marius, oficial la AS Viitorul Sîntimbru (liga a IV-a) – penalitate sportivă: 100 lei, conf. art. 53.4.a din RD.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie externă la Under 17 și eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a realizat a doua victorie externă consecutivă la Under 17 și a suferit un eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș În meciurile contând pentru etapa a 17-a a Campionatelor de juniori organizate de FRF, CSM Unirea Alba Iulia a înregistrat, în dubla de la Caransebeș, o victorie la […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO: Play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2! Poli Timișoara, la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și 4 de Metalurgistul Cugir!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Se anunță un play-0ff incendiar pentru promovarea în Liga 2: Poli Timișoara fiind la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și la 4 de Metalurgistul Cugir, reprezentantele Albei! Vorbim de calcule făcute după Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-0, în derby-ul Seriei 7! CSM Unirea Alba Iulia nu-și permite sub nicio […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia 0-0, în derby-ul pentru Liga 2 | Nul cu regrete mari pentru „alb-negri”, în inferioritate din minutul 73!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia 0-0, în derby-ul pentru Liga 2 | Nul cu regrete mari pentru „alb-negri”, rămași în inferioritate din minutul 73! Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, derby-ul Seriei 7 din Liga 3, s-a încheiat cu o remiză albă, un rezultat nemulțumitor pentru „alb-negri”, ținând cont de aspectul confruntării […]

Citește mai mult