Ştirea zilei

Dosarul în care a fost trimis în judecată de DIICOT un cunoscut om de afaceri din Sibiu, restituit la parchet de către Curtea de Apel Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosarul ”C. A. SA”, în care a fost trimis în judecată de DIICOT restituit la parchet de către Curtea de Apel Alba Iulia

Miercuri, 25 septembrie, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus restituirea la parchet a dosarului ”C. A. SA” în care a fost trimis în judecată de DIICOT sibianul I. C. şi fosta şefă A….

Instanţa a dispus soluţia de returnare a rechizitoriului pe motiv că este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut de legislaţia penală.

”Admite contestaţiile declarate de inculpaţii C. I., C. O., T. A., împotriva încheierii intermediare pronunţată de judecătorul de cameră preliminară la data de 10.05.2019 şi încheierii finale de cameră preliminară nr. 39/CP/2019 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară la data de 24.06.2019 în dosarul penal nr. 2066/85/2018/a1 al Tribunalului Sibiu.

Desfiinţează încheierea finală de cameră preliminară nr. 39/CP/ 24.06.2019 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară la data de 24.06.2019 în dosarul penal nr. 2066/85/2018/a1 al Tribunalului Sibiu.

Desfiinţează în parte încheierea intermediară pronunţată de judecătorul de cameră preliminară la data de 10.05.2019 în dosarul penal nr. 2066/85/2018/a1 al Tribunalului Sibiu şi, procedând la o nouă judecată, în aceste limite în temeiul art.346 alin. 3 lit. a C.pr. pen. restituie cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată – Biroul Teritorial Sibiu, deoarece rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. 3 C . pr. pen. şi aceasta atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii”, se precizează în minuta deciziei de la Curtea de Apel.

Instanţa a menţinut decizia Tribunalului Sibiu privind constatarea nulităţii absolutw a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviinţate în cauză pe motiv că au fost realizate cu tehnica SRI şi a exclus din materialul probator toate procesele-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică. ”În conformitate cu Decizia CCR nr. 22/18.01.2018, dispune îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă şi a suporţilor care conţin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică menţionate, precum şi eliminarea referirilor la aceste mijloace de probă şi eliminarea redării conţinutului acestor mijloace de probă din rechizitoriul nr. 56/D/P/2015 din 05.09.2018. Dispune ca măsura să fie dusă la îndeplinire de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată – Biroul Teritorial Sibiu”, se mai susţine în minută. Curtea de Apel a mai anulat percheziţia realizată la 2 martie 2016 asupra unui autoturism proprietatea SC … şi utilizat de către inculpatul V. A. precum şi asupra a două tablete deţinute de acesta.

De asemenea, Curtea de Apel a constatat că a fost remediată neregularitatea referitoare la cheltuielile judiciare în cuantum de 19.568,8 lei care vor fi suportate de către inculpaţi. Dosarul se întoarce la DIICOT şi dacă va fi retrimis în judecată, se va reface procedura camerei preliminare.

I. C. este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la abuz în serviciu, în formă continuată, faptă ce a produs consecinţe deosebit de grave, instigare la fals intelectual, în formă continuată, şi la uz de fals, evaziune fiscală, spălare de bani, în formă continuată, iar fiul acestuia, C. O. de constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la abuz în serviciu, în formă continuată, faptă ce a produs consecinţe deosebit de grave, instigare la fals intelectual, în formă continuată, şi la uz de fals, delapidare, folosirea cu rea credinţă a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia, în formă continuată (5 acte materiale).

În urmă cu trei ani şi jumătate, în primăvara lui 2016, omul de afaceri I. C., fiul său, C. O. şi alţi trei inculpaţi au fost arestaţi în dosarul C. Ei au fost puşi în libertate după ce CA Alba Iulia a constatat că în dispozitivul încheierii Tribunalului Sibiu nu s-a menţionat perioada pentru care s-a dispus această măsură preventivă, precum şi data până la care arestarea preventivă a fost dispusă. Prejudiciul cauzat este, potrivit procurorilor, de aproximativ 70 milioane de lei. Potrivit informaţiilor date publicităţii în 2016, inculpaţii au fost acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmăreau protejarea intereselor financiare ale C. şi evitarea suspendării autorizaţiei de funcţionare.

I. C. a fost condamnat de instanţa supremă, pentru fapte de corupţie, în 2017 la 5 ani de închisoare într-un alt dosar,  C., fiind liberat condiţionat din Penitenciarul Aiud în iunie 2018. Omul de afaceri a mai fost încarcerat în Penitenciarul Aiud în 2012, pentru o jumătate de an, fiind liberat condiţionat înainte de expirarea duratei pedepsei de un an şi şase luni de închisoare primită pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Bani mai mulți în 2026 pentru bisericile din Alba. Consiliul Județean finanțează 186 de parohii cu 2 MILIOANE de lei. LISTA

Ioana Oprean

Publicat

în

Bani mai mulți în 2026 pentru bisericile din Alba. Consiliul Județean finanțează 186 de parohii cu 2 MILIOANE de lei. LISTA Consiliul Județean Alba finanțează, în anul 2026, 186 de parohii din județ, suma totală alocată fiind de 2 milioane de lei, banii fiind necesari pentru continuarea unor construcții la biserici sau reabilitări, izolări termice, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

CALENDARUL evenimentelor 2026 în județul ALBA. Când vor avea loc Târgul de Fete, Ziua Rozelor, Târgul Apulum Agraria și alte spectacole și concerte

Ioana Oprean

Publicat

în

CALENDARUL evenimentelor 2026 în județul ALBA. Când vor avea loc Târgul de Fete, Ziua Rozelor, Târgul Apulum Agraria și alte spectacole și concerte Și în 2026, Consiliul Judeţean Alba finanţează mai multe evenimente culturale şi de promovare a turismului în judeţ. Pe lista evenimentelor bugetate pe 2026 se află Târgul de Fete de pe Muntele […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Un blăjean, maestru în taekwondo, va face turul Orientului Mijlociu cu motocicleta. Va traversa una dintre cele mai tensionate regiuni ale lumii: „O adevărată provocare”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Un blăjean, maestru în taekwondo, va face turul Orientului Mijlociu cu motocicleta. Va traversa una dintre cele mai tensionate regiuni ale lumii: „O adevărată provocare” Blăjeanul Ioan Tiurean, maestru în taekwondo, celebru deja pentru aventurile inedite pe motocicletă, a anunțat care va fi pentru el provocarea majoră din vara anului 2026. Este vorba de turul […]

Citește mai mult