DSP Alba va atinge astăzi, cifra de 400 de teste COVID-19 de când s-a început testarea, conform directorului instituției
DSP Alba va atinge astăzi, cifra de 400 de teste COVID-19 de când s-a început testarea, conform directorului instituției
„Astăzi vom depăși cifra de 400 de teste COVID 19 efectuate în Laboratorul DSP Alba de la punerea în funcțiune a liniei Real Time PCR pe care instituția noastră a primit-o în comodat de la USAMV CJ (pana la acel moment fusesera efectuate aprox 120 teste la CJ). Ne mărim constant capacitatea de testare, de la o zi la alta, prioritatea noastră fiind protej
area cadrelor medicale din județ.
Ultima luna a presupus eforturi de ECHIPA a spitalelor din Alba sub coordonarea DSP, a instituțiilor militarizate/deconcentrate (ISU, IPJ, IJJ, SAJ, SMURD, etc), a administrațiilor locale sub coordonarea Consiliului Județean Alba, toate acestea sub îndrumarea Instituției Prefectului Alba.
Nu în ultimul rand, entități private și-au oferit sprijin financiar, iar parlamentarii de Alba au dovedit implicare maxima.
Multumesc tuturor pentru susținere, doar împreună, în ECHIPA putem sa depășim aceste momente dificile și sa protejam pe cei care au grija de noi, CADRELE MEDICALE din județul Alba”, a scris Alexandru Sinea, directorul DSP Alba, pe facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Mii de gulguțe aprinse în Cetatea Alba Carolina la ,,Festivalul Luminii” 2026: Zona istorică din Alba Iulia, transformată într-un tărâm de basm
Mii de gulguțe aprinse în cetatea Alba Carolina la ,,Festivalul Luminii” 2026: Zona istorică din Alba Iulia, transformată într-un tărâm de basm Festivalul Luminii a revenit la Alba Iulia, după o pauză de 3 ani. Evenimentul a avut loc în Parcul Unirii, unde pregătirile pentru seara magică au început de la ora 18:00. Mii de […]
Procesul medicului Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru 9 acte de luare de mită, poate începe: Decizie la Tribunalul Alba
Procesul medicului Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru 9 acte de luare de mită, poate începe: Decizie la Tribunalul Alba Tribunalul Alba a dispus, vineri, 15 mai 2026, începerea judecății în dosarul medicului Adrian Ienea, din Sebeș, acuzat că ar fi primit în mod repetat bani de la pacienți pentru emiterea sau prelungirea […]
VIDEO | Motocicliștii care participă la ”Respect în trafic”, ediția a XV-a, au ajuns la Alba Iulia: Marș moto pentru promovarea respectului reciproc și conștientizarea prezenței lor în trafic
Motocicliștii care participă la ”Respect în trafic”, ediția a XV-a, au ajuns la Alba Iulia: Marș moto pentru promovarea respectului reciproc și conștientizarea prezenței lor în trafic Sâmbătă, 16 mai 2026, are loc o nouă campanie de conștientizare asupra prezenței motocicliștilor în trafic, intitulată sugestiv ”Respect în trafic”. Anul acesta evenimentul a ajuns la cea […]