Rămâi conectat

Curier Județean

Duminică, 22 septembrie, ÎPS Irineu va resfinţi Biserica „Sf. Nicolae” Teiuş, după amplele lucrări de renovare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Duminică, 22 septembrie, ÎPS Irineu va resfinţi Biserica „Sf. Nicolae” Teiuş, după amplele lucrări de renovare

Duminică, 22 septembrie 2019, de la ora 9.30, ÎPS Irineu, arhiepiscopul ortodox al Albei Iulia, va oficia, alături de un sobor de preoți și părintele paroh Petru Lascu, slujba de resfințire a Bisericii „Sf. Nicolae” Teiuș, veche de 95 de ani, după amplele lucrări de renovare la care a fost supus lăcașul de cult în ultimii ani și încheiate recent. Programul mai include Sf. Liturghie, urmată de cuvântul de învățătură al ierarhului, evenimentul încheindu-se cu o agapă frățească.

Numai din anul 2001 încoace, de când părinte paroh este pr. Petru Lascu, Biserica „Sf. Nicolae” și casa parohială au fost supuse unor importante lucrări de renovare și întreținere. Astfel, au fost executate lucrări de reparații capitale la casa parohială: s-a decopertat tencuiala exterioară, s-a tencuit și stropit în interior, s-au montat gresie și faianță, fiind rașchetat și lăcuit parchetul.

Totodată, s-a înlocuit sistemul de încălzire. De asemenea, anexele au fost reparate, iar corpul prinicipal al casei parohiale a fost extins, prin construirea unor încăperi noi: bucătăria, sala de mese și cămara. Concomitent cu lucrările la casa parohială, s-au efectuat reparații la biserică, construcția fiind acoperită cu tablă de aluminiu, scocurile au fost schimbate, iar exteriorul bisericii a fost tencuit și stropit. În același timp, s-a montat o nouă centrală termică, iar instalația electrică a fost schimbată. Nu în ultimul rând, a fost montat un clopot din bronz.

Citește și: Pastele 2020

În biserică, au mai fost schimbate candelabrele, s-a montat tâmplărie PVC și au fost aduse alte covoare și bănci. În 2018, s-a restaurat și conservat pictura murală a bisericii, în suprafață de 540 mp, de către pictorul Constantin Bumbu și s-a restaurat fațada exterioară, iar în acest an, s-au pavat curțile bisericii și casei parohiale. l95 de ani de ortodoxie în Biserica „Sf. Nicolae” din Teiuș Construcția bisericii a început în anul 1924, la inițiativa pr. Vasile Bârluțiu, împreună cu cele 96 de familii de credincioși din Teiuș.

Planul bisericii a fost întocmit de către arhitectul Richard Vagner din Hunedoara, în stil bizantin, în formă de cruce, cu două turnuri în față pentru clopote și o cupolă mare, centrală. În anul 1932, s-a reușit, după multe jertfe din partea credincioșilor și a preotului și cu modestele ajutoare primite, să fie tencuită în interior. Amenajată cu un iconostas improvizat din materialul rămas de la schelărie și cu icoane primite de la enoriași, au reușit să contureze înfățișarea bisericii. În anul 1934, locul preotului Vasile Bârluţiu, care s-a retras, a fost luat de către ginerele său, Ioan Puia, licențiat în teologie. Tânărul preot a continuat construcţia bisericii începută de socrul său, reuşind, în anul 1938, să monteze catapeteasma, adevărată operă de artă lucrată din stejar masiv în culoare naturală, sculptat în întregime cu o mare fineţe şi măiestrie de către maestrul sculptor Anghel Dima, din Bucureşti.

Tot în anul 1938 s-au procurat o parte din mobilier şi anume pupitre pentru cântăreţi, tetrapod şi măsuţă pentru lumânări, tot din stejar sculptat, în culoare naturală, executate de același sculptor. În anul 1940, tâmplarul Nicolae Bedelean, din Teiuş, a confecționat din lemn de stejar de culoare naturală 60 de strane. Toate aceste lucrări s-au făcut din donații ale bunilor credincioşi ortodocşi români. În anii 1953 – 1954 s-a început strângerea de fonduri pentru pictarea bisericii, care s-a materializat între anii 1955 – 1956 de către pictorul bisericesc Cornel Cenan, din Cluj.

Pictura s-a executat în tehnica „tempera”, în stil neobizantin, armonizându-se cu pictura catapetesmei. Pentru vechea Parohie Ortodoxă Teiuş II, încununarea tuturor ostenelilor şi jertfelor făcute din anul 1924 a avut loc în 15 septembrie 1957, când biserica a fost sfinţită prin rugăciunile mitropolitului Ardealului, Nicolae Colan, asistat de către episcopul Policarp Moruşcă şi de un impunător sobor de preoţi din Sibiu, din parohiile învecinate, în prezența unei mari mul­ţimi de credincioşi. În cei 95 de ani de existență, au slujit acest lăcaș al Domnului preoții Vasile Bârluțiu (1924 – 1934), Ioan Puia (1934 – 1974), Toma Păunescu (1975 – 1977), Nicolae Baciu (1977 – 2001) și Petru Lascu (din 2001 până în prezent).

Acum, la 62 de ani de la prima sfințire, Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae” va fi resfințită, evenimentul constituind o adevărată sărbătoare creștină a comunității ortodoxe din Teiuș.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Forțe proaspete în cadrul Jandarmeriei Alba. Nouă elevi s-au alăturat colectivului Inspectoratului Județean „Avram Iancu”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Forțe proaspete în cadrul Jandarmeriei Alba. Nouă elevi s-au alăturat colectivului Inspectoratului Județean „Avram Iancu” Începând din 18 martie, nouă elevi de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani și „Petru Rareș” Fălticeni, s-au alăturat pentru primul stagiu de practică la Inspectoratul Județean „Avram Iancu.” În perioada 18 martie – 26 aprilie, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea