DOLIU în lumea artistică din Alba: Pictorul Horea Cucerzan a murit la 82 de ani
Reputatul artist Horea Cucerzan lasă o moștenire culturală inestimabilă și impresionantă, nu doar prin lucrările sale valoroase, ci și prin cele aproape o mie de opere de artă produse în cele 23 de ediții ale taberei de creație de la Blaj, pe care a inițiat-o și a dezvoltat-o, an de an, în orașul natal.
Fondatorul Taberei Internaţionale de Artă „Inocenţiu Micu Klein” Blaj, pictorul Horea Cucerzan, născut la Blaj, a murit, luni, în urma unui stop cardiac, la un spital din București, unde era internat pentru analize, la vârsta de 82 de ani.
Pentru meritele sale, pictorului Horea Cucerzan i s-a conferit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Blaj, în anul 2008. El a fost inițiatorul Muzeului de Artă Contemporană din Blaj şi al Centrului Cultural pentru Arte „Horea Cucerzan” din Blaj. De altfel, în comunicatul Uniunii Artiștilor Plastici din România, se precizează că maestrul dorea să se retragă, în luna martie, la „Casa Horea Cucerzan”, atelierul său de la Blaj.
Pictorul Horea Nicolae Cucerzan s-a născut la Blaj, în data de 7 iunie 1938. A absolvit Academia de Arte Frumoase „Ion Andreescu” din Cluj Napoca, secția pictură, promoția 1963. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala București, a participat, din anul 1973, la toate expozițiile de artă (municipale, anuale, bienale, republicane) organizate în România, având și numeroase expoziții în străinătate.
Trupul neînsuflețit al pictorului Horea Cucerzan va fi depus la capela Bisericii „Sfânta Treime” – Militari (București), marți, 2 martie, între orele 16:00-18:00, și miercuri 3 martie, între orele orele 09:00 – 18:00, se arată în comunicatul Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Sursa: radioblaj.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Albaiulienii Adrian Manu și Mihai-Septimiu Florea au cucerit Muntele Kilimanjaro, în aventura vieții! Povestea pasionaților de drumeții, plecați de pe Dealul Mamut și până pe „acoperișul Africii”!
Albaiulienii Adrian Manu și Mihai-Septimiu Florea au cucerit Muntele Kilimanjaro, în aventura vieții! Povestea pasionaților de drumeții, plecați de pe Dealul Mamut și până pe „acoperișul Africii”! Adrian Manu și Mihai-Septimiu Florea sunt cei doi albaiulieni care au dovedit că atunci când pui pasiune în ceea ce faci, visele nu au limite! Cei doi au […]
9.000 de cereri restante, 14.000 de decizii emise și un sistem informatic care a încetinit reforma pensiilor: Ce spun reprezentanții Casei Județene de Pensii Alba despre întârzieri
9.000 de cereri restante, 14.000 de decizii emise și un sistem informatic care a încetinit reforma pensiilor: Ce spun reprezentanții Casei Județene de Pensii Alba despre întârzieri Peste 18.000 de solicitări s-au acumulat în contextul implementării noii legi a pensiilor, pe fondul întârzierilor în dezvoltarea aplicațiilor informatice și al resurselor umane limitate. În perioada octombrie […]
Video | Porțile Deschise ale Mileniilor la Alba Iulia: Trei porți și două milenii de istorie dezvăluite de arheologi. Prezentare specială pentru militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum”
Porțile Deschise ale Mileniilor la Alba Iulia: Trei porți și două milenii de istorie dezvăluite de arheologi. Prezentare specială pentru militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum” Evenimentul „Porțile Deschise ale Mileniilor – Trei porți, două milenii, un singur loc!” a oferit în aceste zile publicului posibilitatea de a vizita șantierul arheologic de pe Bastionul Sf. Ioan […]
