Doi traficanți de aur dacic, dintre care unul chiar angajat al muzeului, cercetați în stare de arest
Joi, 23 mai 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondate recursurile declarate de cei doi inculpaţi arestaţi în dosarul cunoscut opiniei publice drept „Dosarul traficanţilor de aur dacic”.
Prin încheierea Tribunalului Hunedoara din 21 mai au fost admise propunerile de arestare preventivă pentru 29 de zile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia cu privire la 2 persoane: FLORIN D., ce îndeplinea la data reţinerii funcţia de gestionar – custode al Secţiei Muzeale Sarmizegetusa Ulpia Traiana din cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva şi IOAN V.
“Cei doi inculpaţi sunt acuzaţi că în perioada martie–mai 2013 au tranzacţionat ilegal 5 monede din aur de tip Lysimach cu suma de 3.550 euro şi 22 de monede de tip denari romani cu suma de 1.000 euro prin încălcarea regimului de ocrotire a acestor bunuri, utilizând o schemă de spălare a artefactelor în vederea ascunderii originii infracţionale ale acestora.
Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă, cei doi inculpaţi urmând să fie cercetaţi în continuare în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, spălare de bani, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri şi efectuarea de detecţii şi săpături neautorizate în situri arheologice.
Cu ocazia percheziţiei din 10 mai 2013, poliţiştii judiciari au ridicat de la domiciliul uneia dintre persoanele cercetate în cauză un lot de 3 monede de aur tip Lysimach, un inel medieval şi 77 de monede antice din argint. Conform raportului de expertiză numismatică efectuat în cauză, „cei 3 stateri de tip pseudo – Lysimach emişi de Tomis şi Callatis ridicaţi cu ocazia percheziţiei sunt emişi cu aceleaşi ştanţe de avers – revers ca şi piesele recuperate şi fac parte din tezaurele sustrase de la Sarmizegetusa Regia, parţial recuperate.
Precizăm că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etapele procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului activitate care nu poate în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
În cursul urmăririi penale efectuate până în prezent în cauzele având ca obiect sustragerea tezaurelor dacice au fost recuperate următoarele loturi de artefacte aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional, clasa Tezaur: un lot de 31 monede de tip pseudo – Lysimach, un tezaur alcătuit din colier cu pandantive şi cercei din aur în valoare de 100.000 Є, 13 brăţări spiralice din aur, în valoare de 5.300.000 Є, 700 monede din aur, de tip Koson, în valoare de 350.000 Є, 202 monede din argint de tip Koson, trei scuturi regale dacice din fier, precum şi alte loturi cuprinzând câteva mii de artefacte arheologice.”
Urmărirea penală a fost efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi organele poliţiei judiciare din cadrul I.G.P.R., Direcţia de Investigaţii Criminale, Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Hunedoara şi Alba”, se arată în comunicatul remis presei de Curtea de Apel Alba Iulia.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare
Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare Locuitorii municipiului Aiud vor avea, începând cu 20 noiembrie 2026, un nou magazin Lidl. Noul supermarket, construit pe strada Transilvaniei nr. 156, se pregătește de deschidere, iar aprovizionarea cu marfă ar urma să înceapă […]
Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere
Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) a aprobat, în ședința din 28 octombrie 2026, Ghidul privind prevenirea și […]
Transport în comun în Alba Iulia: Pregătiri pentru delegarea gestiunii către noua companie a administrației locale. Proiect de hotărâre în consultare publică
Transport în comun în Alba Iulia: Pregătiri pentru delegarea gestiunii către noua companie a administrației locale. Proiect de hotărâre în consultare publică Primăria Alba Iulia a pus luni, 2 noiembrie 2026 în consultare publică proiectul de hotărâre privind delegarea gestiunii serviciului de transport public local. Documentul, susținut printr-un referat de aprobare, este însoțit de un […]
