DOSAR PENAL pentru un tânăr de 21 de ani din Unirea, prins de polițiști conducând pe raza localității, fără a deține permis de conducere
La data de 26 noiembrie 2019, în jurul orei 15,00, polițiștii din Unirea l-au depistat pe un tânăr de 21 de ani, din Unirea, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Pomilor din comună, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 26 noiembrie 2019, în jurul orei 20,30, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș, în timp ce acționau pe DN1, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus de un bărbat.
Șoferul a ignorat semnalul polițiștilor și și-a continuat drumul, motiv pentru care s-a pornit în urmărirea lui, pe DN 1 și mai apoi pe un drum secundar, spre localitatea Dumbrava, loc în care șoferul a abandonat autoturismul și a încercat să fugă.
Polițiștii au reușit să-l prindă și l-au identificat în persoana unui bărbat de 31 de ani, din comuna Unirea.
Acesta emana miros de alcool, iar polițiștii i-au cerut să se supună testării cu aparatul etilotest sau recoltării mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul a refuzat ambele variante, motiv pentru care polițiștii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de a se supune prelevării mostrelor de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cât vor plăti locuitorii județului Alba în 2027 pentru certificate de urbanism și autorizații de construire: Taxele propuse de Consiliul Județean
Cât vor plăti locuitorii județului Alba în 2027 pentru certificate de urbanism și autorizații de construire: Taxele propuse de Consiliul Județean Locuitorii județului Alba care vor solicita în 2027 certificate de urbanism, avize sau autorizații de construire ar putea achita taxe cuprinse între câțiva lei și un procent din valoarea lucrărilor, în funcție de documentul […]
31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână
31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de […]
A rupt gardul, a ocupat un teren și a furat bare de fier beton: Ce pedeapsă a primit un bărbat în primă instanță la Judecătoria Câmpeni
A rupt gardul, a ocupat un teren și a furat bare de fier beton: Ce pedeapsă a primit un bărbat în primă instanță la Judecătoria Câmpeni Judecătoria Câmpeni a pronunțat, joi, 29 octombrie 2026, o sentință penală într-un dosar care vizează mai multe incidente petrecute în anul 2023, pe două terenuri din oraș. Un bărbat […]
