Distracţia pe gheaţă din Cetatea Alba Carolina a luat sfârşit. Care sunt alternativele amatorilor de sport
Patinoarul din Piaţa Cetăţii şi-a luat „la revedere” anul acesta de la iubitorii sportului de iarnă, programul de funcţionare fiind stabilit până în data de 9 februarie. Vremea bună din ultima perioadă încurajează albaiulieni să practice sport în aer liber, într-o atmosferă de primăvară. Care sunt alternativele amatorilor de sport şi la ce costuri se ridică o să vă prezentăm pe scurt, în materialul următor.
Alba Iulia se poate mândri cu cele mai moderne săli de fitness din Transilvania, la cele mai bune preţuri. SPICE FITNESS este situat în apropierea sediului Direcţiei Finanţelor Publice Alba, şi gândit ca un club privat de sănătate şi fitness care reuneşte într-un spaţiu generos, de circa 1.000 de metri pătraţi, aparate de fitness de ultimă generaţie,
sală de aerobic ozonizată, saună, jacuzzi, spaţiu de joacă pentru copii cu supraveghetor, bar-recepţie, vestiare, duşuri (prosoape pentru antrenament incluse) şi parcare privată controlată. Preţul unui abonament este de 189 de lei, iar pentru cei mai puţin pretenţioşi, administratorul a deschis o altă sală la fel de bine dotată, fără saună şi jacuzzi, lângă piaţa agroalimentară din Alba Iulia. Preţul unui abonament este de 89 de lei. STUDIO FITNESS situată lângă Stadionul Cetate din Alba Iulia este o sală modern dotată, preţul unui abonament fiind de 100 de lei. Despre ZEN GYM, centrul multifuncţional sportiv de fitness şi SPA am mai povestit în urmă cu câteva zile, o parte din serviciile centrului pot fi revăzute AICI. Una dintre primele săli apărute în Alba Iulia care funcţionează şi astăzi este cea de la Casa de Cultură a Sindicatelor, preţul unui abonament fiind de 70 de lei.
În lipsa unei echipe de fotbal, principalele activităţi sportive pe STADIONUL CETATE din Alba Iulia sunt joggingul, „scările”, tenis cu piciorul abdomene, flotări, tracţiuni, abdomene şi alte activităţi menite să întreţină forma fizică şi psihică. Deocamdată intrarea pe „Cetate” este liberă, în Consiliul Local s-a pus problema punerii unei taxe pentru întreţinerea bazei sportive. Amatorii de sport se pot antrena de luni până sâmbătă, de dimineaţa până seara.
PISTA pentru BICICLIŞTI care traversează Dealul Mamut din Alba Iulia. Lungimea traseului este de peste 5 kilometri având o alee pietonală lată de 2 metri şi o pistă pentru biciclişti cu o lăţime de 3 metri. Dacă alea pietonală este aproape de finalizare, lucrările la pistă abia au fost începute. Dificultatea pistei este medie, se urcă
aproximativ 2 kilometri şi se coboară 3,5 km, dacă intrarea se face din zona Cetate sau Miceşti cu ieşirea în cartierul Pâclişa. Deocamdată pentru nu există nicio taxă pentru amatorii sportului pe două roţi.
Iubitorii sportului „rege” au la dispoziţie nenumăratele terenuri sintetice în Alba Iulia, ale căror preţuri variază, de la 6 la 10 lei de persoană, pentru o oră de fotbal. Amintim terenurile situate în incinta Liceului „Dorin Pavel”, „H.C.C.”, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” şi cele situate la periferia oraşului, de la Restaurantul Mureşul Drâmbar sau Vila Elisabeta. Un alt teren sintetic din Alba Iulia, „La Mişu”, situat în cartierul Ampoi 3, în spatele benzinăriei Lukoil. Baza sportivă Winner`s Club Ţălnar, oferă multiple posibilități de petrecere a timpului liber prin fitness, aerobic,
tenis de câmp sau de masă, fotbal și distracție, la piscină, în perioada caldă a anului. Amintim și Baza Sportivă Pro Lincă, mai exact cele trei terenuri de tenis din Șanțurile Cetății, deschise în fiecare zi din săptămână.
Ei bine se pare că albaiulienii au unde să se întrețină, luna februarie fiind una bună pentru practicarea sportului la munte, Domeniul Schiabil Șureanu sau pârtiile Vârtop de la Arieșeni, așteaptă schiorii până în luna martie.
Nu ne rămâne decât să sperăm că de data aceasta politicienii își vor ține cuvântul, iar înainte de Paști vom putea înota în mult lipsitul Bazin Olimpic, dintr-un oraș care se vrea european.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin
Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin, după victoria de la Bistrița Student Sport Alba Iulia a realizat o calificare remarcabilă în semifinale Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin. Echipa din Cetatea Marii Unrii, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a învins, în deplasare, scor […]
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]
FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă
Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]