Dragnea îi cere ministrului Daea o iniţiativă de scădere a TVA la 5% pentru produsele ecologice şi tradiţionale româneşti
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut ministrului Agriculturii, Petre Daea elaborarea unei iniţiative, sub forma unei legi sau a unei ordonanţe de urgenţă, privind reducerea TVA la 5% pentru produsele bio şi tradiţionale româneşti, ca măsură de sprijin pentru fermierii români.
„Vreau să vă solicit (către ministrul Agriculturii – n.r.) să discutaţi şi cu domnul Teodorovici zilele următoare, pentru că noi tot vorbim de standarde duble, calitate dublă pentru produsele care intră în România, să vorbim doar despre produsele agroalimentare, nu putem doar să ne plângem, am de gând să iniţiem o lege în sensul ăsta, dar haideţi să începem să şi stimulăm produsele tradiţionale româneşti. Şi eu, nu ştiu dacă o să ne permită Comisia Europeană să mergem cu TVA zero la produse bio sau produse tradiţionale româneşti, dar sigur putem merge la 5%, ca să putem să stimulăm. (…) Cel puţin până la sfârşitul sesiunii parlamentare trebuie să fie în vigoare, în partea a doua a anului să fie în vigoare asta”, a declarat Liviu Dragnea, vineri, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o în judeţul Călăraşi.
El a precizat că reducerea TVA la 5% pentru produsele bio şi tradiţionale este doar una dintre măsurile avute în vedere de social-democraţi. „Este una din măsuri, este un program complex, lucrăm la el, pentru că nu vreau să stăm în situaţia în care doar ne plângem ce ne fac străinii şi noi nu facem nimic”.
„E un program complex, este o măsură din programul ăsta, o să-l prezentăm pe măsură ce urmează să fie făcut, ca să nu vorbim aşa”, a completat Dragnea.
Totodată, liderul PSD i-a cerut ministrului Agriculturii să elaboreze un plan de înfiinţare a unui lanţ de magazine în care producătorii români să-şi desfacă produsele bio sau tradiţionale prin Casa Română de Comerţ.
„Este Casa Română de Comerţ care a fost înfiinţată (…), i-aţi alocat şi bani pentru început, urmează să-i mai măriţi şi capitalul social. Casa de Comerţ şi depozite şi centre de colectare şi centre de procesare, la nivel de microfabrici în anumite zone în funcţie de specific şi, de asemenea, magazine, desfacere, pentru că cel mai bine este să le dăm posibilitatea fermierilor, producătorilor români, să aibă unde să-şi vândă marfa, să intre într-o concurenţă corectă, măcar în ţara lor, că afară oricum nu au nicio şansă, au multe piedici”, a declarat Dragnea.
Întrebat dacă înfiinţarea unui astfel de lanţ de magazine nu ar afecta economia de piaţă, preşedintele PSD a spus: „De ce ? De ce ar putea afecta economia de piaţă ?”.
Jurnaliştii au spus că se poate ajunge la situaţia în care statul să vândă produsele provenite de la fermieri la un preţ mai mic decât cel din piaţă, iar Dragnea a precizat: „Este o companie cu acţionar statul român, funcţionează după aceleaşi reguli ca o companie care este privată”.
„Economia de piaţă din România nu este cumva afectată de aceste cvasimonopoluri, când fermierii români au şanse foarte, foarte mici să-şi vândă produsele cât de cât rentabil ? Asta nu ne interesează ? Nu este afectată economia de piaţă, dimpotrivă, este susţinută şi încurajată. Concurenţă mai mare înseamnă produse mai bune şi mai ieftine”, a mai spus liderul PSD.
Sursa: economica.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Anunț de mediu: solicitare obținere acord de mediu pentru „CONSTRUIRE CASĂ DE VACANŢĂ A-FRAME”, comuna Arieşeni, sat. Bubești, Nr. 75A
Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu. Ciupa Adrian Nicolae domiciliat în Municpiul Beiuş, Str. Republicii nr. 12, Judeţul Bihor, titular al proiectului: ”CONSTRUIRE CASĂ DE VACANŢĂ A-FRAME”, propus a fi amplasat în jud. Alba, Comuna Arieşeni, Sat. Bubești Nr. 75A sau identificat prin NR. CAD. 70126, anunţă publicul interesat asupra […]
Comunicat de presă – 6 august 2026: Finalizarea proiectului cu titlul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a Şcolii Gimnaziale Ştefan cel Mare Cetatea de Baltă”
Comuna CETATEA DE BALTĂ anunță finalizarea proiectului cu titlul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare” Cetatea de Baltă” cod F-PNRR-Dotari-2023-6195, Investiția parte din PNRR Componenta C15: Educație Reforma 4. Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior Investiția 9. Asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de […]
Comunicat de presă – 5 august 2026: Lansarea proiectului cu titlul „Panouri Fotovoltaice Autonome: Energia Viitorului pentru o Românie Sustenabilă”
25.07.2026 Comunicat de presă – lansare proiect „Panouri Fotovoltaice Autonome: Energia Viitorului pentru o Românie Sustenabilă” Apel de proiecte: PFM/322/PFM_P1/NA – Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile Scopul proiectului: Realizarea unei capacități noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile solare, cu o […]