Dovadă de spirit civic la Aiud – Bărbat suspectat de furt identificat rapid de polițiști, cu ajutorul unui localnic
Polițiștii din Aiud l-au identificat cu operativitate pe un tânăr din județul Neamț bănuit că a furat o sumă de bani dintr-un bar din municipiu. La prinderea acestuia a contribuit și un cetățean cu spirit civic, care, observând comportamentul suspect, a alertat poliția și a indicat locul unde se afla individul. Prejudiciul a fost recuperat.
În dimineața zilei de 10.09.2016, în jurul orelor 06.10, Poliția Municipiului Aiud a fost sesizată de către reprezentanta unui bar din Aiud, cu privire la faptul că un tânăr i-a sustras o parte a banilor proveniți din încasări și a fugit.
Polițiștii aud demarat activitățile de cercetare, în vederea identificării autorului furtului, iar în jurul orelor 6.45, printr-un apel la 112, au fost sesizați de către un cetățean, în legătură cu faptul că o persoană are un comportament nefiresc şi aleargă pe strada Ostașilor din Aiud, îndreptându-se spre Teiuș.
Polițiștii au reușit să-l identifice și să-l rețină pe fugar, acesta fiind M.I.T., de 24 de ani, din județul Neamț, care s-a dovedit a fi persoana bănuită de furtul banilor din bar. Asupra sa a fost găsită întreaga sumă sustrasă, aceasta fiind restituită păgubiților.
Față de M.I.T. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
FOTO: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția
O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția S.C. APA CTTA S.A. Alba a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitare conductă de transport apă brută și apă tratată în sistemele zonale de alimentare […]
Foto | „Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați
„Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați Manifestările dedicate Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații au debutat la Alba Iulia cu cea de-a doua ediție a turneului de fotbal „Trofeul Memoriei”, organizat de AMVVD – Sucursala Alba, la Baza Sportivă Micești. Opt echipe […]
Video | Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B
Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B Luni, 2 noiembrie 2026 a fost deschisă circulația pe sectorul restabilit al DN14B, în zona noului sens giratoriu Girația 3, au anunțat reprezentanții antreprenorului Prenis. Traficul rutier a fost transferat de pe traseul provizoriu pe noua configurație […]
