Două cazuri de gripă confirmate în acest sezon în județul Alba. Starea de sănătate a pacienților este bună
În acest sezon rece, în județul Alba, au fost confirmate două cazuri de gripă (unul la finalul lunii decembrie și altul în luna ianuarie), la doi bărbați. Starea de sănătate a pacienților este bună – cel diagnosticat în ianuarie a fost tratat și externat, iar cazul din decembrie nu a necesitat internare, fiind vorba de o formă ușoară.
Aceste două cazuri – cu virus gripal A, subtip H3 – au fost confirmate de către laboratorul Institutului Cantacuzino București, iar persoanele în cauză nu fuseseră imunizate. Rezultatele celui de-al doilea caz, internat săptămâna trecută, au ajuns marți la DSP Alba, bărbatul fiind între timp tratat și externat. De asemenea, în săptămâna 7-13 ianuarie, au fost înregistrate peste 2.500 de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și peste 400 pneumonii.Dozele de vaccin antigripal au ajuns la timp, oamenii au înțeles importanța vaccinării, iar astfel numărul cazurilor de afecțiuni respiratorii și gripe nu este peste media la nivel național sau peste normalul acestei perioade.
Până în prezent, dintre cele 27.940 de doze distribuite la medicii de familie și în spitalele din județul Alba, au fost administrate 27.554 de doze, iar 386 au rămas la medicii de familie și sperăm să fie administrate în următoarele zile.
În săptămâna 7-13 ianuarie, în județul Alba s-au înregistrat 2.578 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, dintre care 32 au necesitat internare. Cele mai multe cazuri au fost întâlnite în Alba Iulia (954), Sebeș (636) și Ocna Mureș (240).
În ceea ce privește cazurile de pneumonii, săptămâna trecută au fost 412, dintre care 39 au necesitat internare. Cele mai multe au fost înregistrate în Alba Iulia (147), Sebeș (96) și Aiud (63).
Numărul IACRS-urilor și pneumoniilor este mai mare decât în prima săptămână din 2019, dar nu peste media acestei perioade.
Recomandăm celor care prezintă semne de boală să se prezinte la medicul de familie pentru diagnosticare şi instituirea unui tratament corect.
Medicii informează că simptomele gripei sunt asemănătoare cu cele ale altor infecţii virale respiratorii. Spre deosebire de o răceală obişnuită, gripa este produsă de virusurile gripale şi prezintă un risc crescut de complicaţii şi chiar decese, la persoane cu vârsta de peste 65 de ani, cu afecţiuni medicale cronice, precum diabet, boli cardiovasculare, boli respiratorii, obezitate, la copii cu vârste fragede şi femei gravide. Pentru a preveni contactul cu virusul gripal se recomandă a se evita persoanele cu simptomatologie gripală, evitarea aglomeraţiilor, spălarea şi dezinfectarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun.
De asemenea, măsurile de igienă personală, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă.
În cazul în care este necesară deplasarea în spaţii deschise, este recomandată folosirea mijloacelor de protecţie adecvate – căciuli, mănuşi etc. Trebuie evitată expunerea prelungită a mâinilor şi picioarelor la temperaturi scăzute pentru a se feri de degerături. De asemenea, în cazul simptomelor de răceală, trebuie evitată automedicaţia şi este recomandată consultarea medicului.
Se recomandă persoanele vârstnice, în special celor cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării în condiţii de temperaturi scăzute.
În această perioadă, trebuie să se acorde o atenţie specială copiilor – aceştia nu trebuie lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate sau să fie transportaţi pe distanţe lungi în vehicule fără posibilităţi de climatizare şi neechipate corespunzător.
Locuinţele şi spaţiile închise de locuit trebuie să fie încălzite corespunzător şi trebuie evitată utilizarea instalaţiilor improvizate, care pot duce la intoxicaţii cu monoxid de carbon.
Biroul de presă al DSP Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Un nou supermarket Penny, construit într-o comună din Alba: Unde va fi amplasată investiția de 4 milioane lei
Un nou supermarket Penny, construit într-o comună din Alba: Unde va fi amplasată investiția de 4 milioane lei Un nou supermarket Penny va fi construit în comuna Vințu de Jos din județul Alba, printr-o investiție de 4 milioane de lei. A fost solicitată emiterea acordului de mediu din partea APM Alba. Proiectul prevede construirea unui […]
Explozia dintr-un bloc din Alba Iulia: Asociația de Proprietari Nr. 5, mesaj de mulțumire pentru cei care au făcut posibil ca în scurt timp oamenii să revină în locuințele lor
Explozia dintr-un bloc din Alba Iulia: Asociația de Proprietari Nr. 5, mesaj de mulțumire pentru cei care au făcut posibil ca în scurt timp oamenii să revină în locuințele lor Explozia de sâmbătă, dintr-un bloc din Alba Iulia, a afectat mai multe familii care în urma incidentului au fost nevoiți să se mute temporar în […]
Mai multe primării din Alba suspendă plata taxelor locale, de mâine: Au aflat din presă că ar putea beneficia în continuare de reduceri pentru că localităţile sunt în zone defavorizate
Mai multe primării din Alba suspendă plata taxelor locale, de mâine: Au aflat din presă că ar putea beneficia în continuare de reduceri pentru că localităţile sunt în zone defavorizate Mai multe primării din judeţul Alba, din zona Apusenilor, au anunţat astăză că suspendă, începând de joi, 22 ianaurie 2026, plata taxelor locale, măsura fiind […]