Dosarul privind CRIMA de la Sebeș, decizie definitivă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Două cereri ale unei persoane din Alba judecată pentru infracţiunea de omo, au fost respinse definitiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul se referă la crima săvârşită în 12 mai 2018, în parcarea unui local din Sebeş, autorul fiind un bărbat
de 37 de ani, Stancu Valer, care l-a înjunghiat în inimă pe un altă bărbat în vârstă de 32 de ani. Cei doi se cunoşteau de mai mulţi ani, ambii fiind originari din comuna Pianu, dar ar fi devenit ”duşmani” în 2016, după un scandal ce ar fi fost provocat de Bercuciu la o petrecere organizată de Stancu.
Inculpatul a recunoscut fapta şi a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba pentru comiterea infracţiunii de omor. La Tribunal, Stancu a fost condamnat la 13 ani de închisoare şi a fost obligat să plătească daune morale de 80.000 de lei. La instanţa de apel, Stancu a încercat din nou să obţină schimbarea încadrării juridice, în omor cu reţinerea stării de provocare, respectiv în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Curtea de Apel a respins, în 13 februarie 2020, ambele solicitări, dar decizia a fost contestată la ÎCCJ.
”Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de inculpatul Stancu Valer împotriva încheierii din data de 13 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală, în dosarul nr.1733/107/2018. Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2020”, se susţine în minuta hotărârii de la Înalta Curte.
La Curtea de Apel Alba Iulia, dosarul va avea următorul termen în 22 aprilie 2020. Anterior, instanţa din Alba Iulia a admis cererea persoanei judecate cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 Cod de procedură penală, care reglementează modul în care se poate realiza schimbarea încadrării juridice a faptei.
Potrivit procurorilor, între Bercuciu Adrian şi Stancu Valer, care s-au întâlnit în parcarea special amenajată a unui local din municipiul Sebeş, a izbucnit un conflict spontan în urma căruia inculpatul a lovit victima cu un cuţit, cauzându-i o leziune traumatică (plagă tăiată – înţepată toracică, cu lezarea cordului), care i-a cauzat decesul.
sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Dr. Cristian Țibea a operat la Alba Iulia un caz extrem de rar de cancer, întâlnit în aproximativ 50 de cazuri la nivel mondial
Dr. Cristian Țibea a operat la Alba Iulia un caz extrem de rar de cancer, întâlnit în aproximativ 50 de cazuri la nivel mondial O pacientă în vârstă de 23 de ani, din județul Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, a beneficiat de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de […]
Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță”
Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță” Dincolo de performanțele sportive și de kilometrii alergați în cele mai dificile ultramaratoane, Levi Polgar își asumă o nouă provocare, de această dată în slujba umanității. Aiudeanul a acceptat rolul de Ambasador End Polio Now pentru Rotary District 2241 […]
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]
