Dosarul șantajului de 100.000 de euro : Tică Ilie, din Alba Iulia, rămâne în arest preventiv, contestația sa fiind respinsă
Tică Ilie, bărbatul de 50 de ani din Alba Iulia, acuzat că a șantajat un om de afaceri rămâne în arest preventiv, după ce Tribunalul Alba a respins contestația făcută de inculpat, decizia fiind definitivă.
Tribunalul Alba a respins, joi, 13 iulie 2017, contestația formulată de inculpatul Tică Ilie. Acesta a fost arestat preventiv sâmbătă, la Judecătoria Cîmpeni, în dosarul în care sunt cercetați cinci inculpați.
Ceilalți patru, printre care și fii lui Tică Ilie (Tică Ilie junior și Tică Sergiu Sorin) vor fi cercetați sub control judiciar. Inculpaţii au fost reţinuţi şi duşi la audieri la sediul IPJ Alba, vineri, în urma unor percheziţii, după ce un om de afaceri din Apuseni, de 57 de ani, a reclamat că le-ar fi plătit 100.000 de euro, în perioada iunie 2016 – martie 2017, pentru ca familia sa să nu-i afle secretul.
Potrivit IPJ Alba, la data de 06.07.2017, poliţiştii de investigaţii criminale au efectuat 9 percheziţii domiciliare la 5 suspecţi de comiterea infracţiunilor de şantaj în formă continuată, şantaj, complicitate la şantaj în formă continuată şi tăinuire, prejudiciul reclamat de persoana vătămată fiind de 100.000 euro.
Victima a reclamat că, după ce a împrumutat 30.000 de euro de la unul dintre suspecţi, a fost şantajat de acesta şi ceilalţi din grupul vizat, astfel încât în final le-ar fi dat banii. Cu ocazia efectuării celor 9 percheziţii domiciliare, la locuinţele suspecţilor (T.I. de 50 de ani, I.T. de 30 de ani, T.S. de 27 de ani, T.M. de 29 de ani, toţi din Alba Iulia şi la S.I. de 34 de ani din Bucerdea Grânoasă), precum şi la sediile societăţilor administrare de către unul dintre suspecţi (Tică Ilie) au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri (laptop-uri, o unitate PC, telefoane mobile, dispozitive de stocare si înregistrare), sume de bani şi înscrisuri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Bărbatul care a intrat cu o armă și o grenadă de airsoft în sediul Poliției Alba Iulia, arestat preventiv pentru 30 de zile
Bărbatul care a intrat cu o armă și o grenadă de airsoft în sediul Poliției Alba Iulia, arestat preventiv pentru 30 de zile Bărbatul în vârstă de 43 de ani care a provocat un incident la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia, după ce ar fi intrat cu o armă de tip airsoft și o grenadă […]
Video | Nicolae Furdui Iancu, 71 de ani: Glasul Țării Moților care a dus cântecul românesc mai departe
Nicolae Furdui Iancu, 71 de ani: Glasul Țării Moților care a dus cântecul românesc mai departe Există voci care trec dincolo de scenă și devin parte din memoria afectivă a publicului. Pentru Nicolae Furdui Iancu, cântecul înseamnă legătura cu locurile natale, cu lumea satului transilvănean și cu o tradiție pe care a purtat-o, de-a lungul […]
Foto | Tânăr de 22 de ani, blocat în abrupt pe Colții Trascăului: Salvamontiștii din Alba l-au coborât în rapel
Tânăr de 22 de ani, blocat în abrupt pe Colții Trascăului: Salvamontiștii din Alba l-au coborât în rapel Un tânăr de 22 de ani din Cluj-Napoca, plecat singur pe munte, a rămas blocat duminică după-amiază, 25 octombrie 2026, în abruptul Colților Trascăului. Acesta a cerut ajutor printr-un apel la 112, iar salvamontiștii din Rimetea au […]
