Curier Județean

Droguri confiscate prin decizie a Tribunalului Alba de la un inculpat decedat și un cetățean străin

Ioana Oprean

Publicat

în

La solicitarea DIICOT Alba Iulia, Tribunalul Alba a decis în 31 iulie 2017 confiscarea specială a unor cantități de droguri ridicate de la doi bărbați în urma unor percheziții realizate în aprilie 2016.

Unul dintre aceștia era inculpat într-un dosar de traficanți de etnobotanice trimis în judecată de Parchet, care a decedat între timp, iar celălalt este un cetățean străin care, în prezent, are calitatea de suspect. Inculpatul decedat se numea Călin Oprița, cunoscut în mediul interlop din Alba Iulia și avea 30 de ani. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost găsit în octombrie 2016 pe o stradă din Alba Iulia.

Cercetările realziate ulterior nu au arătat că ar fi vorba despre o moarte suspectă. Tânărul se afla la momentul respectiv sub control judiciar și era învinuit că făcea parte dintr-un grup destructurat de DIICOT anul trecut prin efectuarea a 19 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Alba, Hunedoara şi Cluj. Potrivit deciziei Tribunalului Alba, de la inculpatul Călin Oprița, reprezentat în instanță de către mama acestuia, sunt confiscate 8 comprimate care conţin ca substanţă activă Diazepam ambalată în 3 blistere, 97 de grame de fragmente vegetale în care s-a pus în evidență o substanță chimică folosită la fabricarea etnobotanicelor, interzisă în România și o plită electrică pe care s-a identificat, de asemenea, substanța respectivă.

De la cetățeanul străin Sautereau Boris Georges s-a dipus confiscarea a 103,3 grame de fragmente vegetale, care conțin aceeași substanță. Bunurile se află în Camera de corpuri delicte a IPJ Alba și urmează a fi distruse după ce decizia instanței de judecată va rămâne definitivă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FSIE denunță metodele abuzive ale Ministerului Educației care vizează încălcarea hotărârilor judecătorești definitive

Ioana Oprean

Publicat

în

FSIE denunță metodele abuzive ale Ministerului Educației care vizează încălcarea hotărârilor judecătorești definitive Federația Sindicatelor Independente din Educație – FSIE, în contextul escaladării presiunilor făcute în aceste zile de departamentele Contabil și Salarizare ale ISJ Alba, la comandă politică a Ministerului Educației, pentru așa-zise „explicații” și „justificări” ale sumelor încasate pe drept de sindicaliști prin […]

Citește mai mult

Curier Județean

Secția de Neonatologie a Spitalului Orășenesc Cugir, dotată cu echipamente de resuscitare a nou-născutului și de screening: Achiziție în derulare

Ioana Oprean

Publicat

în

Secția de Neonatologie a Spitalului Orășenesc Cugir, dotată cu echipamente de resuscitare a nou-născutului și de screening: Achiziție în derulare Spitalul Orășenesc Cugir a lansat, marți, 7 aprilie 2026 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție prin licitație publică a unor echipamente noi pentru Secția de Neonatologie a unității medicale. Procedura de […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Irina-Rita Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” din Cugir, performanță deosebită: Locul III la Olimpiada Națională de Religie, cultul greco-catolic

Bogdan Ilea

Publicat

în

Irina-Rita Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” din Cugir, performanță deosebită: Locul III la Olimpiada Națională de Religie, cultul greco-catolic Irina-Rita Codrea, elevă de la Colegiul Național „David Prodan” din Cugir, a reușit o performanță deosebită la Olimpiada Națională de Religie: locul III. Olimpiada Națională de Religie, cultul greco-catolic s-a desfășurat la Baia Mare, […]

Citește mai mult