DOCUMENT| Guvernul plafonează prețurile la energie electrică și gaze până în 2023: Noua schemă de ajutor de la 1 aprilie
DOCUMENT| Guvernul plafonează prețurile la energie electrică și gaze până în 2023: Noua schemă de ajutor de la 1 aprilie
Guvernul prelungește măsura plafonării prețurilor la energie până anul viitor, la 31 martie, o ordonanță de urgență în acest sens urmând să fie aprobată săptămâna viitoare, potrivit ministrului Virgil Popescu.
Potrivit unui draft al proiectului de ordonanță de urgență consultat de HotNews.ro prețul plafonat la energie electrică depinde de consum în cazul consumatorilor casnici. Nu se mai vorbește însă de compensare.
Potrivit documentului, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, prețul final facturat de către furnizorii de energie electrică/operatorii de distribuţie de energie electrică care asigură revânzarea energiei electrice este:
a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 30 – 100 KWh;
b) maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh și 300 KWh inclusiv;
c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici.
Prețul plafonat la gaze, încă în discuție pentru clienții casnici
În privința gazelor, draftul de proiect vorbește despre un preț plafonat pentru vânzarea către clienții casnici, dar acesta nu este încă stabilit. Gazele ar trebui să provină exclusiv din producția internă.
„În perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, producătorii de gaze naturale care desfăşoară atât activităţi de extracţie onshore și/sau offshore, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale, au obligaţia să vândă, cu preţul de XXX lei/MWh, cantităţi de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă curentă, către furnizorii clienţilor casnici (CC) şi ai producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei (PET), sau direct către acești clienți, după caz, pentru a asigura, în perioada 1 noiembrie 2022 – 31 martie 2023, întregul necesar de consum al acestor clienți din producţia curentă şi din depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale”, se arată în document.
Proiectul prevede un preț plafonat la gaze pentru clienții non-casnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 28.000 MWh. Prețul final facturat de furnizori este în acest caz de maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus.
Depozite de înmagazinare și stocuri minime pentru furnizorii de gaze
Furnizorilor li se impune, totodată, să constituie depozite de înmagazinere și să aibă stocuri minme.
„În perioada 1 aprilie 2022 – 31 octombrie 2022, furnizorii de gaze naturale au obligația de a constitui în depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale un stoc minim de gaze naturale pentru asigurarea continuităţii și siguranței în alimentarea clienţilor săi finali şi suportabilităţii preţului de către aceştia”, se arată în draft.
„Cantităţile de gaze naturale reprezentând stocurile minime ce urmează a fi înmagazinate de fiecare furnizor vor reprezenta minim 30% din cantitatea de gaze naturale necesară consumului clienților finali din portofoliul propriu”, se arată în document.
Virgil Popescu: Săptămâna viitoare vrem să aprobăm această ordonanţă de urgenţă
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat pe 10 martie că săptămâna viitoare va fi aprobată ordonanţa de urgenţă cu privire la schema de ajutor la energie electrică şi gaze naturale ce urmează să fie aplicată de la 1 aprilie.
„Astăzi (10 martie -n.r.), la Guvern, am avut o întâlnire pentru măsurile pe care le vom aplica începând cu data de 1 aprilie pe energie, o întâlnire la care au participat Autoritatea de Reglementare în Energie şi actorii din piaţă – furnizorii şi distribuitorii”, a spus Popescu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a adăugat că în acest weekend vor fi finalizate consultările „cu toţi actorii din piaţă”.
„Ministerul Energiei avea finalizată partea de ordonanţă de urgenţă cu privire la măsurile pe care premierul le-a şi prezentat. Până mâine aşteptăm de la Autoritatea de Reglementare să integrăm în ordonanţa de urgenţă nişte lucruri care se referă la tarifele de reglementare. Finalizăm consultarea în cursul acestui weekend cu toţi actorii din piaţă, iar săptămâna viitoare vrem să aprobăm această ordonanţă de urgenţă, în aşa fel încât începând cu 1 aprilie să avem în funcţiune noua schemă de ajutor pentru români la preţul energiei electrice şi a gazelor naturale”, a precizat ministrul Virgil Popescu.
sursa: hotnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Digitalizarea blocată de birocrație: Instituțiile din România nu pot citi noile cărți electronice de identitate pentru că nu au echipamentele necesare
Digitalizarea blocată de hârțogărie: Instituțiile din România nu pot folosi noile cărți electronice de identitate pentru că nu au echipamentele potrivite Digitalizarea dă rateuri în România pentru că birocrația e peste tot și instituțiile nu au echipamentele necesare. Chiar dacă peste 500.000 de oameni au cărți electronice de identitate, unele instituții nu pot citi datele […]
Furtuna Zack lovește România: Zonele unde se așteaptă vijelii puternice. Europa, sub cod de furtuni violente cu rafale de 120 km/h
Furtuna Zack lovește și în România: Zonele unde se așteaptă vijelii puternice. Europa, sub cod de furtuni violente cu rafale de 120 km/h Europa trece printr-o perioadă marcată de instabilitate atmosferică severă, cauzată de furtuna Zack, un fenomen meteo de toamnă timpurie care a făcut deja ravagii în mai multe țări din vestul și centrul […]
Românii au cele mai multe zile libere legale din UE: Angajații din România pot avea anual aproape 2 luni nemuncite, dar plătite
Românii au cele mai multe zile libere legale din Uniunea Europeană: Angajații din România pot avea anual aproape 2 luni nemuncite, dar plătite Angajații din România au 17 zile libere pentru sărbătorile legale, cele mai multe din Uniunea Europeană. Acestea, combinate cu cele 20 de zile de concediu, duc la aproape două luni libere pe […]