Duminică, la Cugir, spectacol umanitar pentru copiii cu nevoie speciale
“Diferiţi dar egali ” este sloganul unui spectacol umanitar ce va avea loc duminică, pe scena Casei de Cultură din Cugir. Organizat de Asociaţia “Raul Cosmin”, în parteneriat cu şcoala Singidava şi Casa de Cultură.
Evenimentul este dedicat copiilor cu nevoi speciale din oraş, ce suferă de diferite tulburări motorii, mentale, de limbaj, sau care prezintă disfuncţionalităţi sau întârzieri de dezvoltare.
Potrivit organizatorilor, „fondurile colectate cu ocazia spectacolului vor fi folosite pentru susţinerea acestor copii care necesită terapii de lungă durată şi personal de specialitate.
Pe lângă instituţiile partenere, au răspuns apelului umanitar mai multe grupuri si trupe de muzică uşoară din oraş, precum şi interpreţi de populară consacraţi, care s-au raliat cauzei de ajutorare a copiilor cu nevoi speciale.
Astfel, pe scena Casei de Cultură vor urca: Grupul “Mlădiţe cugirene”- îndrumător, prof. Ionela Popa, Grupul “Anotimpuri”- îndrumători prof. Luminiţa Cebotari şi pr. Adrian Cebotari, Trupa “Aprentis”- îndrumător prof. Călin Furdui, Trupa Amurg- îndrumător Attillo Doszlop şi Trupa Millenium C. Totodată vor susţine programe artistice solistele de muzică populară Dina Vărărean şi Ionela Popa. Spectacolul va începe la ora 17.00 iar intrarea se va face prin donaţie în urnele pregătite de voluntariiii “Clubului Impact Amicii la 40”.
Asociaţia “Raul Cosmin” este un ONG care a luat fiinţă în anul 2014 în oraşul Cugir şi care desfăşoară activităţi de socializare, ateliere creative şi supraveghere în timpul cursurilor şcolare pentru un număr de 4 copii, membrii ai asociaţiei. În cadrul asociaţiei se află înscrişi în prezent un număr de 10 copii, cu autism şi alte tulburări de dezvoltare (de limbaj, motorii, mentale, cu disfuncţionalităţi) care necesită terapii de lungă durată şi personal de specialitate. ONG -ul îşi prpune să ofere asistenţă, consultanţă şi sprijin psihologic şi pentru familiile acestora, în scopul integrării familiale, şcolare şi sociale a copiilor şi tinerilor.
Spectacolul umanitar “Diferiţi dar egali ” este doar unul din multele proiecte pe care asociaţia şi le-a propus pentru a veni în întâmpinarea nevoilor pe care le au copiii cu deficienţe şi familiile lor”.
“Am decis să organizăm o acţiune umanitară sperând că vom sensibiliza opinia publică, că vom produce o schimbare de atitudine faţă de aceşti copii cu nevoi speciale şi faţă de familiile lor. Sperăm să găsim susţinere financiară astfel încât să atragem alături de noi cadre specializate – psiholog, psihoterapeut, psihopedagog – care, în sistem part-time, să implementeze şi să susţină programe de terapie, eficiente pentru copiii.
Pentru viitor ne propunem, în continuare, promovarea celor mai eficiente metode şi modalităţi de îngrijire, educaţie, orientare, formare şi integrare în comunitate, dar şi de bunăstare a copiilor cu deficienţe de dezvoltare precum şi a familiilor acestora. În acest sens, sperăm să găsim sprijin în rândul comunităţii locale, pentru a implementa şi susţine programele de care au nevoie copiii noştri” a declarat Catrinescu Rodica, președintele Asociației “Raul Cosmin”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]
Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]
FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică
Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]