Curier Județean

DSP Alba: recomandări de protecţie împotriva caniculei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În urma avertizării de caniculă emisă de meteorologi, Direcţia pentru Sănătate Publică Alba a transmis câteva măsuri de protecţie pentru populaţie.
Având în vedere că în perioada următoare meteorologii anunţă temperaturi caniculare specialiştii DSP Alba fac următoarele recomandări pentru populaţie în vederea prevenirii incidentelor determinate de temperaturile extreme: se va evita expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18; aparatele de aer condiţionat se vor regla astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală; ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius; se recomandă petrecerea a 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine); purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise; beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Nu consumaţi alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii; Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice; consumaţi fructe şi legume proaspete deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă; evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc). Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită. Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.
lLimitarea creşterii temperaturilor în locuinţe: Ferestrele expuse la soare se vor închide, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile; ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă. Deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă. Stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale. Închideţi orice aparat electrocasnic de care nu aveţi nevoie.
lRecomandări pentru prevenirea apariţiei îmbolnăvirilor în rândul copiilor: realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldura, umiditate excesivă şi curenţi de aer, nu trebuie introduse alimente noi în această perioadă, se va realiza hidratarea corespunzătoare, iar pentru sugari mama va alăpta ori de câte ori sugarul solicită, copilul va fi îmbrăcat lejer, cu hăinuţe din materiale textile vegetale comode, nu va fi scos din casă decât în afara perioadelor caniculare din zi, şi obligatoriu cu căciuliţa pe cap, copiii vor primi apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai foarte slab îndulcit, fructele proaspete şi foarte bine spălate, mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanţi.
lRecomandări pentru persoanele vârstnice şi cu afecţiuni cronice: creearea unui ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului, hidratare corespunzătoare cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanţi, alimentaţia va fi predominant din legume şi fructe proaspete, se vor consuma numai alimente proaspete din magazinele care dispun de instalaţii frigorifice funcţionale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor uşor perisabile, este interzis consumul de alcool şi cafea în timpul caniculei, se va evita circulaţia în perioadele de vârf ale caniculei, sau dacă este absolut necesar se va folosi îmbrăcăminte uşoară din materiale vegetale precum şi pălăriuţa de protecţie pe cap, persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente, menţinerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a câte 3 – 4 duşuri pe zi.
Recomandări pentru angajatori, pentru ameliorarea condiţiilor de muncă: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static; alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer, asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb; asigurarea echipamentului individual de protecţie; asigurarea de duşuri, ne-a informat dr. Cristina Galoş, purtător de cuvânt la DSP Alba.

Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Peste 10.000 de euro strânși în mai puțin de 2 săptămâni pentru un tânăr de 38 de ani, din Ghețar-Gârda de Sus, care suferă de o boală gravă: „Lupta sa pentru viață poate continua cu sprijinul unor oameni cu suflet mare”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Peste 10.000 de euro strânși în mai puțin de 2 săptămâni pentru un tânăr de 38 de ani, din Ghețar-Gârda de Sus, care suferă de o boală gravă: „Lupta sa pentru viață poate continua cu sprijinul unor oameni cu suflet mare” Un apel umanitar lansat în urmă cu 2 săptămâni a dat rezultatele așteptate. S-au […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Ioan Liviu Pienariu, din Sebeș, îngrijește zi de zi peste 150 de porumbei: ,,Sunt foarte pretențioși și trebuie să ai mare grijă”. Ce spune despre concursurile la care participă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ioan Liviu Pienariu, din Sebeș, îngrijește zi de zi peste 150 de porumbei: ,,Sunt foarte pretențioși și trebuie să ai mare grijă”. Ce spune despre concursurile la care participă Ioan Liviu Pienariu, pensionar din Sebeș, și-a transformat pasiunea pentru porumbei într-o ocupație de zi cu zi. În prezent, acesta are în grijă peste 150 de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Turnul Studentului, pictură ulei pe carton, realizată în anul 1974 de Iosif Vasile Gaidoș (1919-1998), exponatul lunii ianuarie 2026, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Turnul Studentului, pictură ulei pe carton, realizată în anul 1974 de Iosif Vasile Gaidoș (1919-1998), exponatul lunii ianuarie 2026, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș Exponatul lunii ianuarie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș a fost desemnată pictura Turnul Studentului, realizată de artistul plastic Iosif Vasile Gaidoș. Executată în tehnica uleiului pe carton, cu […]

Citește mai mult