Drepturile salariale ale profesorilor, câștigate în instanță, vor fi plătite eșalonat pe CINCI ani. În 2026, impactul maxim la buget
Drepturile salariale ale profesorilor, câștigate în instanță, vor fi plătite eșalonat pe CINCI ani. În 2026, impactul maxim la buget
Guvernul dorește să adopte, în cursul zilei de joi, un proiect de Ordonanță de urgență prin care este prevăzută plata eșalonată pe cinci ani a diferențelor de drepturi salariale pe care instanțele au decis că statul nu le-a achitat profesorilor în perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021. Statul va plăti numai 5% din aceste drepturi, în acest an, iar impactul financiar asupra bugetului va fi de peste 60 de milioane de lei.
Situația actuală: Discriminări salariale și procese câștigate de profesori
În nota de fundamentare a proiectului de Ordonanță de Urgență se precizează că dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a generat interpretări diferite, astfel încât, pentru o serie de drepturi prevăzute de aceasta în favoarea personalului din învățământ, s-a ajuns la acțiuni în justiție care în cea mai mare parte au fost soluționate în favoarea reclamanților.
Această situație a dus la costuri suplimentare asupra bugetului general consolidat, cu sume reprezentând cheltuieli de judecată, ca urmare a parcurgerii tuturor fazelor procesuale în fața instanțelor judecătorești și ulterior cheltuieli de executare silită în faza de de executare silită.
Schimbări preconizate: Sumele vor fi actualizate cu inflația și se vor plăti eșalonat pe 5 ani
Guvernul spune că sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale urmează să fie actualizate cu indicele de inflație și se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, fiind plătite eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, astfel:
a) în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 5% din valoarea diferenţelor salariale;
b) în al doilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 10% din valoarea diferenţelor salariale;
c) în al treilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
d) în al patrulea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
e) în al cincilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 35% din valoarea diferenţelor salariale;
Impactul financiar asupra bugetului în fiecare din cei 5 ani
Plata sumelor în cauză se va face anual, într-o singură tranșă, până la data de 30 iunie. Pentru anul 2022, plata sumelor se face într-o singură tranșă în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Impactul financiar asupra bugetului de stat va fi de minus 61,3 milioane de lei în acest an, impactul maxim negativ fiind în 2026: minus de aproape 430 milioane de lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

