Curier Județean

Două persoane din cadrul DSP Alba, condamnate penal după ce au falsificat documente în perioada pandemiei COVID: Instigatorul acestora, judecat pentru complicitate și instigare la fals de Tribunalul București

Ioana Oprean

Publicat

în

Două persoane din cadrul DSP Alba, condamnate penal după ce au falsificat documente în perioada pandemiei COVID: Instigatorul acestora, judecat pentru complicitate și instigare la fals de Tribunalul București

Două persoane din cadrul Direcției de Sănătate Publică Alba au semnat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale și fals material sub semnătură privată.

Petrecerea Divorțaților

În cazul uneia dintre persoane, s-a reținut faptul că, la instigarea unui alt angajat al instituției, a „plăsmuit o adresă emisă în numele instituției în care îşi desfășura activitatea, căreia i-a atribuit numărul de înregistrare care privea o altă lucrare, pe care a antedatat-o, consemnând data de 25.09.2020, ca dată a emiterii şi în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului potrivit cărora Direcția de Sănătate Publică Alba ar fi solicitat societății (…) întreprinderea cu celeritate a unor măsuri de dezinfecţie atât a spaţiilor de birouri, căilor de acces, cât şi a utilajelor de pe şantiere”. Instigatorul are calitatea de inspector în cadrul compartimentului de control în sănătate publică.

Citește și: Fost angajat al unei unități militare din Sebeș a primit peste 50.000 de lei pentru a „rezolva” un loc de muncă: A fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de influență

„La final, inculpata a folosit ștampila cu semnătura directorului executiv al instituției pentru a conferi autenticitate înscrisului, fără ca anterior să obțină acordul acestuia din urmă. În continuare, în aceeași zi, numitul (instigatorul – n.r.) a revenit în biroul inculpatei și a ridicat înscrisul falsificat”, se mai precizează în dosar. Judecătoria Alba Iulia a admis, în 5 septembrie 2024, acordul de recunoaștere a vinovăției, care prevede o pedeapsă de 1 an închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Al doilea dosar are legătură cu același „instigator” și aceeași societate comercială care urma să fie favorizată de demersurile acestuia, inculpat fiind un medic din cadrul instituției, care, între timp, s-a transferat la o altă unitate sanitară. ”În fapt, s-a reţinut că, în perioada 21.12.2020 – 29.12.2020, inculpata, la solicitarea repetată a numitului (…), a semnat şi a aplicat parafa de medic primar epidemiolog pe înscrisul sub semnătură privată intitulat «Expertiză epidemiologică COVID 19 la (…)», datat ca fiind întocmit în 03.09.2020, deși acest fapt nu corespunde adevărului”, au precizat procurorii.

Potrivit acestora, documentul ”atesta fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că ar fi fost efectuată o expertiză epidemiologică în urma căreia a rezultat necesitatea dezinfecției de minimum două ori pe zi a şantierelor, mijloacelor de transport, utilajelor şi maşinilor care intră şi ies din incinta acestora, ajutor dat prin punerea la dispoziție a conținutului acestuia”.

În plus, documentul a fost semnat şi a aplicat parafa de medic primar epidemiolog pe prima şi ultima pagină a anexei la această expertiză, denumită „Anexa 7 Protocol comun de reglementare pentru împiedicarea răspândirii virusului COVID-19 pe şantiere”.

Documentul a fost folosit de administratorul firmei, cu obiect de activitate în domeniul construcțiilor, în data de 15 iunie 2021, „cu ocazia audierii sale de suspect în cadrul unui dosar penal, în scopul de a crea aparența realității serviciilor ce fac obiectul unor facturi emise de către o societate comercială, firma administrată de acesta și pentru a obține o soluție de netrimitere în judecată”.

Judecătoria Alba Iulia a admis, tot în 5 septembrie 2024, acordul de recunoaștere a vionovăției, care prevede pentru medic plata unei amenzi penale în cuantum de 6.000 de lei (150 de zile amendă, 40 de lei pentru fiecare zi amendă), pedeapsa fiind executorie. Cele două hotărâri pot fi contestate cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Instigatorul care a determinat problemele penale ale celor două angajate este inculpat și trimis în judecată într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului București, fiind acuzat de instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Sunt judecați, în total, șase inculpați, printre care și administratorul firmei favorizate, infracțiunile reținute fiind de evaziune fiscală, delapidare, spălarea banilor, mărturie mincinoasă.

Societatea favorizată își avea sediul, la momentul derulării faptelor de la DSP Alba, în comuna Bistra. Între timp, i-a fost schimbată denumirea și a fost transferată în București.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Amenzi de 410.000 de lei pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 26-30 octombrie 2026: 11 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ

Bogdan Ilea

Publicat

în

Amenzi de 410.000 de lei pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 26-30 octombrie 2026: 11 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ În perioada 26 – 30 octombrie 2026, inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 410.000 de lei și au acordat 21 de avertismente în urma controalelor efectuate. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Primăria Sebeș: Proiectul privind impozitele și taxele locale pentru 2027, în dezbatere publică. Persoanele interesate pot trimite propuneri până pe 23 noiembrie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primăria Sebeș: Proiectul privind impozitele și taxele locale pentru 2027, în dezbatere publică. Persoanele interesate pot trimite propuneri până pe 23 noiembrie Primăria Municipiului Sebeș aduce în dezbatere publică Proiectul de hotărâre privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora, precum și amenzile aplicabile în anul fiscal 2027. Cetățenii […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Percheziții în șase județe într-un dosar de proxenetism: 11 bărbați și o femeie, acuzați că ar fi determinat 15 tinere să practice prostituția în mai multe orașe din România, printre care și Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Percheziții în șase județe într-un dosar de proxenetism: 11 bărbați și o femeie, acuzați că ar fi determinat 15 tinere să practice prostituția în mai multe orașe din România, printre care și Alba Iulia Polițiștii din Constanța au efectuat percheziții în șase județe și în municipiul București, într-un dosar de proxenetism în care sunt cercetați […]

Citește mai mult