Actualitate

DSVSA Alba: Persoanele care cumpără animale fără documente nu vor fi despăgubite în caz de boală și se expun unor mari riscuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Persoanele care cumpără animale fără documente nu vor fi despăgubite în caz de boală și se expun unor mari riscuri

Cumpărarea și vânzarea animalelor se poate realiza doar cu respectarea legislației sanitare veterinare care prevede obligații privind mișcarea și identificarea acestora, precum deținerea documentului de circulație și a altor documente de însoțire și identificare a animalelor.

În caz contrar, vânzătorul și cumpărătorul animalelor riscă amenzi. Cumpărătorul nu va fi despăgubit în caz de boală a animalelor, care îi poate afecta întreaga exploatație, atrage atenția DSVSA Alba.

Având în vedere situația epidemiologică la nivel european si național (multiple focare de leucoză bovină, pestă porcină africană, anemie infecțioasă ecvină, variolă ecvină etc.) DSVSA Alba, alături de alte instituții abilitate, va efectua controale mai riguroase ale circulației animalelor, pentru evitarea răspândirii acestor boli.

Potrivit instituției, este obligatoriu ca fiecare vânzător de animale, înainte de a începe procesul de vânzare, să ia legătura cu medicul veterinar de liberă practică împuternicit, din localitatea de proveniență, pentru a elibera documentul de circulație și alte documente prevăzute de legislație, în vederea comercializării.

De asemenea, cumpărătorii animalelor trebuie să se asigure că acestea sunt identificate și înregistrate. Și în acest caz, cumpărătorul are obligația de a anunța medicul veterinar de liberă practică împuternicit. Mai exact, în termen de 3 zile lucrătoare de la dobândirea oricăror animale din speciile bovine, ovine, caprine, porcine, deținătorul de animale notifică medicului veterinar de liberă practică împuternicit cu privire la prezența respectivelor animale în exploatație, prezentând acestuia documentul de circulație pentru animalele dobândite.

Proprietarul exploatației trebuie să permită accesul în exploatație doar animalelor identificate și înregistrate conform legislației în vigoare și doar celor care sunt însoțite de documentele de circulație sau alte documente sanitar-veterinare obligatorii.

„Transmitem fermierilor să nu achiziționeze animale neidentificate și neînregistrate întrucât, în caz de boală, se pot îmbolnăvi și celelalte animale prezente în exploatație.

În concluzie, fiecare mișcare a animalelor se desfășoară numai dacă acestea sunt însoțite de documentul de circulație și, după caz, de alte documente prevăzute de legislația sanitar-veterinară în vigoare. Fiecare deținător de animale are obligația de a colabora cu medicul veterinar de liberă practică împuternicit, în vederea identificării și înregistrării animalelor din speciile bovine, ovine, caprine, porcine.

Fiecare deținător de animale are obligația de a notifica medicului veterinar de liberă practică împuternicit orice intenție de mișcare a animalelor. La achiziționarea animalelor, noul deținător este obligat să facă dovada că deține cod de exploatație. Facem apel la cumpărătorii de animale să achiziționeze doar dacă acestea au documente, întrucât acest lucru înseamnă că au un status de sănătate cunoscut”, se mai arată într-un comunicat de presă al DSVSA Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CFR Călători: Aplicația de cumpărare a biletelor online nu va funcționa în noaptea de miercuri spre joi

Ioana Oprean

Publicat

în

CFR Călători: Aplicația de cumpărare a biletelor online nu va funcționa în noaptea de miercuri spre joi Aplicaţia de cumpărare online a biletelor de tren nu va funcţiona în noaptea de 4/5 martie 2026, în intervalul orar 22:00 – 03:00, a anunțat CFR Călători. SC Informatică Feroviară SA va efectua lucrări de înlocuire a echipamentelor […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Unitățile canine Salvamont România, în stagiul de pregătire intensivă 2026 în Munții Făgăraș

Ioana Oprean

Publicat

în

Unitățile canine Salvamont România, în stagiul de pregătire intensivă 2026 în Munții Făgăraș Câinii de intervenție ai Salvamont România se află, în perioada 2-10 martie 2026, într-un stagiu de pregătire intensivă în Munții Făgăraș, una dintre cele mai dificile zone montane din țară. Antrenamentele se desfășoară în condiții variate — teren accidentat, diferențe mari de […]

Citește mai mult

Actualitate

Gazele europene sub presiune: Prețul pe TTF a explodat. Care va fi impactul asupra României

Ioana Oprean

Publicat

în

Gazele europene sub presiune: Prețul pe TTF a explodat. Care va fi impactul asupra României Prețul gazelor naturale la hub-ul TTF (benchmark-ul european de referință pentru gazele naturale tranzacționate pe bursă) a crescut cu aproximativ 40% în prima zi după începerea conflictului din Iran, iar principalii factori explicativi sunt legați în special de tensiuni geopolitice […]

Citește mai mult