Dosarul poștașilor din Sebeș: Cele 8 persoane reținute au fost puse sub control judiciar, pe 60 de zile. Procurorii au pus în mișcare acțiunea penală
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a dispus la data de 28.06.2019 punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva a 8 inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 din C.pen. şi
– fals intelectual prev. de art. 321 alin. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 din C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 din C.pen.
Ulterior, în aceeaşi dată, procurorul a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de cei 8 inculpaţi pe o durată de 60 zile, perioadă în care inculpaţii trebuie să respecte mai multe obligaţii:
a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia şi la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Alba, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia;
e) să nu desfăşoare activitatea de factori poştali (livrare corespondenţă) în exercitarea căreia au săvârşit faptele.
Din actele de urmărire penală efectuate de organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al IPJ Alba şi de procurorul din cadrul Parchetului de pe Judecătoria Alba Iulia a rezultat suspiciunea rezonabilă că:
În perioada 2018-2019, în calitate de factori poştali, în mod repetat, opt inculpaţi nu au livrat destinatarilor din raza Oficiului Postal Sebeş corespondenţă expediată de instanţele de judecată, precum şi de către diverşi alţi expeditori şi au semnat în fals în numele destinatarilor borderourile de livrare, pe care ulterior le-au comunicat instanţelor de judecată şi celorlaţi expeditori, atestând în mod neadevărat că ar fi livrat corespondenţa.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
11-13 septembrie 2026 | Ziua pompierilor din România, sărbătorită la Alba Iulia: Ceremonial militar și religios, avansări în grad, exerciții de descarcerare și prim ajutor, prezentarea tehnicii de intervenție și retragere cu torțe
Ziua pompierilor din România, sărbătorită la Alba Iulia: Ceremonial militar și religios, avansări în grad, exerciții de descarcerare și prim ajutor, prezentarea tehnicii de intervenție și retragere cu torțe Ziua pompierilor din România va fi sărbătorită la Alba Iulia în perioada 11-13 septembrie 2026. Timp de 3 zile, la Alba Iulia vor fi exerciții de […]
Bărbat de 68 de ani, din Ocna Mureș, prins băut la volan: Avea o alcoolemie de 0,99 mg/litru alcool pur în aerul expirat
Bărbat de 68 de ani, din Ocna Mureș, prins băut la volan: Avea o alcoolemie de 0,99 mg/litru alcool pur în aerul expirat Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost depistat sub influența alcoolului la volanul unui autoturism pe o stradă din Ocna Mures. În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a […]
Accident rutier la Ocna Mureș: Biciclist, lovit de un autoturism pe strada 8 Martie din oraș
Accident rutier la Ocna Mureș: Biciclist, lovit de un autoturism pe strada 8 Martie din oraș Un bărbat din Cluj-Napoca a acroșat cu autoturismul un biciclist, tot din Cluj-Napoca, pe strada 8 Martie din Ocna Mureș. Potrivit IPJ Alba, la data de 9 septembrie 2026, în jurul orei 18.58, un bărbat, în vârstă de 43 […]