Rămâi conectat

Cultură Educație

Doctor Honoris Causa al Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

*La ceremonie a participat şi ambasadorul Austriei, E.S. Michael Schwarzinger

Comunitatea academică albaiuliană s-a îmbogăţit cu încă o personalitate de talie europeană, în urma decernării titlului „Doctor Honoris Causa” prof. univ. dr. Heribert Franz Koeck, fost decan al Facultăţii de Drept a Universităţii „Johannes Kepller” Linz. Propunerea pentru acordarea acestui onorant titlu academic a venit din partea Departamentului de Ştiinţe juridice şi administrative al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale, ca o încununare a excelentei colaborări dintre cele două şcoli de drept din Linz şi Alba Iulia.

Ceremonia a avut loc vineri, 20 ianuarie, în sala Senatului Universităţii „1 Decembrie 1918”, în prezenţa membrilor Senatului, dar şi a Excelenţei Sale Michael Schwarzinger, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Austriei în România şi Republica Moldova, el însuşi DHC al instituţiei albaiuliene de învăţământ superior. De asemenea, a ţinut să fie prezent primarul comunei Pianu, Marin Petruse, un apropiat al celor două personalităţi austriece. După intonarea imnului „Gaudeamus igitur”, prof. univ. dr. ing. Moise Ioan Achim, rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, a declarat: „Cu ani în urmă, când Universitatea «1 Decembrie 1918» a avut onoarea să înceapă colaborarea cu prof. univ. dr. Heribert Franz Koeck, am avut certitudinea că suntem o instituţie privilegiată. Am avut atunci şansa de a cunoaşte una dintre marile personalităţi europene din domeniul dreptului internaţional, căruia i-am admirat nu doar profesionalismul academic şi diplomatic, ci şi valoarea umană şi dăruirea cu care a acceptat să ne sprijine în toate acţiunile în care am colaborat”. Decanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale, conf. univ. dr. Ioan
Gânfălean, a arătat în „Laudatio” că: „În argumentarea acestui eveniment (n.r. -decernarea titlului DHC) au fost avute în vedere, pe lângă raţiunile academice, şi o profundă relaţie sufletească ce izvorăşte dintr-o fructuoasă colaborare cu prof. Heribert Franz Koeck, un exemplu de consecvenţă în afirmarea dreptului, ca fundament pentru construcţia şi menţinerea unei societăţi moderne”.
Prof. univ. dr. Heribert Franz Koeck s-a născut în 7 februarie 1941, la Viena şi, după ce a absolvit liceul cu summa cum laude, a urmat dreptul la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Guvernamentale de la Universitatea din Viena. Apoi, a studiat dreptul american şi internaţional la Academia de Drept American şi Internaţional din Dallas şi a urmat cursuri de drept internaţional, drept american şi drept comparat la Universitatea din Michigan. Din 1965 a urcat treptele academice iar în 1981 a devenit profesor universitar, cu specializare în domeniile drept internaţional, drept european şi filozofie juridică, ajungând să conducă Facultatea de Drept a Univesităţii „Johannes Kepller” între 1988 – 1992 şi 1994 – 2009, an în care a fost declarat profesor emerit în drept, având o bogată activitate publicistică. În prezent, este reprezentant al universităţii austriece pentru Europa de Est şi de Sud-Est.
Când a luat cuvântul, prof. univ. dr. Heribert Franz Koeck i-a surprins pe toţi cei prezenţi, citind în limba română mesajul său de mulţumire adresat rectorului Moise Ioan Achim, decanului Ioan Gânfălean şi lect. univ. dr. Miruna Tudoraşcu, iar apoi a ţinut o prelegere de 45 de minute în limba engleză, intitulată „Uniunea Europeană – o comunitate a valorilor”. La final, atât prof. univ. dr. Heribert Franz Koeck, cât şi ambasadorul austriac Michael Schwarzinger au primit medalia Universităţii „1 Decembrie 1918”.

„Sunt mândru că am devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii «1 Decembrie 1918» Alba Iulia”, şi-a încheiat alocuţiunea profesorul Heribert Franz Koeck.

Robert GHERGU 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Premieră muzicală internațională la Sebeș: Pianista japoneză Chiyo Hagiwara a lansat un compact disc cu piese compuse de Josef Filtsch (1813-1894)

Ioana Oprean

Publicat

în

Premieră muzicală internațională la Sebeș: Pianista japoneză Chiyo Hagiwara a lansat un compact disc cu piese compuse de Josef Filtsch (1813-1894) Luni, 3 noiembrie 2025, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş, a avut loc un spectacol inedit, oferit de pianista japoneză Chiyo Hagiwara, pentru a-l omagia pe compozitorul Josef Filtsch. Muzică fratelui mai […]

Citește mai mult

Cultură Educație

7 noiembrie 2025 | Spectacolul ”După melci”, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, la finalul atelierului Arta actorului

Ioana Oprean

Publicat

în

7 noiembrie 2025 | Spectacolul ”După melci”, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, la finalul atelierului Arta actorului Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia prezintă vineri, 7 noiembrie 2025, spectacolul „După melci”, la finalul atelierului de Arta actorului. Teatrul de Păpuși „Prichindel” anunță prezentarea de final a Atelierului de Arta actorului, coordonat de […]

Citește mai mult

Cultură Educație

2 noiembrie: 240 de ani de la cea mai mare răscoală țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan

Bera Larisa

Publicat

în

2 noiembrie: 240 de ani de la cea mai mare răscoală țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan Răscoala din 1784, numită și „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea