DSP Alba: Centre de evaluare și permanență în județ și paturi de izolare pentru limitarea creșterii incidenței cazurilor de infecții respiratorii/gripă și pentru evitarea supraaglomerării compartimentelor de Urgențe
DSP Alba: Centre de evaluare și permanență în județ și paturi de izolare pentru limitarea creșterii incidenței cazurilor de infecții respiratorii/gripă și pentru evitarea supraaglomerării compartimentelor de Urgențe
În Alba funcționează 7 centre de evaluare, 5 centre de permanență și au fost organizate 146 de paturi de izolare pentru pacienții cu infecții respiratorii/gripă, potrivit planului de măsuri al DSP Alba pentru limitarea creșterii incidenței cazurilor de infecții respiratorii/gripă și pentru evitarea supraaglomerării compartimentelor Urgențe.
În contextul cazurilor în continuă creștere a infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a infecțiilor respiratorii acute severe în județul Alba, DSP Alba a întocmit, în colaborare cu spitalele din județ, un plan de măsuri în vederea limitării și controlului creșterii incidenței cazurilor de infecții respiratorii/gripă dar și pentru a reduce presiunea pe UPU Alba Iulia și camerele de gardă ale celorlalte spitale din județ.

Pentru evitarea supraaglomerării unităților/compartimentelor de Primiri Urgențe și a camerelor de gardă, au fost organizate 7 centre de evaluare unde pacienții simptomatici se pot adresa, astfel:
ALBA IULIA – Dispensarul de Pneumoftiziologie, str. Crișanei nr. 1A (tel. 0258812516); Program: LUNI 9.00 – 12.00, MARȚI 8.00 – 15.00, MIERCURI – JOI 8.30 – 12.00, VINERI 9.00 – 12.00;
BLAJ – parterul Ambulatoriului Spitalului Municipal Blaj (0258710941); Program: LUNI – VINERI 07.00 – 15.00;
SEBEȘ – Secția Pediatrie, str. Șurianu nr. 41 (0764692344); Program: LUNI – VINERI 10.00 – 12.00;
– Compartiment Boli Infecțioase, str. Șurianu nr. 41 (0785604847); Program: LUNI – VINERI 10.00 – 12.00;
CUGIR – Containerul nr. 1 din curtea spitalului, str. N. Bălcescu nr. 5 (0786334909); Program: LUNI – VINERI 08.00 – 10.00;
AIUD – Compartimentul Internare de Zi, în corpul de clădire Spital Nou, parter (0258861816, int. 105); Program: LUNI – VINERI 11.00 – 12.00;
– Compartimentul Internare de Zi Spital Pneumoftiziologie, str. Ecaterina Varga nr. 6 (0258861302); Program: LUNI – VINERI 8.00 – 14.00.
LA TOATE CENTRELE DE EVALUARE EXISTĂ POSIBILITATEA DE EXAMINARE IMAGISTICĂ.
De asemenea, la nivelul județului Alba sunt autorizate și funcționale 5 centre de permanență care pot asigura asistență medicală cazurilor cu simptomatologie respiratorie, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică:
1. Terra Aster, Alba Iulia, Bdul Revoluției nr. 23 (0258833408);
2. Arieșul Mare, Scărișoara, str. Centru nr. 291 (0725437466);
3. Ocna Mureș, str. Axente Sever nr. 43A (0722852314);
4. Baia de Arieș, str. Spitalului nr. 1 (0763687664);
5. Zlatna, str. Horea nr. 1 (0746177479).
Totodată, la nivelul județului s-au identificat și organizat 146 de paturi de izolare pentru pacienții diagnosticați cu patologii respiratorii/gripă (cu excepția paturilor din compartimentele de Boli Infecțioase), astfel: 53 de paturi la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, 16 paturi la Spitalul Municipal Aiud, 26 de paturi la Spitalul Municipal Blaj, 6 paturi la Spitalul Municipal Sebeș, 14 paturi la Spitalul Orășenesc Cugir, 16 paturi la Spitalul Orășenesc Câmpeni, 5 paturi la Spitalul Orășenesc Abrud, 8 paturi la Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud și 2 paturi la Spitalul de Boli Cronice Câmpeni. În secțiile de Boli Infecțioase vor fi internate cazurile de infecții respiratorii acute/gripă forme grave și care necesită internare.
Programul de vizite a fost limitat în unele unități, urmând să fie limitat în toate unitățile sanitare, în corelație cu evoluția cazurilor de infecții respiratorii.
DSP Alba roagă populația județului să fie precaută și să ia toate măsurile necesare pentru evitarea îmbolnăvirii, respectând următoarele recomandări:
-Spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun;
-Respectarea igienei tusei și a strănutului: acoperirea nasului și a gurii cu un șervețel în timpul tusei și al strănutului și aruncarea lui după utilizare sau acoperirea în totalitate a nasului și a gurii în plica cotului în timpul strănutului;
-Aerisirea zilnică a încăperilor;
-Evitarea locurilor aglomerate;
-Adresarea la medicul de familie/centru de evaluare/centru de permanență la apariția simptomelor respiratorii, pentru a stabili recomandările necesar a fi urmate;
-Evitarea intrării în colectivitate și în alte locuri aglomerate a persoanelor care au semne și simptome sugestive pentru gripă (febră, strănut, tuse, dureri în gât, dureri musculare) până la dispariția acestora;
Reamintim că cea mai eficientă și sigură metodă de protecție față de gripă și, mai ales, față de formele clinice severe ale acesteia, este vaccinarea antigripală.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]