Actualitate

Dorel Săndesc, după incendiul izbucnit la Spitalul Matei Balș din Capitală: „Se pot întâmpla oricând și oriunde în sistemul sanitar românesc”

Ioana Oprean

Publicat

în

Șeful Comisiei ATI din cadrul Ministerului Sănătății, Dorel Săndesc, a discutat referitor la incendiul izbucnit la Spitalul Matei Balș din Capitală, avertizând că ”se poate întâmpla oricând și oriunde”, scrie DCNEWS.RO.

Două cauze majoră care determină tragediile din spitale, precum cea de la ”Matei Balș”

Dorel Săndesc a spus, la Antena 3, că ”E trist să vedem că se cheltuie atât de multă energie în a analiza rolul aerotermei, în a vedea ce Acar Păun trebuie să răspundă pentru o tragedie care nici într-un caz nu este una izolată.

Se va descoperi un factor local specific care a făcut să se aprindă acea flamă, dar este evident că e un șir de tragedii tot mai frecvente, așa cum am spus de la început, și care sunt determinate de niște cauze. Spun că vor fi analizate cauze, dar cauzele se cunosc.

Sunt puse pe hârtie. După tragedia de la Piatra Neamț, noi, adică Societatea Română de ATI și Comisia ATI, am înaintat autorităților un set de măsuri în care am arătat că, pentru a evita cauzele sistemice ce stau la baza acestor tragedii trebuie să atacăm cauzele și să găsim soluții, pe care le-am numit și propus.

Sunt două cauze majore ce pot determina aceste tragedii: una este reprezentată de rețelele de electricitate și de gaze medicinale care sunt depășite, în mod evident, mai ales în condițiile în care, în ultima perioadă dotările spitalelor au crescut, o altă cauză este că aceste echipamente care au intrat în spitale nu beneficiază toate de contracte de service și mentenanță.

Nu putem să circulăm pe drumurile publice cu autoturisme fără ITP. Ori, cum e acceptabil să susținem funcțiile vitale ale pacienților cu echipamente care nu au asigurat service-ul și mentenanța și la care se intervine doar când se defectează?

Arătând cele două cauze principale ale tragediilor, am propus și soluții. Am făcut o analiză a situației pe plan național. (…) 20-30% din facilitățile de bloc operator, un procent semnificativ și din celelalte saloane nu au rețele de electricitate și de gaze adecvate. Aprox. 50% din echipamentele din spitale nu beneficiază de contracte de mentenanță și de service”.

Se caută vinovați pentru decapitare mediatică

Medicul a mai spus că ”la noi, din păcate, prea multe analize se desfășoară în acest fir în care, după ce oamenii au descoperit un vinovat, chiar dacă nu e foarte sigur, dar l-au descoperit, îl decapităm mediatic, social, profesional sau politic și considerăm că ne-am făcut treaba. Nu! În societățile evoluate, soluția este să analizeze ce nu a funcționat și să cauți soluțiile.”

”Nu era nevoie de încă o tragedie”

Dorel Săndesc a concluzionat: ”Nu pot să spun decât că nu era nevoie de încă o tragedie, dar această tragedie arată că e o problemă de sistem. S-a întâmplat într-un spital oarecare dintr-un orășel din România, dar, iată s-a întâmplat și într-un spital fanion al sistemului sanitar românesc.

Asta arată că spitalele românești sunt bombe cu ceas și aceste tragedii – o spun cu toată responsabilitatea și trag acest semnal de alarmă- se pot întâmpla oricând și oriunde în sistemul sanitar românesc, cât timp nu rezolvăm cele două cauze majore. Este nevoie urgent! Nu cred că putem susține că există altele mai urgente și mai importante”.

Amintim că, în această dimineață, un incendiu s-a produs la Institutul ”Matei Balș” din București, în urma căruia cinci persoane, pacienți, au murit.

Sursa: DCNEWS.RO


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi vremea în weekend în România: Zile sufocante cu temperaturi extreme și nopți tropicale

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în weekend în România: Zile sufocante cu temperaturi extreme și nopți tropicale România se sufocă începând de vineri, 21 august 2026, şi chiar şi sâmbătă, 22 august, cu un nou episod de căldură extremă. ANM a emis cod portocaliu pentru 27 de județe şi cod galben pentru restul ţării. Valul de […]

Citește mai mult

Actualitate

Programul naţional de fertilizare în vitro | Peste 3.500 de dosare înscrise. Recomandări importante pentru depunerea documentelor

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 3.500 de dosare înscrise. Recomandări importante pentru depunerea documentelor Peste 3.500 de dosare au fost depuse până în prezent în cadrul Programului de fertilizare in vitro (FIV) 2026, iar procesul de analiză a acestora a început deja. Ministerul Muncii le recomandă solicitanților să verifice cu atenție documentele și informațiile transmise prin platformă. Depunerea dosarului […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Autostrada A1: „Botezul” asfaltului pe primii kilometri ai secțiunii Margina – Holdea

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada A1: „Botezul” asfaltului pe primii kilometri ai secțiunii Margina – Holdea Se așterne asfalt pe primii kilometri ai Secțiunii de autostradă Margina – Holdea (A1), a anunțat în după amiaza zilei de vineri, 21 august 2026 directorul general CNAIR, Cristian Pistol.  Potrivit acestuia, lucrările pe întregul șantier au ajuns deja la un stadiu fizic […]

Citește mai mult