Drumul lui Fabian Himcinschi de la Alba Iulia în Italia
Pentru Fabian Himcinschi, ultimele luni au fost unele fabuloase. Vârful albaiulian în vârstă de 17 ani a cunoscut o ascensiune fulminantă, materializată cu un transfer extern în Italia. Golgheterul reprezentativei Under 17, cu 9 reuşite în 8 partide oficiale are şi motive de mândrie, după ce UEFA l-a desemnat în echipa talentelor Turneului final european din Serbia. „N-am vrut să rămân în ţară, mi-am dorit să plec în străinătate, era un moment prielnic. Cu siguranţă niciun club din România n-ar fi plătit atât pentru un junior”, a declarat Fabi, curtat în trecut de FC Argeş, Academia „Gheorghe Hagi” sau Poli Timişoara. Până pe 28 iulie, data descinderii spre Peninsulă, vârful originar din Cetatea Marii Uniri se pregăteşte intensiv, cu trei şedinţe săptămânale, la limba italiană.
lDumitru Cardoso – deschizător de drumuri
La finele lunii iunie, pe când se punea la cale transferul lui Fabi în Serie B, atacantul de origine română, Dumitru Cardoso (21 ani) a fost cumpărat definitiv de Napoli, ce a achitat 1,5 milioane euro clubului Empoli, viitoarea destinaţie a ex-uniristului. „Era cazul să fac pasul spre fotbalul mare, a fost cea mai bună variantă pentru mine. Sunt convins că nu o să mă opresc aici”, a spus liderul „tricolorilor” Under 17. Fabian Himcinschi a petrecut un deceniu în „alb-negru”, de la vârsta de 7 ani şi spune că tatăl său, antrenorul Adorian Himcinschi (fost şi el internaţional de juniori) a avut un cuvânt important în ascensiunea sa. „Mi-a dat un imbold firesc, când eram mic, dar mă făceam oricum fotbalist, pentru că îmi place foarte mult. Ţintesc ca în viitor să fiu component al lotului de tineret şi apoi, în scurt timp, să ajung la echipa mare a României”, a declarat Fabi. Acesta are deja trei tatuaje, dedicate familiei şi Divinităţii, pe piciorul stâng (iniţialele „A” şi „E”, numele părinţilor, Adorian şi Elvira), pe şold – „Nimic fără Dumnezeu” (în arabă) şi pe mâna stângă datele de naştere ale părinţilor.
lPe urmele lui Gicu
La începutul lui 2010, Gicu Grozav (20 ani), contra sumei de 350.000 euro era primul transfer extern din istoria Uniri, acum Fabian Himcinschi a adus în conturile „alb-negrilor” 100.000 euro. Paralele între cei doi jucători produse 100 la sută a pepinierei uniriste pot continua: în preferinţe muzicale, Paraziţii (Gicu), B.U.G. Mafia (Fabi); cei mai buni prieteni, colegii de generaţie, Selagea (Gicu), Schuller (Fabi); dar şi… tratamentul neplăcut venit din partea suporterilor albaiulieni, deşi ambii jucători au însemnat enorm financiar pentru o grupare în suferinţă. „Asta este, din păcate. Probabil «specialiştii» din tribune considerau că am ajuns la Unirea prin tatăl meu. Am arătat că s-au înşelat, că sunt profesionist. Alba înseamnă mult pentru mine, iar aceşti bani ajută enorm clubul”, a declarat Himcinschi junior, ce are un mesaj şi pentru coechipierul de la naţională şi de la Unirea: „pe «Şuli» îl aştept să plece şi el undeva mai sus, are calităţi din plin. Oricum mă bucur că am scăpat de cel mai dificil adversar la antrenamente”.
lProvocare pentru Brănescu
Iniţial, Fabian Himcinschi va evolua la echipa „Primavera” a formaţiei toscane, care în 2009 a jucat finala cu Genoa. Albaiulianul îi lansează o adevărată provocare colegului său de la reprezentativă, portarul Laurenţiu Brănescu, ajuns în iarnă la Juventus Torino. „I-am şi zis că dacă vom avea meci direct să se dea accidentat ca să scape fără gol primit. Abia aştept să ne întâlnim pe teren, dar şi duelurile cu «granzii» din Italia, la nivelul generaţiei mele, 1994”, a afirmat Fabian. Pe cei doi, îi desparte o distanţă de 380 kilometri, între Empoli şi Torino, dar îi uneşte destinul: un transfer extern la o vârstă precoce, într-un fotbal profesionist.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
VIDEO | Abrudeanul Ovidiu Bic, gol fabulos în Sâmbăta Mare 2025: A contribuit decisiv la victoria lui „U” Cluj în Giulești
Abrudeanul Ovidiu Bic, gol fabulos în Sâmbăta Mare 2025: A contribuit decisiv la victoria lui „U” Cluj în Giulești Mijlocașul abrudean Ovidiu Bic a înscris un gol fabulos în Sâmbăta Mare 2025 în Superliga de fotbal. El a deblocat tabela, cu o execuție perfectă, la colțul lung, în partida pe care echipa sa, „U” Cluj, […]
FOTO | Volei între prieteni, de Paște 2025, la Ocna Mureș: Povestea unui meci… de poveste continuă în orașul salin
Volei între prieteni, de Paște 2025, la Ocna Mureș: Povestea unui meci… de poveste continuă în orașul salin A devenit o tradiție ca la Ocna Mureș mai vechi sau mai nou prieteni să se reunească de Paște pentru a juca un meci special de volei. Unul, desigur, amical. Ediția 2025 a meciului de volei de […]
Liga 4, etapă nebună în Sâmbăta Mare! Hidro Mecanica Șugag rămâne lider! Înfrângeri neverosimile pentru CS Ocna Mureș și Viitorul Sântimbru, Performanța Ighiu – egalată în prelungiri!
Liga 4, etapă nebună în Sâmbăta Mare! Hidro Mecanica Șugag rămâne lider! Înfrângeri neverosimile pentru CS Ocna Mureș și Viitorul Sântimbru, Performanța Ighiu – egalată în prelungiri! O nouă etapă nebună în Liga 4 în Sâmbăta Mare: Hidro Mecanica Șugag rămâne lider, după ce contracandidatele au oferit surprize negative: CS Ocna Mureș a pierdut acasă […]