Duminică, 17 septembrie 2017, ”Tropote în țara vinului”: Concurs hipic răsplătit cu cadouri și premii pentru participanți, la a XVI-a ediție a evenimentului
Duminică, 17 septembrie 2017, ”Tropote în țara vinului”: Concurs hipic răsplătit cu cadouri și premii pentru participanți, la a XVI-a ediție a evenimentului
Duminică, începând cu ora 12.00, în Poligonul Jandarmeriei din Micești, Organizaţia Municipală a PNL Alba Iulia, îm
preună cu tinerii liberali, organizează evenimentul “Tropote în țara vinului”, manifestare de tradiție, ajunsă, anul acesta, la cea de-a XVI-a ediție.
Punctul forte al „tropotelor” va fi, și de această dată, mult așteptatul concurs hipic, care se va desfășura pe două secțiuni: viteză și tracțiune. Toţi participanții vor beneficia de cadouri oferite de către organizatori, iar ocupanții
podiumului vor fi recompensați și cu importante premii în bani și cereale.
O altă probă îndrăgită de concurenți este cea de frumusețe. Rolul publicului este, la această fază a competiției, extrem de important în alegerea calului favorit și acordarea titlului de „Cel mai frumos cal”.
Așadar, vă așteptăm să petrecem, împreună, o duminică ce se anunță nu doar însorită, ci și plină de surprize și voie bună, la „Tropote în Țara Vinului”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Lucian Mândruță, mesaj tranșant după desemnarea Siegfried Mureșan ca premier: „România toată ar câștiga să-l aibă premier. Și pesediștii. Și suveraniștii. Toți.”
Lucian Mândruță, mesaj tranșant după desemnarea Siegfried Mureșan ca premier: „România toată ar câștiga să-l aibă premier. Și pesediștii. Și suveraniștii. Toți.” Lucian Mândruță a reacționat după apariția lui Siegfried Mureșan la Digi24 și la desemnarea acestuia pentru funcția de prim-ministru. Mureșan a fost propus de președintele Nicușor Dan în contextul crizei politice prelungite, iar […]
Comunicat | Corneliu Mureșan (PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie
Corneliu Mureșan(PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie Siegfried Mureșan premier înseamnă, din punctul meu de vedere, doar Ilie cu altă pălărie. O schimbare de nume și de imagine, nu neapărat schimbarea de direcție de care România are nevoie. După lunile de guvernare ale lui Ilie Bolojan, România are nevoie de mai […]
Foto | Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei
Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei Una dintre comunele afectate de seceta din ultimii ani este Cricău, unde a fost necesar ca și în acest an, pe perioada verii, SC Apa CTTA SA Alba, de comun […]