Doi tineri din Cut, cercetați penal după ce au făcut scandal într-un bar din comună
Poliţiştii Postului de Poliţie Cut au fost sesizaţi de către administratorul unui local public din comună, în legătură cu faptul că în seara zilei de 5 mai, doi tineri din comună au distrus mai multe sticle şi geamuri ale localului, prejudiciul reclamat fiind în valoare de 600 de lei.
Potrivit IPJ Alba, “din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că C.I., de 22 de ani şi L.V.P., de 26 de ani, au avut discuţii în contradictoriu cu o tânără iar pe fondul acestor discuţii şi al consumului excesiv de alcool au provocat scandal în incinta localului şi au distrus mai multe sticle şi geamuri.
Faţă de cei doi suspecţi poliţiştii au întocmit actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunilor de „distrugere” şi „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei
Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei Beneficiarii eligibili pentru prima didactică, care nu au primit încă cei 1.500 de lei net, pot activa măsura de sprijin până la 14 decembrie 2026, a anunțat marți, 3 noiembrie 2026, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cardurile […]
Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat
Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat Negocierile privind stabilirea salariului minim brut pentru anul 2027 riscă să se transforme într-un nou conflict între sindicate, Guvern și reprezentanții mediului de afaceri. Blocul Național Sindical (BNS) solicită majorarea salariului minim la 4.652 de […]
VIDEO | S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2
S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2 Circulaţia pe loturile 3 şi 4 ale A0 Nord a fost deschisă miercuri, 4 noiembrie 2026, șoferii având acum legătură directă între A3 și A2. Inaugurarea a fost iniţial anunţată pentru 26 octombrie […]
