Curier Județean

Drumul spre viitor trece și prin Biblioteca Batthyaneum. Accesul cercetătorilor la prețioasele sale colecții, permis începând cu 23 aprilie

Ioana Oprean

Publicat

în

După o perioadă lungă cu porțile închise, determinată atât de inventarierea patrimoniului său, cât și de condițiile restrictive impuse de pandemie, Biblioteca Batthyaneum, Filiala din Alba Iulia a Bibliotecii Naționale a României, redeschide accesul cercetătorilor la prețioasele sale colecții, începând cu 23 aprilie 2021.

Petrecerea Divorțaților

Am ales în mod simbolic ziua de 23 aprilie pentru a da restart activității de cercetare, cu gândul la ecoul pe care aceasta îl transmite în zona iubitorilor de carte. Celebrând deopotrivă Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor, dar, nu mai puțin important pentru noi, Ziua Bibliotecarului în România, ne dorim ca această dată să aibă o semnificație aparte și pentru istoria recentă a filialei noastre.

Ideea de sărbătorire a Cărţii, într-o anumită zi din an, aparține unui scriitor valencian, Vicente Clavel Andres, el alegând ziua de 7 octombrie, în memoria scriitorului spaniol Miguel de Cervantes, care se năștea la această dată. Abia în 1995, UNESCO, în cadrul congresului său anual, a declarat ziua de 23 aprilie ca Zi Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor, acesta având o rezonanță aparte la nivel internațional, nașterea sau trecerea în neființă a unor personalități marcante ale literaturii universale, dintre care amintim pe William Shakespeare, Miguel de Cervantes, Inca Garcilaso de la Vega, William Wordsworth, Jules Barbey d’Aurevilly, Vladimir Nabucov etc., fiind legate de această zi.

Totodată, 23 aprilie este o zi semnificativă și pentru creştini, aceștia sărbătorindu-l pe Sfântul Gheorghe. Născut în Capadocia, a fost soldat în armata romană în perioada de domnie a împăratului Diocleţian, însă, ca urmare a convingerilor sale religioase creştine, a fost martirizat pe 23 aprilie, anul 303. În aceeași dată a anului 494, a fost canonizat de către Papa Gelasio I, devenind, cu timpul, patronul ocrotitor al mai multor ţări, provincii sau oraşe. Începând cu anul 1456, a fost declarat patronul oficial al provinciei Catalunia, unde în prezent celebrarea sa este marcată de tradiţia potrivit căreia domnii oferă trandafiri roşii doamnelor, iar doamnele oferă domnilor cărţi.

Și pentru că firele istoriei se întrepătrund, iar Biblioteca Batthyaneum și colecția sa stau mărtuirie unor vremuri în care cartea și autorii săi erau cinstiți cum se cuvine, vă amintim că răscumpărarea lui Miguel Cervantes din captivitatea turcilor a fost realizată de către călugării trinitarieni, ordin care a activat şi la Alba Iulia din 1716 până în anul 1783, aceștia fiind fondatorii bisericii transformate apoi în actuala clădire a Bibliotecii Batthyaneum, locul unde se află și cel mai bogat fond de carte veche spaniolă din Transilvania. Printre aceste cărți, se găsește și o ediţie în limba spaniolă din cunoscuta operă Don Quijote a lui Cervantes, publicată în anul 1719.

Revenind la zilele noastre, Biblioteca Batthyaneum, filiala Bibliotecii Naționale a României, prin colecţiile sale valoroase, se află într-o strânsă legătură cu trecutul, prezentul şi viitorul culturii din Transilvania, și nu numai. Deși în situaţia actuală, condiţionată de respectarea restricţiilor pandemice, nu este deschisă pentru vizitare ca obiectiv turistic, Biblioteca Batthyaneum va asigura, începând de luni, 26 aprilie, acces cercetătorilor la colecțiile sale. Programul de consultare va fi de luni până joi, între orele 09.00 – 14.30., accesul fiind posibil printr-o programare prealabilă făcută prin e-mail la adresele [email protected]; [email protected]. Solicitarea transmisă la adresele menționate trebuie să conțină informații precise referitoare la materialul ce urmează a fi studiat.

Cu speranța unor vremuri lipsite de restricții și, totodată, sigure pentru utilizatorii noștri, vă mulțumim că ne-ați rămas aproape și vă așteptăm să ne treceți pragul.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Întâiul concurs, primul trofeu: Victoria Stan, tânără de 7 ani, din Alba Iulia, premiată pentru interpretarea unei doine la Festivalul-Concurs Național de Muzică „Glas de România“ 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Întâiul concurs, primul trofeu: Victoria Stan, tânără de 7 ani, din Alba Iulia, premiată pentru interpretarea unei doine la Festivalul-Concurs Național de Muzică „Glas de România“ 2026 Pentru unii, drumul spre un trofeu durează ani. Pentru tânăra albaiuliancă Victoria Stan (7 ani), membră a Grupului Vocal „Glasuri Sebeșene“, a durat… un prim concurs. Micuța interpretă […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cugir: Conducta de apă potabilă din 1974, înlocuită pe 6,9 kilometri. Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Cugir: Conducta de apă potabilă din 1974, înlocuită pe 6,9 kilometri. Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat că proiectul de reabilitare a conductei de aducțiune a apei tratate pentru Cugir nu necesită evaluarea impactului asupra mediului. Titularul este APA CTTA SA Alba. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Alba Iulia: Pensionarii ar putea plăti jumătate de preț la Bazinul Olimpic

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia: Pensionarii ar putea plăti jumătate de preț la Bazinul Olimpic Un proiect de hotărâre inițiat de consilierul local Andrei-Ioan Draschan (AUR), care se află în consultare publică până pe 22 decembrie 2026, propune o reducere de 50% la tarifele de acces la Bazinul Olimpic din Alba Iulia pentru persoanele pensionare, indiferent de categoria […]

Citește mai mult