Curier Județean

Dosar penal închis pentru trei angajați de la Ocolul Silvic Blaj și un administrator acuzați de infracțiuni din domeniul forestier

Unirea Ziarul

Publicat

în

Dosar penal închis pentru trei angajați de la Ocolul Silvic Blaj și un administrator acuzați de infracțiuni din domeniul forestier

Un dosar penal în care s-au făcut cercetări, timp de aproape șase ani, pentru infracțiuni din domeniul silvic a fost închis aproape integral după ce Judecătoria Blaj a respins o contestație a Direcției Silvice Alba cu privire la ordonanța emisă de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj. Procurorul a considerat că faptele s-au prescris și a dispus clasarea dosarului.

În dosar, s-au cercetat infracțiuni de delapidare, fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată, complicitate la delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, gestiune frauduloasă. Inculpați au fost trei angajați ai Ocolului Silvic Blaj și un administrator de societate comercială. Unul dintre cei care au lucrat la ocol este, în prezent, funcționar în cadrul Gărzii Forestiere Cluj-Napoca.

„Conform fişei postului, salariaţii răspund de integritatea fondului forestier, de gestionarea materialelor lemnoase constituite de părți, de valorificarea acesteia, de dispozitivele speciale de marcat, de înscrisurile şi documentele speciale. Faptele au fost săvârşite, cu consecinţe deosebit de grave, funcţie şi de prejudiciul adus statului român, fondului forestier naţional, în acest caz pedepsele majorându-se. În prezentul dosar nu s-au luat în considerare consecinţele deosebit de grave ca urmare a faptelor inculpaţilor, deşi faptele au fost săvârşite asupra fondului forestier naţional proprietate publică a statului, aflat în administrarea lor”, au susținut reprezentanții Direcției Silvice Alba în plângerea formulată la Judecătoria Blaj.

Citește și: Bărbat de 30 ani din Cugir, cu dosar penal și ordin de protecție provizoriu: Este acuzat că și-a bătut iubita de 24 de ani

Inițial, dosarul a fost constituit la DNA Alba Iulia, în 2017, de unde a fost trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj. Procurorii anticorupție au clasat cauza în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu. Direcția Silvică Alba a depus, inițial, o plângere penală cu privire la modul de exploatare a masei lemnoase din o serie de partizi aflate pe Valea Sebeșului, precum și modul în care a fost comercializată masă lemnoasă către diverse persoane fizice. Prejudiciul invocat era în valoare de câteva sute de mii de lei.

„În calitate de inginer fond forestier în în cadrul Ocolului Silvic Blaj, având atribuții de administrare, respectiv de punere în valoare a masei lemnoase, a pricinuit Direcției Silvice Alba pagube în valoare de 39.173,36 de lei, prin administrarea defectuoasă a fondului forestier din cadrul Ocolului Silvic Blaj, respectiv prin întocmirea și semnarea unor acte al căror conținut nu este real, obținând pe această cale un folos patrimonial pentru societatea comercială (…), prin achiziția la un preț diminuat a cantității nete de 423 mc masă lemnoasă din partida 1034 Costeasa, evitând procedura legală a licitației publice”, este una dintre acuzațiile formulate la adresa unuia dintre inculpați.

Fapte vechi de 10 ani

Un alt inculpat a fost acuzat că l-a sprijinit pe inginerul de fond forestier să comită infracțiunea de delapidare (pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de gestiune frauduloasă) „prin faptul că, pentru a crea o aparență de legalitate a modului de vânzare/achiziție masă lemnoasă din partida 1034 Costeasa (441 mc brut/423 mc net) și în urma unei discuții prealabile avute cu inculpatul (…) a pus la dispoziția acestuia din urmă actele de identitate ale persoanelor fizice pe numele cărora s-a achiziționat masa lemnoasă la o valoare redusă întocmite în fals la nivelul Ocolului Silvic Blaj, pentru întocmirea în fals a borderourilor de achiziție material lemnos prin care S.C. (…) S.R.L. a livrat masa lemnoasă către două societăți comerciale”.

De asemenea, s-a reclamat faptul că au fost emise în fals 10 avize de însoțire a mărfii prin intermediul cărora a fost exploatată ilegal o cantitate importantă de masă lemnoasă. Faptele au avut loc în cursul anului 2014.

Cu privire la trei dintre cei patru inculpați, instanța a respins, prin încheierea din 10 mai 2024, ordonanța procurorului și a hotărât continuarea cercetărilor cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare. În final, și această continuare a cercetărilor va fi închisă pentru că infracțiunile sunt prescrise.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Accident rutier pe DJ107E: Un autoturism a intrat într-un cap de pod între Aiud și Ciumbrud

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier pe DJ107E: Un autoturism a intrat într-un cap de pod între Aiud și Ciumbrud Un accident rutier a avut loc luni noaptea, în jurul orei 21.40, pe DJ107E. O mașină a intrat într-un cap de pod între Aiud și Ciumbrud. Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea masurilor specifice și prim ajutor medical […]

Citește mai mult

Curier Județean

Definitivat 2026 în Alba: Cu cât a crescut rata de promovare după soluționarea contestațiilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Definitivat 2026 în Alba: Cu cât a crescut rata de promovare după soluționarea contestațiilor Rezultatele finale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, sesiunea 2026, poublicate luni, 27 iulie 2926, aduc vești bune pentru cadrele didactice din județul Alba. În urma soluționării contestațiilor la proba scrisă, rata de promovare la nivel județean a înregistrat un […]

Citește mai mult

Curier Județean

27 iulie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, luni, 27 iulie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de […]

Citește mai mult