Doamna Doina Uricariu a lansat un manifest împotriva „amneziei naţionale”!
La Galeriile de artă din municipiul Alba Iulia a avut loc lansarea simultană a două titluri de carte, „Maxilarul inferior” şi „Scara leilor” (într-o ediţie de patru volume) semnate de doamna Doina Uricariu, o binecunoscută autoare de critică literară, poezie şi eseu, cu o activitate prodigioasă de editare şi de caritate, care trăieşte azi în Statele Unite ale Americii. Nu am mai văzut de multă vreme o atât de numeroasă prezenţă la o lansare de carte, cum a fost cea de vineri, când alături de doamna Uricariu au ţinut să fie toţi membrii din Alba ai Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, în frunte cu preşedintele acesteia, poetul Aurel Pantea care, de altfel, a şi făcut prezentarea volumelor. Astfel, au fost de faţă scriitorii Ştefan Dinică, Gheorghe Jurcă, Gheorghe Dăncilă, Ioan Popa, Mihai Pascariu, Dumitru Mălin, Ironim Munteanu, Sabin Cioica, precum şi membrii cenaclului „Lucian Blaga” din Sebeş. De asemenea, au fost prezenţi numeroşi bibliotecari, alături de directoarea Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga”, din Alba Iulia, doamna Miora Pop, care a prezentat-o publicului albaiulian pe autoare. Desigur, nu au lipsit artiştii plastici, precum Traian Mârza, membrii redacţiei revistei „Dacoromania” şi, reprezentând Consiliul Judeţean Alba, doamna consilier cultural Elena Anghel. Singurul om politic prezent la acest eveniment a fost preşedintele PNŢCD Alba Iulia, dr. Radu Vieru, care a primit un autograf călduros şi apreciativ din partea doamnei Uricariu, întreţinându-se cu dânsa mult timp, spre „disperarea” celor ce doreau să se adreseze şi ei celebrei autoare.
Prezentarea poetului şi universitarului Aurel Pantea a fost impecabilă, ca de obicei, şi foarte bine documentată, determinându-l pe soţul doamnei Uricariu, prof.dr. arhitect de origine sârbă Liviu Dimitriu (omul care a predat la 25 de universităţi de pe patru continente), să-şi arate încântarea pentru faptul că, spre deosebire de alte oraşe în care au fost lansate volumele, aici, la Alba Iulia ele au fost şi… citite! Despre volume a vorbit şi autoarea, subliniind faptul că din nefericire această lansare are loc într-un moment în care preşedintele Băsescu a făcut o gafă de-a dreptul monstruoasă prin atacul lansat împotriva Regelui Mihai. Această apreciere vine din partea doamnei Uricariu în calitatea sa de cunoscută şi apropiată a Casei Monarhice, care a avut ocazia să studieze arhiva regală a României şi să parcurgă scrisorile de apreciere la adresa Majestăţii Sale Regele Mihai din partea capetelor încoronate ale Europei, precum şi din partea unor lideri precum Mihail Gorbaciov, Francois Mitterand şi Margaret Thatcher, cu referire tocmai la contribuţia Majestăţii Sale la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. „Această carte, a afirmat doamna Uricariu, era necesară memoriei româneşti, iar cei ce o vor citi nu vor mai putea fi minţiţi. Este ruşinoasă amnezia naţională, falsul, spălarea creierelor, pe care o practică unele instituţii din România. Acesta este cel mai îngrozitor atentat posibil: atentatul împotriva memoriei…”. Cât priveşte înaltul ordin cu care a fost distins Regele Mihai de către ruşi şi care e considerat azi dovada „trădării” şi a „laşităţii”, trebuie spus că acesta a mai fost decernat multor „laşi şi trădători”, precum generalii aliaţi ce au luptat pe front, în frunte cu generalul american Eisenhower! Orice comentariu e de prisos, aşa că vă recomandăm cele patru volume, din care veţi afla adevărul nemăsluit despre Casa Monarhică şi despre alte numeroase personalităţi ce au jucat un rol important în al doilea război mondial.
Ioan HĂNŢULESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
FOTO ȘTIREA TA | ,,Eu le las aici, dacă le vrei sunt ale tale”. Gest din suflet de Crăciun făcut de o persoană din Alba Iulia
,,Eu le las aici, dacă le vrei sunt ale tale”. Gest din suflet de Crăciun făcut de o persoană din Alba Iulia O persoană din Alba Iulia a lăsat mai multe mașinuțe sub decorațiunile din oraș, ca dar pentru copiii care le vor descoperi. Apoi a publicat o poză pe o rețea de socializare, într-un […]
De ce se sărbătorește Crăciunul pe 25 decembrie? Una dintre cele mai iubite sărbători din an, marcată de numeroase tradiții și obiceiuri
De ce se sărbătorește Crăciunul pe 25 decembrie? Una dintre cele mai iubite sărbători din an, marcată de numeroase tradiții și obiceiuri Crăciunul, una dintre cele mai iubite sărbători din an, este marcată de numeroase tradiții și obiceiuri. Încă din Antichitate, sărbătoarea Crăciunului reprezintă nașterea lui Iisus Hristos, iar de-a lungul secolelor a devenit o […]
MESAJE de CRACIUN fericit 2025! Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poți trimite celor dragi
Crăciun fericit! Mesaje de Crăciun 2025 • Felicitări de Crăciun • Urari de Craciun frumoase, amuzante, hazlii, haioase • Mesaje de Crăciun creştine Mesajele de Crăciun și cadourile reprezintă surprize plăcute și motive de bucurie pentru cei care le primesc. Dacă în privința cadourilor v-ați hotărât, noi, ziarulunirea.ro, vă ajutăm cu mesajele pe care le […]