Curier Județean

Două DECESE în mai puțin de o săptămână, în Alba, din cauza incendiilor: Recomandările pompierilor pentru cetățeni

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Două DECESE în mai puțin de o săptămână, în Alba, din cauza incendiilor: Recomandările pompierilor pentru cetățeni

Reprezentanții ISU Alba au transmis câteva recomandări pentru cetățeni, după ce în ultima săptămână, în județ, două persoane și-au pierdut viața în incendii.

„În mai puțin de o săptămână o a doua persoană și-a pierdut viața în incendiu.

În ultimele zile, echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratului au intervenit pentru localizarea și stingerea mai multor incendii, cele mai multe dintre ele fiind produse la locuințe sau gospodării ale populației.

Două locuințe au ars în totalitate, iar din nefericire, două persoane au fost găsite decedate fiind surprinse în interiorul acestora.

În sezonul rece se utilizează mijloacele de încălzire foarte mult, pentru a evita astfel de evenimente tragice, facem din nou apel la dumneavoastră să respectați câteva reguli simple de prevenire și apărare împotriva incendiilor:

  • curățați coșul de fum, cel puțin o dată pe an;
  • nu supraîncălziți soba;
  • nu utilizaţi aeroterme, radiatoare, calorifere electrice construite artizanal sau defecte ca urmare a suprasolicitării, folosirii îndelungate sau lovirii;
  • montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;
  • nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;
  • nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
  • este obligatorie supravegherea copiilor, fiind interzisă blocarea lor în casă cu lumânări aprinse, sobe, plite şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune;
  • Nu transvazaţi gazul din butelie în orice alte recipiente şi nu folosiţi butelii improvizate;
  • Nu uitați! Este mai important să previi un incendiu, decât să îl stingi!”, au transmis reprezentanții ISU Alba, prin intermediul paginii de socializare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

10 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice achiziționate de Primăria Sebeș: Procedură în derulare

Ioana Oprean

Publicat

în

10 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice achiziționate de Primăria Sebeș: Procedură în derulare Primăria Sebeș a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție publică de stații reîncărcare vehicule electrice, servicii de proiectare și lucrări privind montajul și branșarea stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice.  Procedura vizează achiziția a 10 stații […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | ACCIDENT rutier grav pe DN1 E60: O fetiță de 3 ani și un bărbat, în stop cardio-respirator după impactul dintre un autocamion și două autoturisme

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier grav pe DN1 E60: O fetiță de 3 ani și un bărbat, în stop cardio-respirator după impactul dintre un autocamion și două autoturisme Un accident rutier grav a avut loc astăzi, 12 martie 2026, pe DN1 E60, pe raza localității Negreni, județul Cluj. Două persoane, o minoră și un bărbat se află în […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, experiență educativă și culturală la Academia Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă” din Brașov. Despre ce au învățat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, experiență educativă și culturală la Academia Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă” din Brașov. Despre ce au învățat Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au vizitat, zilele trecute, Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, unde au aflat detalii despre oferta educațională și specializările disponibile. În cadrul […]

Citește mai mult