Actualitate

Dragoş Damian, Terapia Cluj: Stimaţi Bugetari, puteţi face câte greve vreţi. Nu sunt bani pentru creşteri salariale în mediul bugetar. Banii pentru salarii vin din taxele plătite până la ultimul leuţ vreo 3 milioane de angajaţi harnici şi muncitori din mediul privat

Ioana Oprean

Publicat

în

Dragoş Damian, Terapia Cluj: Stimaţi Bugetari, puteţi face câte greve vreţi. Nu sunt bani pentru creşteri salariale în mediul bugetar. Banii pentru salarii vin din taxele plătite până la ultimul leuţ vreo 3 milioane de angajaţi harnici şi muncitori din mediul privat

Stimaţi Bugetari, banii pentru străzi, spitale, şcoli, seniori, salarii – inclusiv pentru salariile Dumneavoastră, Stimaţi Bugetari – vin din taxele, impozitele şi contribuţiile pe care le plătesc până la ultimul leuţ vreo 3 milioane de angajaţi harnici şi muncitori din mediul privat şi din taxele, impozitele şi contribuţiile pe care le plătesc până la ultimul leuţ vreo 100.000 de companii harnice şi muncitoare din mediul privat.

Petrecerea Divorțaților

De acolo vin banii pentru sistemul bugetar, salarii, pensii, alocaţii, indemnizaţii, beneficii, burse, stimulente, sponsorizări, indexări, sporuri, ajutoare, bonusuri, concedii speciale plătite, vouchere, scutiri, facilitaţi, ajutoare, amnistii.

Sunt foarte puţini bani care se încasează la buget din taxele, impozitele şi contribuţiile pe care le plătesc până la ultimul leuţ vreo 3 milioane de angajaţi harnici şi muncitori din mediul privat şi din taxele, impozitele şi contribuţiile pe care le plătesc până la ultimul leuţ vreo 100.000 de companii harnice şi muncitoare din mediul privat. Absolut insuficienţi.

Stimaţi Bugetari, am închis fabrici, uzine şi combinate de mâncare, chimie, energie şi apărare – în toate ţările bogate acestea sunt industrii strategice de unde cei mai mulţi bani vin la buget.

Unde sunt unităţile de producţie de biotehnologie, microcipuri şi regenerabile despre care ni se spune că sunt viitorul? Nu există.

Doar o industrie puternică aduce mulţi bani la buget.

Stimaţi Bugetari, am construit aiurea o economie pe consum de importuri, imobiliare şi divertisment, care acum s-a prăbuşit din cauza inflaţiei – dar oricum, niciodată nu vin bani suficienţi la buget din consum. Apropo, Stimaţi Bugetari, aţi observat cum la câte un festival de muzică, în mod miraculos, nu merg POS-urile, nu se pot emite bonuri fiscale, se strică aparatele de taxat şi cad aplicaţiile de transport şi de cazare?

Şi nu în ultimul rând, Stimaţi Bugetari, avem o rată uimitoare a criminalităţii fiscale, de 20-25% din PIB – evaziune fiscală, munca la negru, neplată de TVA, fentare de accize, produse contrafăcute, etc.

400 de miliarde de lei sunt palmaţi anual de ”băieţii deştepţi”, adică de două ori mai mult decât banii necesari pentru creşterile salariale din mediul bugetar.

Şi toate cele de mai sus se întâmpla de 20-30 de ani, nu de ieri de alaltăieri.

Se tot vorbeşte în spaţiul public de zeci-şi-sute-şi-nu-ştiu-câte-mii de miliarde de lei pentru anvelopa bugetară. Sunt bani în fişiere Excel, ei nu există. Nu-i mai credeţi pe oratorii ăştia bronzaţi cu feţe relaxate care nu au muncit cu adevărat o zi în viaţa lor dar au timp să apară în spaţiul public ca să vă mintă că există bani.

Daca sănătatea obţine ceva, pierde educaţia. Dacă educaţia primeşte ceva, se ia de la armată. Dacă armata are creşteri, sănătatea va avea scăderi.

O să avem bani, Stimaţi Bugetari, când o sa avem fabrici, uzine si combinate de mâncare, chimie, energie şi apărare, cât vezi cu ochi. Până atunci o să ne minţim frumos dacă credem că exista bani pentru creşteri salariale în mediul bugetar.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Albaiulianul Laurențiu Blaga și-a încheiat mandatul la conducerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: În ce context părăsește șefia instituției

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulianul Laurențiu Blaga și-a încheiat mandatul la conducerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: În ce context părăsește șefia instituției Albaiulianul Laurențiu Blaga a anunțat, luni, 19 octombrie 2026, încetarea mandatului său la conduecrea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), în contextul trecerii Partidului Național Liberal (PNL) în opoziție. Acesta s-a aflat […]

Citește mai mult

Actualitate

Ora de iarnă 2026: Cum vor circula trenurile în noaptea în care România schimbă ceasul

Ioana Oprean

Publicat

în

Ora de iarnă 2026: Cum vor circula trenurile în noaptea în care România schimbă ceasul CFR Călători a anunțat cum se va desfășura circulația trenurilor în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, când România va trece la ora de iarnă. În noaptea respectivă, ora 04:00 va deveni ora 03:00, însă schimbarea orei nu va […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în România până în 16 noiembrie 2026: Vin ploi! Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în România până în 16 noiembrie 2026: Vin ploi! Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat marți, 20 octombrie 2026, prognoza meteo actualizată pentru următoarele 4 săptămâni. Conform estimărilor, România va avea parte de temperaturi ușor peste cele obișnuite pentru această perioadă, în special în […]

Citește mai mult