Curier Județean

Duminică, 7 iulie: Festivalul – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură” – etapa soliști instrumentiști și grupurile instrumentale tradiționale, la Loman

Ioana Oprean

Publicat

în

Festivalul – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură”, eveniment cultural unic în Europa, continuă duminică, 7 iulie 2019, la Loman, o localitate cunoscută pentru tradiția păstoritului. Cea de-a IV-a etapă a festivalului va cuprinde de această dată secțiunile soliști instrumentiști și grupurile instrumentale tradiționale din județul Alba, cât și gastronomia și gospodăria tradițională.

Manifestările vor debuta duminică, 07 iulie 2019, la ora 10,00, cu concursul la cele două secțiuni (soliști instrumentiști și grupurile instrumentale tradiționale din județul Alba), urmat apoi de prezentarea gospodăriei și gastronomiei tradiționale, secțiune în cadrul căreia comunele din zonă vor prezenta cele mai gustoase preparate gastronomice tradiționale și vor încerca să reconstituie interiorul unei gospodării specifice.

Comunitățile înscrise la această etapă sunt: Pianu, Săsciori, Vințu de Jos, Cut și Șugag la secțiunea gastronomie și gospodărie tradițională; Vințu de Jos, Ighiu, Horea, Bucium, Stremț, Galda de Jos, Sâncel, Zlatna, Meteș, Avram Iancu, Hopârta, Ighiu, Săsciori, Vințu de Jos, Cut, Șugag și Scărișoara la secțiunile soliști instrumentiști/grupuri instrumentale tradiționale din Județul Alba.

Membrii juriului acestei etape sunt:

– Gheorghița Nicolae, producător al emisiunii TEZAUR FOLCLORIC, Televiziunea Română – președintele juriului,
– Doina Ișfănoni, cercetător etnolog, istoric de artă – Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” București,
– Corneliu Bucur, cercetător științific, președinte Academia Artelor Tradiționale din România,
– Ioan Haplea, etnomuzicolog, profesor universitar doctor Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima” Cluj-Napoca.

Concursul va fi urmat de un spectacol folcloric extraordinar susținut de Ansamblul Folcloric „Doina Ampoiului” din Zlatna și de Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al Județului Alba, dirijat de Alexandru Pal, alături de soliștii vocali Roxana Reche, Nicolae Plută, Dorina Narița, Floricica Moga, Maria Filimon, Leontina Fărcaș, Alina Secășan, Ilie și Giulia Medrea și ansamblul de dansuri al județului Alba coordonat de Alexandra și Flaviu Mârza.

Festivalul – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură” este un proiect cultural unic în Europa care își propune să promoveze valorile, obiceiurile, gastronomia și tradițiile autentice ale Albei. Evenimentul a ajuns în acest an la cea de-a XIV-a ediție și inițial a debutat ca o întrecere culturală între comunitățile rurale din Alba pentru un premiu în bani prin care își putea reabilita căminele culturale. Festivalul este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, iar etapa de la Loman este organizată în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Săsciori.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Bărbat de 68 de ani, din Ocna Mureș, prins băut la volan: Avea o alcoolemie de 0,99 mg/litru alcool pur în aerul expirat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat de 68 de ani, din Ocna Mureș, prins băut la volan: Avea o alcoolemie de 0,99 mg/litru alcool pur în aerul expirat Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost depistat sub influența alcoolului la volanul unui autoturism pe o stradă din Ocna Mures. În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident rutier la Ocna Mureș: Biciclist, lovit de un autoturism pe strada 8 Martie din oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier la Ocna Mureș: Biciclist, lovit de un autoturism pe strada 8 Martie din oraș Un bărbat din Cluj-Napoca a acroșat cu autoturismul un biciclist, tot din Cluj-Napoca, pe strada 8 Martie din Ocna Mureș. Potrivit IPJ Alba, la data de 9 septembrie 2026, în jurul orei 18.58, un bărbat, în vârstă de 43 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident rutier la Blaj: Biciclist de 61 de ani, acroșat de o autoutilitară condusă de un bărbat din Brașov. A fost transportat la spital

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier la Blaj: Biciclist de 61 de ani, acroșat de o autoutilitară condusă de un bărbat din Brașov. A fost transportat la spital Un biciclist din Blaj, în vârstă de 61 de ani a fost acroșat de o autoutilitară, condusă de un bărbat din Brașov, pe strada Calea Cluj din municipiu. Potrivit IPJ Alba, […]

Citește mai mult