Dorin Nistor: ”La înscrierile pentru ajutoarele de minimis, IMM-urile au fost batjocorite!”
Democrat-liberalul Dorin Nistor a vorbit joi, în conferința de presă desfășurată la sediul PDL Alba, despre suspiciunile pe care le ridică sesiunea de înscrieri lansată de Ministerul Finanțelor, pentru ajutoarele de minimis. Acesta consideră că IMM-urile au fost ”pur și simplu batjocorite” deoarece fondurile acordate s-au epuizat în mai puțin de 6 minute, după care site-ul s-a blocat iar aplicanții nu și-au mai putut depune cererile.
”După două amânări privind posibilitatea depunerii unor proiecte de minimis, din 16 august 2013 pentru 26 august 2013 și din 26 august 2013 pentru 28 august 2013 pe motive mai mult sau mai puțin credibile, IMM-urile au fost pur și simplu batjocorite în condițiile în care aplicația online de pe site-ul Ministerului de Finanțe a fost inaccesibilă aplicanților.
Înscrierile pentru ajutoarele de minimis au durat mai puțin de 6 minute, astfel ieri la ora 8:30 s-a deschis sesiunea de depunere pe site-ul Ministerului de Finanțe iar la ora 8:35:41 a apărut următorul mesaj: “Începând cu data de 28 august 2013 ora 8:35:41 sesiunea de înregistrare on-line a cererilor de acord pentru finanțare în baza H.G. NR. 274/2013, cu modificările și completările ulterioare, este declarată ÎNCHISĂ”.
În acest caz marea majoritate a solicitanților nu au putut înregistra on-line cererea de ajutor de stat, pe site-ul ministerului fiind disponibilă permanent mențiunea ”sesiune de înregistrare on-line închisă”, ca urmare a epuizării plafonului de 500 de milioane de lei.
Situația determina multe semne de întrebare în condițiile în care, aproape imediat, a apărut un tabel excel cu câştigătorii acestei sesiuni, o listă cu 714 aplicații on-line. Interesant ce prompt au reușit cei din Ministerul de Finanțe să întocmească această listă?”, a declarat Dorin Nistor precizând că are încredere că organele competente pentru a face lumină în acest caz își vor face datoria.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Update video | Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, încarcerată
Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, posibil încarcerată Un accident rutier grav, în care este implicată o cisternă, s-a produs pe autostrada A1, la kilometrul 297, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, miercuri seara. Din primele informații o persoană ar fi […]
Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul
Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Îmbunătățire alimentare cu apă potabilă a localităților Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de […]
Video | Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă”
Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă” Parcul Arini din Sebeș se află într-un amplu proces de renovare și revitalizare. Primăria Municipiului Sebeș investește peste 40 de milioane de lei […]
